Epocă nouă și tradiții vechi. Monarhia britanică. Aspectul religios și cel masonic. P. 3

Monarhia britanică, una dintre cele mai vechi din lume, este purtătoarea nu doar a tradițiilor politice și statale despre care am relatat anterior, dar și a celor sacral-religioase.

Două tradiții

Cum am văzut deja, monarhia engleză, Scoțiană, apoi și cea Britanică a7u ca izvor sacru puterea regilor Troiei. Un alt izvor este puterea titanilor, și a legendarelor triburi ale zeiței Danu, asociate lor. Încă un izvor – puterea legendarei Brighita, care ține de cultul Zeiței Albe, descris așa de minunat în monografia fundamentală a lui Robert Graves «Zeița Albă».

Acum să ne oprim la încă un aspect al puterii: tradiția Sf. Graal. Ea s-a contopit, în mod mistic, cu cultul antic al legendarului potir Dagda și a cazanului renașterii vrăjitoarei Cherdwien cu cazanul lui Annun. Vechiul bard celtic Taliesin spunea: «La Kayer Pedrivan, care se rotește de patru ori,//Am venit după cazanul lui Annun ». Așa relata tradiția celtică calea aleasă, dar ea a fost continuată în Evul Mediu, contopindu-se cu cultul creștin al Sf. Graal. Cineva poate obiecta, că toate acestea-s doar legende, mituri, istoria reală fiind altceva. E așa și nu chiar așa!

Mircea Eliade, cunoscut orientalist și teolog, în lucrarea ”Aspectele mitului” scria în acest context: «<…> mitul relatează o istorie sacră, evenimentul care a avut loc în vremurile memorabile ale „începutului tuturor începuturilor“. Mitul povestește cum, grație faptelor eroice ale unor ființe supranaturale, realitatea a și-a atins întruparea și îndeplinirea, fie ea realitatea atotcuprinzătoare, cosmosul sau dar un fragment al său. <…> În general, mitul descrie manifestări diferite, uneori dramatice, puternice ale sacrului (sau a supranaturalului) în această lume. Anume aceste manifestări au fost baza reală a creării Lumii și au făcut-o așa cum este ea astăzi». Așa dar, din punctul de vedere al societății tradiționale, mitul este o istorie perfect reală, cu participarea unor ființe și forțe supranaturale, care transformă această istorie într-o învățătură inițiatică.

Ceva asemănător a fost și în istoria antică a Britaniei, și ținea de puterea sacră a monarhilor britanici. Anume aici tradiția celtică sacră s-a contopit într-o căsătorie mistică cu tradiția creștină. Inițierea celtică a fost sintetizată cu învățătura doctrinei avraamice.

Aici vom menționa următoarele. Tradiția este un fir, și acest fir este de la Dumnezeu, este firul cunoașterii timpului, căci timpul este povară și timpul este un fus. Astfel, tradiția este lege și realitatea latentă, care este descoperită în timp, căci verbul a trage, a țese provine de la latinescul tempus. Așa tradiția se leagă de soartă, care este manifestarea legilor cosmosului, ashei, artei (avest. ‘adevăr’), dharmei.

Tradiția nu poate conține ceva, ce contrazice această înțelegere a legilor și a sorții. Și puterea, înțeleasă aici ca manifestarea voinței lui Saturn – Cronos, a timpului, este o mare taină, căci numai El cu coroană. Numai El este manifestarea acestei legi prin voința concretă, stabilită și ea pentru un timp, ce-i drept, care a devenit povara ultimilor secole. Astfel, voința este legea personală a regelui, și tot ea – firul tradiției. Desigur, dacă o privim în timp prin prisma revelației și a conștiinței spirituale a neamului omenesc. Tradiția este legea, voința, și nici zeii nu pot evita ceea ce le este prescris de sus. De ce? Pentru că în acest determinism este legea temeliilor universale, și această lege dată oamenilor este firul tradiției.

Pentru Britania, acest fir al tradiției este puterea celtică a regilor și puterea cu voia lui Hristos, din sîngele Lui adunat în Graal. Anume aceste izvoare dau putere și voință monarhilor britanici.

Voința nu este o sentință goală. Ce este voința supremă? Voința este esența omului, da pentru unele rase, popoare ea este criteriul principal de evaluare. Ea întruchipează tot ce are, poartă și creează omul. Marele prevăzător A.Schopenhauer, pustnicul de la Frankfurt, care doar uneori se arăta lumii cu cățelu-i iubit Atma, acest luptător pentru compasiunea omului pentru om, a spus: «Asta se explică prin faptul că voința omului este adevăratul lui ‘eu’, nucleul adevărat al ființei sale; de aceea ea constituie baza conștiinței lui, ca un dat absolut și esențial, dincolo de care nu poate trece. Căci el însuși este cum vrea, și vrea cum este. Iată de ce să-l întrebi dacă ar fi putut vrea altfel e ca și cum l-ai întreba dacă ar fi putut fi altcineva, și el nu știe asta». Aceasta este esența voinței regale și a predestinației fatidice, care i-a înzestrat pe monarhii britanici cu aura sacră.

Baza ei creștină este legenda despre sîngele lui Hristos, devenită temelia învățăturii despre Sf. Graal. Pentru prima dată manifestarea sacră a tradiției lui Hristos, această învățătură sacră, a apărut anume în Britania. Se crede că potirul din care au băut Hristos și apostolii săi la Cina cea de taină, a fost apoi folosită în timpul răstignirii Lui pe Golgota. Sf. Iosif din Arimateia a adunat în ea sîngele lui Hristos și l-a adus în Britania.

Menționăm aici următorul moment. Primul custode al lui Graal a fost Iosif din Arimateia – decanul iudeu, un bogat și nobil membru al Sinedriului. În afară de potir, Iosif a păstrat sulița cu care lui Hristos i-au fost provocate rănile - sulița lui Longinus. Textele apocrife — «Evanghelia lui Petru», «Faptele lui Pilat» ș.a. —conțin alte date despre Iosif, în mare parte legendare. Textul medieval anonim «Iosif din Arimateia, custodele Sf. Graal conține următoarea informație: « Iosif din Arimateia, creștinul tainic, adună sîngele lui Hristos răstignit în potirul din care Isus a băut la Cina cea de Taină… Iosif, Iosaf și tovarășii lor ajung în Anglia pe mare, ca pe uscat, alții pășesc peste cămașa șui Iosif, în afară de doi păcătoși. care se îneacă. În Britania, lui Iosif i se alătură Nasien, care l-a găsit acolo pe Celidoin. Cu ajutorul lui Graal, 500 de persoane se satură din 12 pîini. Iosif și Iosaf îi convertesc la creștinism pe păgînii englezi... Iosif moare. Corpul lui este transferat la Glaya Abbey, care ulterior va deveni "Glaystyngbery" – Glastonbury. Murind, Iosif dă Graalul lui Alain. De la fratele lui Alain, Joswe, se naște Pelle, mama lui Galahad. Celidoin domnește și moare. De la el își trage genealogia Lancelot al Lacului». O versiune mai veche a istoriei despre Graal a descris-p în romanul Joseph d'Arimathie (~ 1215) poetul Robert de Borona.

Toate aceste versiuni deschid o pag8ină nouă a istoriei sacre a Britaniei. Pagina creștină. Ulterior ea se contopește într-o învățătură iluministă cu legendele despre Graal, potirul Dagda și Annun, cu legendele despre cavalerii mesei rotunde și istoria regelui Artur. Aceste izvoare vor deveni temelia tradiției iluministe a cavalerismului medieval european și britanic, apoi vor intra în învățătura tainică a catarilor și templierilor. Din punctul de vedere al tradiției mistice, puterea monarhului britanic are rădăcini anume în acest legendar mister sacru. Anume el este baza suveranului, monarhului și primului cavaler al Britaniei.

Să explicăm. Cavalerismul întotdeauna a fost partea a elitelor. În Evul Mediu, ele a fost coloana vertebrală, care împreună cu preoțimea a structurat harta geopolitică și socială a Europei și a Britaniei. Rolul lui a fost chiar mai important ca cel al preoților. Aceștia, înainte de triumful inchiziției, se bazau nu pe forța proprie, da pe forța cavalerilor și as ierarhiei feodale, a relațiilor de vasalitate. Institutul cavalerismului a apărut în temeiul confruntării, apoi a unirii celor două idealuri diferite.

Un timp îndelungat, el s-a supus doar legilor nescrise, și orice voință, care nu era voința suveranului, era respinsă. Ca bază necondiționată, institutul cavalerismului a avut vechea tradiție germană a «uniunilor masculine secrete», care timp de secole au trăit conform tradițiilor păgîne, și statutul ostașilor creștini a păstrat această bază. O putem vedea în tradițiile Romei și ale Bizanțului. Sf. Gheorghe este cel mai adecvat exemplu de ostaș ca luptător pentru dreptate și credința în Hristos. Ordinul Sf. Gheorghe este printre cele mai importante în puterea suveranilor britanici. Tacitus ne-a oferit informația despre vechii germani și alianțele lor militare.

Patristica ne-a oferit imagini ale mucenicilor creștini și ale eroilor bisericii Fiului lui Dumnezeu. Alianța lor ne-a dat instituțiile cavalerismului medieval. Evident, la bază a stat morala și sîngele. Morala, forma ei deosebită, a saturat întregul regim al vechii Europe, al cavalerismului Britaniei. Atunci sîngele a căpătat culoare, uneori albastră, și nu era nici urmă de murdărie în ea.

În acea lume sîngele determina și atitudinile morale. Dar îl nivelau legile bisericii și ale credinței. Astfel echitatea religioasă și egalitatea divină mergeau, în acea lumi, împreună cu spiritul sîngelui și a strămoșilor eroici, c7u imaginea cavalerului-învingător, a doamnei sale, care păstra norocul acelui cavaler. Pe atunci doamna era ultimul bastion al tradițiilor pre-creștine, căci întruchipa nu numai sîngele, ci și o altă credință. Credința iubiri și a pasiunii, ecoul tantrismului nordic uitat, al libertății moravurilor și a cultului dragostei trupești.

Creștinismul lupta cum putea și cu timpul a născut o formă stranei, în care oamenii cei mai devotați credinței , de cele mai multe ori femei din societatea înaltă, vrei—nu vrei erau ultimul bastion al tradițiilor de curții, care întruchipau vechile credințe păgîne și doctrinele morale. Sinteza sîngelui și a credinței ajunsă în ultimul stadio de dezvoltare logică, fluxul omenesc a început să capete forme cristalizate. Cu timpul, ostașului nu-i mai era de ajuns dama și suveranul, eroismul și vitejia, el a vrut să afle taina tainelor. Și s-a îndreptat spre Dumnezeu.

Evul Mediu dezvoltat a creat corporații puternice de ostași - cavaleri, care erau eroi și preoți în același timp. O atare fraternitate a fost și Ordinul Sf. Gheorghe în frunte cu monarhul britanic, și Ordinul Templierilor. Puterea lui putea concura doar cu curajul ostașilor săi. Dar, după ce a realizat fapte mari în Orient, el a devenit nu doar bancherul Europei, ci și custodele altor comori, a altor bogății mistice.

Acestea erau bogățiile credinței și tradiției. Ordinul a devenit custodele artefactelor, cărților și ideilor. El a devenit misterul developat, și ce era în interiorul acestui mister a fost taină un timp îndelungat.

Acum nu mai era suficient compromisul între ostaș și creștin, lumea aștepta noi provocări, aștepta compromisul între ostaș și preot, mag și erou în aceeași persoană, cel care putea face fapte de eroism și cu sabia, și cu vorba, și cu credința. Templierii au devenit cei mai străluciți reprezentanți ai acestei pleiade de cavaleri-călugări, acum eu nu dar păstrau tainele lumii, ei influențau lumea prin forța ordinului și credinței lor.

Cavalerii Sf. Mormînt, cavalerii lui Lazăr, cavalerii - ospitalieri și teutoni, ulterior – cavalerii Calatravei și a Ciulinului,a Lînii de Aur și a Sf. Maurițius – cu toții și-au apărat credința și patria. Ei au fost un exemplu anume în această direcție. Însă Ordinul templierilor, apărut în a. 1118 la Ierusalim, cu timpul și-a dorit mai mult. El a început să caute adevărul și s-a îndoit de multe lucruri, căci nu greșește doar cel ce nu face nimic. Iar ei făceau, și făceau multe. Multe, pe care ar fi putut să nu le facă!

Așa ordinul a început să manifeste principiul puterii proprii, și s-a confruntat cu puterea tronurilor și a altarelor. Apropo, aceasta a fost una dintre primele ciocniri ale cavalerilor cu tronurile. Puțini cunosc, că prăbușirea vechii lumi a început cu legile regilor, care au limitat vechile libertăți ale cavalerilor. Philippe du Puy de Clenchamp scria în cartea sa «Cavalerimul»: «Cu timpul tinerele state, apărute în Evul Mediu timpuriu, vor simți că posedă o oarecare putere, și vor depune tot efortul pentru ca pe teritoriul și în hotarele lor să se instaleze o pace relativă. În această perioadă în calea lor , plus la toate, va apare cavalerismul, care a apărut concomitent cu statele sau poate înaintea acestora. Această confruntare neevidentă a guvernelor și cavalerismului, în timpul păcii regelui reflectă trei factori: 1 – încheierea războaielor private; 2 – promovarea burgheziei și a nobilimii; 3 – dragostea curtenitoare și manifestarea manierelor delicate... Treptat lumea regelui s-a extins asupra în fiecare regat. Această «îmburghezire» a statelor a fost urmarea indirectă a slăbirii instituției cavalerești… Lumea regelui a înghesuit treptat aceste «școli» cavalerești și alte evenimente care decurgeau din instalarea lumii regelui au contribuit la faptul, că cavalerismul și-a pierdut poziția, poate chiar prioritară, în societatea medievală ».

După ce în a. 1307 a fost zdrobit în Franța, Ordinul templierilor s-a destrămat și s-a ascuns în diferite direcții. Una dintre ramurile de vază ale lui a mers în Scoția, unde a păstrat inițierea templieră. Ulterior, fiind întronat regele englez Iacob Stuart, aristocrația templieră scoțiană a venit la Londra. De la ea a pornit masoneria britanică a Arcului Regal, în special de rit scoțian. După venirea la putere a dinastiei hanovriene în întreaga Britanie, suveranul masoneriei a devenit monarhul britanic, în persoana căruia tradițiile mistice ale Sf. Graal , a Mesei Rotunde a regelui Artur și a tradiției templierilor s-au contopit într-un tot întreg, protejat de regele Marii Britanii și Scoției.

Temeliile mistice

Ce-i drept, una dintre ramurile masoneriei britanice, mai orientată spre tradiția Ordinului Templierilor, a rămas fidelă dinastiei scoțiene Stuart, care și în prezent pretind la tronul scoțian. Ea a influențat masoneria americană și loja Sf. Andrei a devenit temelia «Boston tea party» și a revoluției americane.

Altă ramură a devenit bastionul dinastiei Hanovra, numită azi Windsor. Anume ei au devenit suveranii masoneriei engleze. Azi acesta este Michael, prințul de Kent. Deși de facto șef este monarhul britanic. Tot el este în fruntea Marii Lojă Unite a Angliei (MLUА). Este cea mai veche lojă masonică din lume, istoria căreia începe la 24 iunie, în ziua creării Marii Loje din Londra și Westminster. Marea Lojă Unită a Angliei este cea mai mare organizație masonică din lume, ea numără cca 200 000 de masoni uniți în 7000 de loje.

Putem scrie multe despre temeliile sacre ale puterii monarhice britanice. Desigur, ea se bazează nu doar pe vechile inițieri celtice, uniunile secrete ale bărbaților germani, și cultul regelui Artur. Un alt sprijin al puterii monarhului este biserica anglicană, independentă de Toma pe parcursul multor secole. Suveranul ei real este regele Charles III. Cel de facto - arhiepiscopul de Canterbury.

Apropo, anume în Glastonbury, într-o biserică și mănăstire engleză distrusă, unul dintre locurile sacre ale puterii, venerat de creștinii britanici, în Evul Mediu a fost găsit sicriul regelui Artur și a reginei Guinevere, soția legendarului rege Artur. Guinevera este una dintre primele imagini de referință ale Frumoasei Doamne din literatura medievală de curte. Conform legendelor, anume aici, la Glastonbury, se afla insula Avalon – din englezescul Yns Avallach – «Insula merilor», lumea transcendentă a celților. Conform credințelor, pe această insulă misterioasă se nășteau oameni sfinți, ființele mistice, spiritele naturii și magii, printre care vrăjitorul Merlin, ielele Morgana și Melusina.

Putem vorbi multe despre temeliile mistice ale monarhiei britanice. Putem aminti, că se crede că monarhul britanic domnește pe tronul lui David. Putem vorbi despre cele zece triburi israeliene pierdute, despre dispariția lor după prizonieratul babilonean, pe care misticii britanici îi găsesc pe insulele lor. Putem vorbi despre tronul celtic și piatra Skone. Despre Ordinul Jartierei. Despre Ordinul Sf. Gheorghe, despre ordinul scoțian al Ciulinului.

Există aici și temelii pur oculte. Avem în vedere tradiția venită de la magul mistic, consilierul Fecioarei Regina Elisabeta, care a creat imperiul colonial englez. Despre cel care a comunicat, prin oglinda obsidiană, cu marile necunoscute și a sfătuit-o pe Elisabeta să acapareze mistica și necunoscuta Țară Verde, Groenlanda. Unii cercetători cred că este vorba despre Rusia. Prin John Dee a fost stabilit un contact cu niște niveluri supreme sacre ale realității. Așa sau altfel, anume pe timpul lui și a reginei Elisabeta Anglia a devenit un mare stat al Europei. Toate acestea le-a descris de minune Gustav Meyrink în romanul «Îngerul ferestrei de vest ». Se crede că Magia Enochiană de John Dee și Edward Kelly a fost folosită ca unul dintre elementele ritualurilor inițiatice și ale instrucțiunilor secrete în Ordinul Zorilor de Aur. Cum să nu pomenim de lucrarea marelui inițiat Francis Bacon «Noua Atlantidă», editată în a. 1627 și devenită baza inițierii mistice a celor care cred în Atlantida și rolul suprem al Britaniei în atlantism ca doctrină geopolitică.

Izvorul puterii

Astfel, am descris principalii piloni sacri ai monarhiei și suveranului britanic. Acum totul depinde de noul monarh. El este Charles III, și cu el începe i nouă epocă în istoria britanică. Am scris deja, că acest monarh este neobișnuit. Cu ceva ani în urmă și-el a editat cartea întitulată «Armonia: o nouă metodă de a privi lumea noastră ». Însuși prințul, azi rege, a numit această carte «un îndemn la revoluție». În realitate, este narativul conservatismului patriarhal al noului monarh, care cheamă la refacerea armoniei pierdute a omului cu natura. Azi mulți cercetători și politologi vorbesc despre aceea că viziunile lui Charles ar fi viziunile unui revoluționar monarhic, extinse de la conservatismul spiritual la ideologia mișcării «verzilor». Charles III aparține bisericii anglicane. Dar manifestă interes și față de ortodoxie, el fiind reprezentantul liniei grecești a dinastiei Oldenburg, botezat în biserica ortodoxă, regele Charles a vizitat în mod repetat Muntele Atos din Grecia, a cumpărat o moșie în România și a vizitat Mănăstirea Solovetsky.

În încheiere, țin să amintesc despre vechea legendă scoțiană despre prorocul și poetul Thomas Lermont Versificatorul, legendarul strămoș al marelui poet rus M.Iu.Lermontov. Legenda spune despre un poet scoțian, viața și vocația lui mistică. Despre întrevederea reginei ielelor cu Thomas Lermont , despre aflarea lui în împărăția ielelor și inițierea în darul vizionarului și al sincerității. Iată ce spune legenda. Fiind în etate, Thomas slăbit îl vede pe un negustor, care a dorit să servească cu el un ceai și să guste din bucate ciudate. Thomas îl invită la el, dar îi spune să nu se sperie. Au intrat într-o peșteră întunecată, în care dorm cavalerii regelui Artur și caii lor. Pe masă stau bucate, vin, un corn și o sabie. Thomas îl întreabă pe negustor (care se numea Kenonby Dicki) ce va lua el, căci cel care va suna din acel corn sau va dezveli acea sabie va deveni, «…dacă nu se va speria, regele întregii Britanii. Așa am spus eu, Thomas Versificatorul, și tu știi că buzele mele nu pot spune minciuni. Totul depinde de curajul tău . Sarcina ta va fi ușoară sau grea, în funcție de ce vei lua prima dată - sabia sau cornul». Negustorul tremură, ia cornul și sună din el. În peșteră totul s-a zdruncinat, au răsunat tunete, cavalerii și caii vrăjiți s-au trezit brusc din somn. Cavalerii și-au înhățat săbiile. În peșteră domnea zgomotul și alarma. Cavalerii îl priveau pe negustor așa de amenințător, că el de spaimă a scăpat cornul și a vrut să ia sabia. Dar nici nu a atins-o – o voce tainică a răsunat din subteran și a spus: «Va muri fricosul care apucă cornul fără a dezveli sabia!» . Negustorul speriat a vrut s-ă iasă, dimineața a fost găsit murind, a putut doar să le povestească ciobanilor despre aventura groaznică, care l-a făcut să moară.

Pentru studiul nostru legenda este una de învățătură, căci poartă un sens sacru profund, care are rădăcinile în principiul britanic al puterii, în esența puterii suverane a regilor britanici, în puterea mistică a tronului britanic. Esența este că cel care s-a decis să ocupe acest tron oferit de sus de regatul ielelor și de puterea inițiatică a regelui Artur, custodele Sf. Graal, trebuie să fie cel mai curajos și mai înțelept dintre cavaleri, căci va deține puterea capabilă să răstoarne lumea, să renască temeiurile divine ale monarhiei nobile, creștine, date de sus. Va fi acesta Charles III și va deveni el acel monarh, care va anunța renașterea misiunii înalte a regilor britanici, prevestite de Thomas Lermont Versificatorul? Istoria va arăta, dar contează un lucru: ne așteaptă vremuri noi și epoci noi!

Veaceslav Matveev