Leonid Brejnev, personalitate și epocă

Timpul nostru este timpul marilor transformări. Lumea se zguduie, totul curge, totul se schimbă. Așa a fost mereu, însă în istoria URSS, țara pe care am pierdut-o, a fost o personalitate, plecarea căreia în lumea celor drepți nu putem să nu o pomenim. Cu 40 de ani în urmă, într-o zi ploioasă și rece (așa a fost la Chișinău 11 noiembrie) am fost anunțați că a decedat Leonid Ilici Brejnev.

Stagnare sau stabilitate?

Leonid Brejnev a fost cel mai mare politician și conducător de stat sovietic. Pe parcursul a 18 ani el a condus a doua cea mai puternică țară din lume, fiind lider recunoscut al blocului sovietic și al lagărului socialist.

Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS în anii 1960—1964 și 1977—1982. Prim secretar al CC al PCUS în anii 1964—1966. Secretar general al CC al PCUS între anii 1966 – 1982. Președinte al Biroului CC al PCUS pentru RSFSR în anii 1964 - 1966.

Eroul al Muncii Socialiste (1961), cvadruplu Erou al Uniunii Sovietice (1966, 1976, 1978, 1981), cavaler a opt ordine Lenin. Laureat al premiului «Pentru consolidarea păcii între popoare» (1973) și al Premiului Lenin pentru literatură (1979). În anul 1978 a fost decorat cu ordinul «Победа» (în a.1989 această decorare a fost anulată prin decretul Președintelui Sovietului Suprem al URSS M.S.Gorbaciov, ca fiind contradictorie statutului ordinului). În total, Brejnev a avut 117 decorații de stat sovietice și străine.

Desigur, acestea-s fapte seci, însă Leonid Ilici a rămas în istorie nu prin ele, ci prin conducerea de durată și corectă, în care oamenii sovietici trăiau la un nivel destul de bun. A fost o epocă foarte contradictorie, pe care unii o numesc ”epoca stagnării”, vremea speranțelor pierdute, asociate cu dezghețul și conducerea lui Nikita Sergheevici Hrusciov. Timpul care a dat poporului nostru o gură de libertate și o anumită transparență, timpul care a condamnat stalinismul și represaliile lui.

Epoca Brejnev nu s-a distins prin prea multe libertăți, însă a avut un alt grăunte rațional. Viața cetățenilor era stabilă. Pe parcursul întregii vieți, omul avea posibilități garantate în toate domeniile - dreptul la muncă, la educație și medicină gratuită . Anume pe timpul lui Brejnev oamenii aveau posibilitatea să primească apartamente bune, comode. Salariile au crescut cu 97% - de la 90 de ruble în mediu, în a. 1963 la 177 în a. 1980. A apărut încă o zi de odihnă, - plus la duminică, sîmbăta nelucrătoare. Zilele de 8 martie și 9 mai au fost declarate zile de sărbătoare, libere.

De la eliberarea țăranilor la explorarea spațiului

În a. 1966 pentru prima oară în istoria URSS a fost introdusă remunerarea lunară garantată a muncii colhoznicilor. Ulterior a fost anulată a.n. ”noua șerbie”, în care colhoznicii și sovhoznicii sovietici erau legați de colhozul lor și nu aveau nici pașapoarte. Să mergi la oraș se putea numai pentru studii, cu îndreptare de la partid sau comsomol sau cu recomandare după serviciul militar. La începutul anilor 70-х ai sec. ХХ s-a pus capăt acestei situații. Din a. 1974 colhoznicilor le erau eliberate pașapoarte. Țăranii s-au despărțit de statutul umilitor de cetățean de categoria a doua. A rămas în trecut «a doua înrobire a țăranilor», care a început în timpul colectivizării generale staliniste.

De la 3 luni la 1,5 ani a fost prelungit concediul de maternitate. Pe 24 septembrie, 1974 au fost stabilite indemnizațiile pentru copiii din familiile defavorizate, în care venitul comun pentru un membru al familiei nu depășea 50 ruble pe lună. Leonid Brejnev scria în notițele sale: « Să nu economisim bani acolo unde ei vor juca un rol pozitiv ».

În linii mari, viața a devenit mai confortabilă și mai ușoară, grație stabilității și dezvoltării intense a economiei. Anual, URSS obținea noi performanțe, depășind SUA, RFG și Japonia în anumite sfere ale economiei, industriei și agriculturii. Iar privind armata și flota, doar americanii puteau concura cu țara Sovietelor.

Explorarea spațiului și dezvoltarea cosmonauticii erau mîndria științei și economiei sovietice. Se dezvoltau intens programele comune cu americanii - a.n. «Союз-Аполлон» și altele. Programele independente de valorificare a Lunii, planetelor Venus și Marte erau admirate de comunitatea științifică mondială. La fel și cercetările arctice și antarctice, unde URSS era lider de necontestat.

Da, e de menționat un anumit control asupra societății, presiunea serviciilor speciale, cenzura totală, exilul și arestarea disidenților. Dar și aici situația era mai bună ca în anii stalinismului și hrusciovismului.

Vom exemplifica printr-un citat din articolul publicat de revista «Родина»: «Perioada aflării lui Brejnev la putere s-a caracterizat prin cei mai mici indici de activitate a poliției secrete în URSS. Astfel, dacă în timpul ”de-stalinizatorului” Hrusciov în anii 1956-1965 pentru propagandă și agitație antisovietică anual erau condamnate cca 575 de persoane, atunci în timpul lui Brejnev, în anii 1966-1980 - 123 de persoane, iar conform datelor din anii 1981-1985 și mai puțin – 119 persoane ».

Un fapt incontestabil de îmbunătățire a vieții oamenilor a fost și noul lor mod de viață, accesul la bunuri și desigur moda. Pe străzi au apărut oameni bine îmbrăcați. În țară au început să fie aduse mărfuri din țările socialiste și cele capitaliste prietenoase - India, Austria, Finlanda. Ulterior au început să apară și mărfuri din alte țări capitaliste. Puține, și mafia le făcea deficitare, dar ele erau și oamenii care aveau legături reușeau să capete acest deficit.

Au apărut noi autoturisme. La Toliatti, în colaborare cu Italia, a fost pornită producerea analogului sovietic al mașinii ”Fiat” - automobilul «Жигули», apoi și «Лада». Și industria sovietică a început să producă mărfuri de calitate, moderne. Însuși secretarul general nu era împotrivă să se laude în hainele la modă . «Uite ce blugi mi-au fost dăruiți», - se lăuda L.I. Brejnev în fața unui adept și tovarăș de partid.

Cultura atinsese culmi nemaivăzute – s-a dovedit că adevărații artiști chiar și în limitele stabilite de partid și societate pot crea capodopere în muzică, literatură, cinematografie, artă plastică.

Însuși Leonid Brejnev era un om bun și prietenos. Chiar și dușmanilor săi din tabăra capitalistă uneori li se adresa așa: «Dragi tovarăși imperialiști». E știut, că Brejnev era prietenos cu colegii său socialiști din CAER și Tratatul de la Varșovia.

În Moldova sovietică

Vom menționa un fapt important, care ne privește direct. O vreme, Leonid Ilici a condus Moldova sovietică, iar Stalin îl numea chiar moldovean frumos. El a fost numit secretar al CC al PC(b) din Moldova după munca de partid în Ucraina, pe 2 aprilie, 1951 a fost ales prim-secretar al CC al PC(b)din Moldova. A activat în această funcție pînă în octombrie, 1952, atunci după o întrevedere personală cu Iosif Stalin, la congresul XIX al PCUZS este ales membru al CC, iar la plenara CC de după congres – secretar al CC și candidat în membri ai Prezidiului CC al partidului.

Brejnev spunea: «Să facem din Moscova un oraș comunist exemplar este datoria de onoare a întregului popor sovietic». Mulți însă uită de rolul lui important în formarea Moldovei, și de faptul că după distrugerile războiului bazele actualului Chișinău modern, frumos, confortabil au fost puse cu efortul lui Leonid Brejnev. Persoanele în etate țin minte cum el personal a condus multe proiecte de infrastructură urbană. Tot centrul vechiului Chișinău a fost reconstruit și construit la începutul anilor 50 ai sec. ХХ . A început construcția zonei de odihnă, numite ulterior Parcul central de cultură și odihnă în numele Comsomolului Leninist, care în popor se numea și se mai numește încă «Lacul comsomolist». Acel proiect a fost elaborat de un colectiv de autori în frunte cu arhitectul Robert Curț și patronat activ de L. Brejnev. Se spune că el personal a participat chiar la lucrări și a săpat fundația Lacului Comsomolist.

În octombrie, 1951 , pe timpul lui Brejnev, Sovietul de Miniștri al RSSM a aprobat planul general de dezvoltare a Chișinăului. Conform lui, a început reconstrucția și construcția nouă, se dezvolta transportul , avea loc amenajarea intensă a orașului. A fost baza industriei moldovenești. Chișinăul a înflorit și s-a extins. Aceleași schimbări pozitive aveau loc și în alte orașe și localități din Moldova.

Reprimări fără cruzime

Putem vorbi și scrie multe despre epoca Brejnev. Ne-ar fi imposibil să conștientizăm și să expunem totul într-un singur articol, și nici nu ne-am propus să o facem. Este important să menționăm rolul-cheie al acestei personalități în viața mai multor generații de cetățeni sovietici. Au fost de toate. Pozitive și negative. Suprimarea răscoalei din Cehoslovacia, introducerea trupelor militare în Afganistan, lupta cu disidenții - Sineavschii, Vail, Soljenițin, Saharov și alți oponenți ai puterii sovietice.

Dar și aici trebuie să ținem minte niște fapte semnificative și contradictorii. Spre deosebire de timpurile trecute, disidenții nu erau executați. Chiar și Alexandr Dubcec, șeful RSCS , liderul Partidului comunist din Cehoslovacia, după evenimentele din a. 1968 nu a fost reprimat. La propunerea unor activiști de partid și de stat de a-l reprima pe Dubcec pentru oportunism și poziția lui antisovietică, Brejnev a declarat cu compasiune: «Nu vă permit să-l ucideți de Sașenica ». Da pe timpul lui Hrusciov, la suprimarea răscoalei ungare din a. 1956 premierul Imre Nadia, liderul comuniștilor maghiari și comunist vechi, a fost executat pentru reforme și viziuni analoge. În timpul evenimentelor din Republica populară Polonă Brejnev a ascultat vorbele liderului polonez , generalul Wojciech Jaruzelski și nu a introdus trupele în această țară, oferindu-le polonezilor posibilitatea de a soluționa de sine stătător problemele interne.

Brejnev s-a împotrivit și intrării trupelor sovietice în Afganistan. Este o temă pentru un studiu aparte, dar putem menționa că vina principală a fost a lui Iurii Vladimirovici Andropov, șeful KGB-ului, care l-a dus în eroare pe Brejnev cu privire la planurile părții americane de a invada această țară. Brejnev a fost împotrivă , dar majoritatea membrilor Biroului politic l-au convins de contrariu, amestecînd fapte și presupuneri cu privire la evenimentele din Cabul.

Și totuși au fost vremuri bune

Decesul lui Brejnev în noiembrie, 1982 a fost un eveniment tragic și semnificativ. Țin minte, străbunica mi-a spus atunci: «acesta e război». Cu adevărat, după niște ani de crize și lupte ascunse la Kremlin, a venit epoca lui Mihail Gorbaciov, care în decurs de șase ani a distrus cu succes o țară mare.

Azi multă lume vorbește despre epoca Brejnev, despre personalitatea lui. Oamenilor nu le poți fi pe plac. Un șir de politicieni aprobă azi reprimările staliniste, și condamnă viața liniștită, stabilă din epoca Brejnev. Acest lider sovietic este ironizat. Așa e la modă. În anecdote, el este numit o figură politică neînsemnată din timpul Alei Pugaciova. Așa e sau nu – judecați singuri. Dar eu menționez, că îi datorez și lui copilăria mea fericită. Îi datorez timpul cărților bune, a cercurilor pentru copii, a olimpiadelor, secțiilor sportive, a educației și a medicinii gratuite. Și nu doar eu, toți copiii acelei epoci îndepărtate și contradictorii, în care una dintre cele mai mari țări din lume era condusă de omul care le spunea camarazilor săi de luptă : «Două lucruri au fost și vor fi mereu foarte aproape de inima mea, au fost și vor fi obiectul grijilor mele constante. Este pîinea pentru popor și securitatea țării». În aceste cuvinte este esența personalității lui L.I.Brejnev, laitmotivul vieții sale politice, esența epocii pe care noi am pierdut-o iremediabil.

Veaceslav Matveev