COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

“Lupta pentru ginecolog” ca primă confruntare din “marele război”?

“Lupta pentru ginecolog” ca primă confruntare din “marele război”?

Dosarul lui Ștefan Gațcan va fi examinat de Curtea Constituțională. Deputatul “Pro Moldova” Sergiu Sîrbu a cerut Curții să explice: poate oare deputatul să fie forțat să-și depună mandatul, dacă el părăsește fracțiunea, și dacă poate să fie considerată valabilă cererea de demitere, dacă există bănuieli că parlamentarul a fost supus presiunilor?

“Pro Moldova” încă mai speră să-și revendice ”investiția” făcută și, cu ajutorul Curții Constituționale, vrea să-și asigure viitoarele ”investiții”, dacă acestea vor avea loc.

Deocamdată nu știm ce va spune Curtea Constituțională, dar raportul Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei “Despre rolul opoziției într-un parlament democratic” din anul 2010 subliniază că pierderea statutului de deputat din cauza trecerii dintr-o fracțiune în alta sau a schimbării partinității contravine principiului unui mandat liber și independent.


“Cazul Gațcan ”

Fostul deja deputat Ștefan Gațcan a devenit eroul principal al săptămînii trecute. Într-o singură zi, el și-a schimbat apartenența partinică, prin declarația că fiind dezamăgit de Partidul Socialiștilor, aderă la grupul de deputați “Pro Moldova” (contra a 1,2 mln. euro, susțin socialiștii), apoi s-a răzgîndit și a scris o cerere prin care și-a depus mandatul de deputat. Colegii săi eșuați din “Pro Moldova” insistă – această decizie el a luat-o după ce a fost răpit, ținut cu forța, intimidat și amenințat.

Săptămîna trecută Andrian Candu, liderul grupului parlamentar “Pro Moldova”, a plasat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu inscripția: ”Marți, 30 iunie, în jurul orei 9:00. alături de colegul nostru, Ștefan Gațcan, care a luat decizia să pună umărul PRO MOLDOVA”. Din imagine ne zîmbesc Candu, Gațcan și deputatul Vladimir Cebotari la o măsuță de pe o terasă. Pe masă - șampanie, înghețată. Probabil, marcau noua achiziție politică.

Iar pentru socialiști ziua de 30 iunie a fost un șoc. Deși în cercurile peri-politice încă în luna mai se zvonea că ”cu acest deputat, care a învins în circumscripția uninominală nr.38, Hîncești, se poartă negocieri”. Dar vicespicherul Vlad Batrîncea a anunțat presa, că Gațcan a dat conducerii de partid asigurări că nu intenționează să plece nicăieri. Cu două săptămîni înainte de a trece, el i-a povestit lui Corneliu Furculiță, președintele fracțiunii PSRM, că parlamentarii din “Pro Moldova” îi oferă 500 mii în valută pentru ieșirea din Partidul Socialiștilor, dar el a refuzat.

Însă la 30 iunie, Ștefan Gațcan și-a schimbat poziția. Pentru suma de 1-1,2 mln. euro, susțineau socialiștii.

În acea zi, reprezentanții PSRM i-au amintit ”trădătorului Gațcan” despre toate: și scandalul sexual cu elemente de incest, devenit public în campania alegerilor adăugătoare din Hîncești, și utilizarea abuzivă a fondurilor în perioada anilor 2012-2016, pe cînd Gațcan ocupa funcția de director al Institutului mamei și copilului, și confruntările scandaloase cu fosta ministră a Sănătății, Ruxanda Glavan, care l-a demis din funcția de director al Institutului și care azi este și ea deputată în grupul “Pro Moldova”.

Membrii fracțiunii PSRM și adepții Partidului Socialiștilor au organizat acțiuni de protest în fața centrului medical “Extramed” și a casei lui Ștefan Gațcan, unde au fost aduse coroane funerare, pentru că ”în această zi a murit onoarea lui Gațcan”. Vlad Batrîncea a numit plecarea colegului ”un act de prostituție politică”. Iar președintele fracțiunii PSRM Corneliu Furculiță a depus în seara de marți o adresare la Procuratura Generală pe faptul coruperii deputatului Gațcan.

Personal, Ștefan Gațcan a plasat la 30 iunie pe rețelelede socializare o declarație cu următorul conținut: “ Echipa Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a avut o șansă unică de a rezolva problemele oamenilor și a salva țara din criza în care s-a pomenit, dar, din păcate, luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19 m-au determinat să mă detașez de aceste acțiuni care depășesc interesele cetățenilor și ale statului.

Vreau să continuu realizarea promisiunilor electorale și știu cum pot face asta! Dar constat că aceste promisiuni nu le voi putea realiza alături de echipa PSRM din Parlament. În schimb, sunt profund impresionat de curajul, abnegația și forța cu care noul partid politic „PRO MOLDOVA” se luptă pentru interesele cetățenilor și țării, iar ultimele acțiuni și inițiative, în special, din domeniul social, mă reprezintă pe deplin. Astfel, declar că părăsesc fracțiunea PSRM din Parlament și mă alătur grupului parlamentar „PRO MOLDOVA”.
Sunt conștient de toată mizeria, atacurile, falsurile și minciunile care nu vor ezita să curgă la adresa mea, dar rămîn ferm pe poziții, nu voi ceda presiunilor și amenințărilor, voi rămîne fidel convingerilor mele, voi fi fidel alegătorilor din circumscripția Hîncești iar alături de așa o echipă profesionistă precum este PRO MOLDOVA, sunt sigur că vom putea realiza fapte bune pentru Moldova!”.

Dar deja a doua zi - miercuri, 1 iulie – situația s-a schimbat cardinal. Acum în prostrație erau deputații “Pro Moldova”, cărora le-a eșuat tranzacția politică avantajoasă.

În dimineața zilei de 1 iulie, Andrian Candu a anunțat că briefingul lui Ștefan Gațcan se amînă. Cei din “Pro Moldova” au mai declarat că nu pot lua legătura cu el de la ora 9.00, iar mașina sa este parcată la parlament. Peste două ore, pe pagina de Facebook a liderului fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a apărut informația că Ștefan Gațcan a decis să-și depună mandatul de deputat pentru a se dedica întru totul medicinii, dar că el “rămîne parte a echipei PSRM și va participa activ în activitatea grupului social al partidului, pentru a-și folosi experiența profesională la elaborarea și promovarea proiectelor ce țin de politica în sfera sănătății”.

În versiunea socialiștilor, în dimineața zilei de miercuri Ștefan Gațcan a participat la ședința fracțiunii parlamentare a PSRM, la care și-a prezentat propria viziune a luptei cu pandemia de coronavirus. Gațcan ar fi declarat că a decis să-și depună mandatul de deputat, pentru a se dedica întru totul medicinii. În aceeași zi, declarația în cauză a fost înregistrată la secretariatul parlamentului.

S-a spus că Ștefan Gațcan a fost supus presiunii ca el să părăsească fracțiunea PSRM, iar cererea lui de plecare de la socialiști a fost depusă nu de el personal, ci de ”renumitul trădător Sergiu Sîrbu – omul cu o mare experiență în ce privește cum să te vinzi și să corupi”.

Acuzații de presiuni și amenințări față de deputatul Gațcan, dar deja din partea socialiștilor, au răsunat și din partea grupului de deputați “Pro Moldova”, care la 30 iunie a plasat pe rețelele sociale un text și un video despre faptul ”cum pe drum spre clinica privată fondată de Gațcan automobilul său a fost oprit de oamenii ieșiți dintr-un BMW X6. După ce Gațcan s-a oprit, în mașina lui a urcat o persoană civilă, cu care a avut loc o discuție neprietenoasă. Apoi au sosit deputații PSRM, Furculiță și Batrîncea, care au intrat în mașina lui Gațcan, l-au amenințat, inclusiv cu răfuieli fizice, și au cerut ca acesta să depună mandatul de deputat”. După acest incident, se spunea în anunțul făcut de “Pro Moldova”, Ștefan Gațcan a depus la Procuratura Generală o plîngere împotriva presiunilor făcute de acel grup de persoane.

A doua zi, potrivit grupului de deputați în frunte cu Andrian Candu, “Ștefan Gațcan, care a participat la ședința comisiei pentru protecție socială, familie și sănătate, a fost răpit de un grup de deputați-socialiști și impus să semneze cererea de demisionare”. Deputații “Pro Moldova” nu cunoșteau locul aflării colegului, dar a apărut informația precum că “cu patru ore în urmă Gațcan a fost adus forțat de la parlament la președinție”. După care, în jurul președinției s-a adunat multă lume: reprezentanții grupului de deputați “Pro Moldova” și mai mulți “șoriști” au blocat ieșirea și au declarat că Gațcan este ținut cu forța în clădire. Acțiunea s-a soldat cu altercații cu poliția.

Serviciul de presă al președintelui a emis o declarație în care afirma că deputatul Gațcan nu este și nu a fost la președinție și că deputații din opoziție încearcă să facă un show. Atunci cei din “Pro Moldova” au declarat că Gațcan s-ar putea afla la reședința președintelui din Condrița sau Bulboaca, el este izolat și nu are acces la telefon.

Rezultatul acestei zile celebre a fost un video filmat într-o vie, în care Ștefan Gațcan făcea asigurări că nu este răpit, că se află acasă cu familia, că se simte bine și că o perioadă nu va comunica cu prietenii, deoarece are nevoie de reabilitare.

Acum fostul deputat, doctorul în medicină, fondatorul și conducătorul permanent al primei maternități private din Moldova, centrul de obstetrică și ginecologie “Extramed” se află cu familia peste hotare. Luni, 6 iulie, el a postat un alt videoclip în care spune că își retrage plîngerea depusă anterior la procuratură, că se simte bine și se va întoarce în curînd acasă..

Comentatorii politici vorbesc despre faptul că ”bătăliile” în jurul lui ar putea escalada într-un ”mare război între Dodon și oligarhii Plahotniuc și Șor”.

“Ei își apărau marfa” sau de ce PSRM a acționat atît de dur?

De la începutul anului 2020, 16 deputați din actualul parlament și-au părăsit fracțiunile și au aderat la alte grupuri parlamentare. Dar nu a existat o plecare, care să provoace asemenea tensiuni, ca plecarea lui Ștefan Gațcan din fracțiunea PSRM și trecerea sa la grupul parlamentar “Pro-Moldova”. Prin ce se face atît de important obstetricianul-ginecolog Gațcan?

După ce în februarie, curent, din PDM a ieșit grupul lui Andrian Candu (”oamenii lui Plahotniuc”, cum i-au numit comentatorii politici), și a anunțat că lansează un proiect politic numit “Pro Moldova”, comunitatea experților a declarat că la etapa inițială Candu și Co va dezechilibra situația politică, va aprofunda scindarea PD, inclusiv în teritoriu, va ademeni membri aparte și organizații primare PDM, după care în parlament majoritatea socialiștilor va redeveni minoritate”.

În principiu, în această jumătate de an grupul politic al lui A. Candu s-a isprăvit cu sarcina minimă. A sosit timpul unor acțiuni mai globale – dezechilibrarea socialiștilor și scoaterea lui Igor Dodon din Joc. Mai ales că degrabă începe campania electorală de alegere a președintelui.

Mai înainte, toți deputații ademeniți sau cumpărați de ”partidele oligarhilor” -“Pro Moldova” și partidul “Șor” – au fost reprezentanții PDM. În timp ce ”șoriștii” și grupul Candu distrugeau PDM și fracțiunea lui, socialiștii nu au reacționat. Este neplăcut, desigur, să fii lipsit de aliați și de majoritatea parlamentară, dar este treaba internă a democraților – foști și actuali.

Dar în cazul lui Ștefan Gațcan, “Pro Moldova” a trecut de “linia roșie”, a început să gospodărească în moșia socialiștilor, ceea ce PSRM nu putea admite. Plecarea lui Ștefan Gațcan (dacă ar fi urmat conform aceluiași scenariu ca în cazul celorlalți 16 transfugi – a părăsit fracțiunea, a trecut la alta, s-au revoltat puțin, s-au conformat) ar fi devenit o gravă pierdere de imagine pentru Partidul Socialiștilor. Alegătorii PSRM și adversarii lui politici s-ar putea întreba: de dragul acestui om, care ne-a trădat la scurt timp după alegeri, voi ați desfășurat în circumscripția uninominală Hîncești alegeri adăugătoare în timp ce coronavirusul lua amploare, ați riscat viața și sănătatea cetățenilor, deși alegerea unui singur deputat nu putea influența în nici un fel alinierea forțelor în parlament?

Mai mult, plecarea lui Ștefan Gațcan putea deveni un catalizator pentru destrămarea ulterioară a fracțiunii, iar în perspectivă și a Partidului Socialiștilor. Vladimir Plahotniuc, care stă în spatele “Pro Moldova”, are o experiență suficient de bogată de distrugere a formațiunilor politice. E suficient să ne amintim cum a slăbit atotputernicul altă dată Partid al Comuniștilor sau cum s-a destrămat PLDM după arestare liderului ei Vlad Filat.

Iată de ce în cazul lui Ștefan Gațcan, socialiștii au acționat rapid și dur. Cum s-a exprimat președintele de onoare al PDM, D.Diacov, “ei își apărau marfa”.

Cei din “Pro Moldova” cred că Gațcan a fost scos în secret din țară și impus să spună că este în perfectă ordine. Renato Usatăi, liderul “Partidului Nostru”, susține că Gațcan a fost intimidat și bătut. Pe rețelele sociale se presupune că apariția ex-parlamentarului în masca de protecție în mai multe spoturi video este o încercare de a ascunde urmele loviturilor. Cei din PSRM însă spun că în adresa lui Ștefan Gațcan și membrilor familiei sale vin amenințări de violență fizică din partea deputaților “Pro Moldova”, care doresc să se răfuiască cu el pentru faptul că a preferat să nu părăsească PSRM, de aceea ex-deputatul are nevoie de pază.

Așa sau altfel, reacția operativă și dură a socialiștilor la plecarea lui Gațcan a dat clar de înțeles oponenților din partidele ”Șor” și “Pro Moldova” că PSRM nu va ocupa aceeași poziție de observator, ca democrații, la încercările de a-i ademeni deputații și a destrăma fracțiunea PSRM. Această istorie mai poate fi luată drept o lecție de prevenire a acelor deputați din fracțiunea PSRM (dacă există) care vor dori să se lase seduși de morcovul în forma sumelor de milioane de euro. Mai ales că în mai, în timp ce se zvonea despre o posibilă plecare a lui Gațcan de la socialiști, erau vehiculate și alte ”verigi slabe” din fracțiunea PSRM.

Ne așteaptă un mare război politic?

Comunitatea experților nu exclude că ”lupta pentru Ștefan Gațcan” poate degenera într-un ”mare război politic” între “Pro Moldova” și PSRM. Totul va depinde de concluziile la care vor ajunge cei din “Pro Moldova” în urma actualului scandal.

Între aceste formațiuni politice au avut loc doar conflicte locale și sondarea punctelor slabe ale apărării celuilalt, dar părțile opuse nu încălcau hotarele stabilite. Prin încercarea de a-l cumpăra pe Ștefan Gațcan, grupul lui A. Candu a trecut linia roșie.

“Lucrurile merg spre un mare război, deși eu cred că părțile nu-s interesate de el. Deocamdată situația evoluează în așa mod, că războiul este inevitabil”, - spune analistul politic Cornel Ciurea.

Și iată că deja ieri au urmat primele "acțiuni de luptă" - grupul lui Candu, toți, nu se știe de ce, în tricouri roșii cu inscripția "Pleacă", a ieșit la un briefing și a anunțat începutul adunării semnăturilor pentru demiterea lui Dodon. Și asta cu doar cîteva luni înainte de alegerile prezidențiale.

“Marele război”, în opinia lui Ciurea, va începe dacă socialiștii vor acționa mai dur împotriva membrilor “Pro Moldova” și a persoanelor care stau în spatele lor. Adică, în locul zvonurilor precum că “deputatul X este unul dintre ”arhitecții” furtului miliardului”, iar ”deputatul Y, depășindu-și atribuțiile de serviciu în interesul unei grupări criminale, a contribuit la transmiterea controlului asupra aeroportului Chișinău unui agent economic creat de gruparea condusă și administrată de gruparea criminală”, vor veni acțiuni concrete – lipsirea de imunitate parlamentară cu arestarea ulterioară, transmiterea dosarelor penale în instanța de judecată, stabilirea termenului de detenție etc.

În principiu, după scandalul cu Gațcan, PSRM le-a dat oponenților de înțeles, că la nevoie va acționa dur. A doua zi după ce socialiștii au rezolvat situația cu plecarea lui Gațcan, colaboratorii SIS și ai Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate și cazuri speciale au făcut percheziții în clădirea fostului oficiu al PDM, precum și la depozitul în care se păstra o parte din bunurile scoase de acolo. A fost reținut șeful departamentului tehnologii informaționale al PDM, care a activat pe timpul lui Vladimir Plahotniuc, au fost ridicate documente și computere. Persoana reținută este suspectată de implicare în schemele ilegale ale ex-liderului PDM.

Imediat după perchezițiile la fostul oficiu al PD, Vladimir Cebotari, deputat în grupul “Pro Moldova”, fost vicepreședinte PDM și ex-ministru al justiției, a părăsit Moldova. La 19 septembrie, trecut, parlamentul l-a lipsit de imunitate parlamentară. Conform datelor procuraturii, în 2013 Cebotari, pe atunci viceministru al transporturilor, a participat la ”simularea organizării procedurii de licitație închisă pentru concesionarea Aeroportului internațional Chișinău, în interesele unui grup criminal organizat”. Vladimir Cebotari mai este acuzat de faptul că din vina lui în contractul de concesiune a fost inclusă taxa de 9 euro pentru modernizare, achitată la ambarcare de fiecare pasager. În rezultat, spun anchetatorii, numai în perioada noiembrie 2013 – august 2015, profitul nefondat al companiei-concesionar “Avia Invest”, rezultat din taxa pentru modernizare, a depășit suma de 285 milioane de lei.

O altă avertizare din partea PSRM poate fi considerată ședința eșuată a parlamentului, la care, potrivit zvonurilor procurorul general A. Stoianoglo, urma să ceară lipsirea liderului “Pro Moldova” Andrian Candu de imunitatea parlamentară. Și chiar dacă procurorul general a declarat că nu intenționa să vină în parlament și a cerut ca procuratura să nu fie atrasă în reglări de conturi politice, deputații din opoziție nu s-au prezentat la ședință, iar experții au apreciat asta ca pe ”o avertizare voalată a partidelor oligarhice din partea socialiștilor”.

Așa că, cum a scris pe rețelele sociale un membru al PSRM, ghemul se rotește – cale întoarsă nu există, și cei din “Pro Moldova” “vor răspunde și pentru spoturile regizate cu pachete, și pentru încercarea de a corupe, și pentru filarea ilegală a deputaților și a vicespicherului parlamentului de către agenții de securitate privată”.

Comunitatea de experți, însă, crede că în situația dată, pentru socialiști ar fi mai logic să nu ducă lucrurile la ”un război mare”, în care ambele părți vor suporta pierderi, ci să meargă pe altă cale.

“Acum socialiștii își doresc mult alegeri anticipate cu orice preț. De fapt însă, la moment nimeni nu este interesat de alegeri, ele fiind foarte imprevizibile. Mai multe dintre actualele partide parlamentare ar putea să nu acceadă în viitorul parlament, și nici cum se vor alinia forțele politice în el nu se știe. Dar pentru socialiști alegerile anticipate par previzibile în sensul că “Pro Moldova” nu va accede în viitorul parlament”, - spune politologul Vitalii Andrievschii.

Iar asta înseamnă, că toate cheltuielile curente ale oligarhilor fugari în vederea mituirii deputaților-transfugi vor fi zadarnice, iar planul lor de a înjgheba o nouă majoritate parlamentară, de a transforma partidul “Pro Moldova” într-o fracțiune parlamentară de frunte și a destrăma treptat PSRM, va fi egal cu zero. În noul legislativ, V.Plahotniuc și I.Șor vor trebui să o ia de la început (inclusiv să cheltuie bani).

Xenia Florea

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load