Criza energetică stiri: 783
Preşedintele stiri: 3233
Puterea stiri: 7326
Obiectiv european stiri: 283

«Dosarul Stoianoglo»: Verdictul a fost pronunțat

25 mai. 10:00 (reactualizat 25 mai. 19:31)   Analitică
9741

Verificarea activității de serviciu a lui Alexandr Stoianoglo, procurorul general suspendat din funcție, s-a încheiat peste mai bine de jumătate de an după demararea acestei proceduri.

Majoritatea observatorilor au prognozat rezultatul nefavorabil mult înainte ca acesta să fie anunțat, dat fiind că inițiatorii verificări din start nu și-au ascuns dorința de a-l demite pe Stoianoglo de la Procuratura Generală. Comisia i-a acordat doar 2 puncte din 10 posibile, ceea ce înseamnă o notă nesatisfăcătoare.

Luni, 23 mai, în cadrul ședinței sale, Consiliul Superior al Procurorilor a studiat raportul, în care era descrisă activitatea lui Alexandr Stoianoglo pe 130 de pagini și a fost de acord cu evaluarea comisiei. Următorul pas este înaintarea șefului statului a propunerii de demitere a procurorului general suspendat.

În comentariile pe marginea acuzațiilor aduse procurorului general suspendat experții atrag atenția asupra posibilității influenței factorului politic, și cred că procesul judiciar ar putea lua mult timp, fără a ajunge la o finalitate. Mulți comentatori sînt de acord că autoritățile utilizează toate instrumentele pentru a-l demite pe procurorul general suspendat și a nu-i permite să revină în fotoliul său.

Cinci capete de acuzare


Alexandr Stoianoglo a fost arestat pe 5 octombrie, 2021. I-au fost aduse cinci capete de acuzare, printre care abuz în serviciu, abuz de putere, corupție pasivă. I-a fost incriminată și încălcarea confidențialității vieții private și dezvăluirea datelor urmăririi penale. Dosarul privind abuzul de putere a fost examinat deja în primă instanță. Procurorul general suspendat din funcție nu-și recunoaște vina și crede că urmărirea sa este una politică.

Prin decizia Judecătoriei Chișinău, la începutul lunii martie A.Stoianoglo a fost eliberat de sub control judiciar , fapt care a provocat critici din partea conducerii țării. Președinta Maia Sandu a declarat că în trezește nedumerire faptul «de ce a fost omisă partea care se referă la obligativitatea de a nu părăsi teritoriul Moldovei». La această declarație a reacționat ex-premierul Ion Chicu. El a scris pe o rețea socială, că Stoianoglo a vrut să părăsească țara doar în mintea și visele președintei, dar el este în continuare în Moldova, pentru a demonstra caracterul politic al urmăririi penale și a-i trage la răspundere pe cei vinovați.

Decizia Judecătoriei Chișinău a fost anulată și Stoianoglo a revenit sub control judiciar. Conform comunicatului de presă al Procuraturii generale, în dosarul procurorului general suspendat din funcție au fost întreprinse următoarele acțiuni: au fost aduse acuzații împotriva a 4 persoane, interogați 14 martori, efectuate 4 percheziții și peste 40 de expertize, cercetate mai bine de 5000 de documente și proiecte de instrucțiuni, expediate 3 cereri de asistență juridică internațională în adresa altor țări. Departamentul anunță că «procurorii întreprind toate măsurile prevăzute de lege pentru o anchetă cuprinzătoare ».

Una dintre pretențiile față de Stoianoglo este facilitarea eliberării din arest a lui Veaceslav Platon în a. 2020. Recent, Platon a fost găsit vinovat pentru o schemă frauduloasă cu denumirea comună «Landromat», care este cea mai mare operațiune de spălare a banilor. Din Rusia au fost spălați în acest fel mai bine de156 mlrd. de dolari, care au ajuns în 732 de bănci din 96 de țări ale lumii. Conform schemei, prin sistemul juridic și cel bancar din Moldova din Rusia au fost scoase 22,3 mlrd. de dolari. Platon mai este învinuit și de implicare nemijlocită în «jaful secolului».

«Nimeni nu a spus că Platon nu este implicat în furtul miliardului, dar el a fost acuzat într-o ședință închisă fără participarea sa în baza declarațiilor lui Ilan Șor», - a explicat A.Stooianoglo în cadrul audierilor la Consiliul superior al procurorilor (CSP).

«Conform dosarului în care a fost acuzat Platon, banii primiți, creditul obținut de la BEM, ulterior au fost trimiși spre o companie care îi era afiliată lui Platon. După ce procuratura a verificat acea companie, s-a dovedit că ea a fost înregistrată în aceeași zi cu alte 10 companii afiliate lui Șor. Ele aveau același administrator și aceeași adresă juridică. Mai mult, ulterior banii au fost expediați în conturile lui Șor și Plahotniuc », - a menționat Stoianoglo. În acest context, el a declarat că Platon este acuzat de infracțiunea comisă de Șor și Plahotniuc. El susține că cineva din conducerea SIS l-a prevenit că viața lui Platon este în pericol. «Mi s-a spus că dacă el se mai află la pușcărie, odată cu acuzarea lui Plahotniuc viața lui este în pericol. Asta e realitatea », - a spus Stoianoglo.

Procurorul general suspendat susține că dosarul penal împotriva sa a fost falsificat, inclusiv de către politicienii și oamenii din anturajul lui Plahotniuc. Este vorba despre aceea, că pe 5 ianuarie, 2021 într-un birou notarial din Kiev persoane necunoscute au introdus modificări în registru, după care numele soției lui Stoianoglo a apărut printre proprietarii mai multor companii. «Ei s-au folosit de lacunele din legislația Ucrainei și au obținut copia pașaportului soției mele, noi dispunem de expertiză. Asta s-a făcut în aeroport, în clipa intrării în țară. Astfel ea a fost inclusă ca beneficiar», - a menționat A.Stoianoglo.

Anterior avocații lui Stoianoglo au expediat Curții europene pentru drepturile omului două cereri. Una privind suspendarea din funcție și privarea de dreptul la un proces echitabil, alta – privind restricțiile impuse de instanță pentru participarea la evenimente publice și comunicarea cu mass-media. În opinia avocaților și a învinuitului, este vorba despre un proces penal politic, scopul căruia este înlăturarea din funcție și demiterea ulterioară a procurorului general, iar pentru că ancheta și procesul judiciar ar putea dura mult timp, autoritățile au introdus un instrument legislativ nou – procedura de evaluare a activității procurorului general.

Comisia trunchiată

În noiembrie, trecut la rugămintea președintei Maia Sandu Consiliul superior al procurorilor a dispus inițierea procedurii de evaluare și a format în acest scop o comisie specială. În această perioadă, activitatea comisiei a fost stopată în mod repetat, iar procedura – practic zădărnicită. Cele 30 de zile prevăzute pentru evaluarea performanțelor lui A.Stoianoglo au expirat la 23 decembrie, 2021. Însă la acea dată comisia nici nu-și începuse activitatea.

În ianuarie, ministrul justiției Serghei Litvinenco a declarat că activitatea acestei structuri a fost «temporar stopată». El a făcut trimitere la acțiunile intentate de A.Stoianoglo împotriva procedurii de evaluare, care au dus la tergiversări. Experții atrag atenția ca evaluarea a fost tergiversată din cauza complicațiilor la formarea comisiei. Eduard Varzari, membru CSP, a menționat că anumite candidaturi au fost discutate în mod repetat, însă «nu exista acordul sau refuzul clar al acestora ».

Componența finală a comisiei arată așa: Artur Retuș - președintele comisiei, ex-procuror și actual avocat, numit de CSP; Angela Popil – secretara comisiei, avocată, înaintată de Ministerul justiției; Drago Cos – fostul președinte al Grupului de state contra corupției (GRECO) al Consiliului Europei, expert internațional în combaterea corupției, numit de președintă; Ion Matușenco – avocat, propus de procurorul general suspendat din funcție.

Asta chiar dacă inițial comisia urma să fie compusă din 5 membri. Fosta judecătoare Lidia Bulgac, care timp de un an a asigurat interimatul funcției de șefă a Curții de Apel Chișinău, delegată fiind de Consiliul superior al magistraturii și numită președintă a comisiei, a declarat că pleacă din «motive familiale». În pofida încercărilor de a găsi un nou candidat, nimeni din reprezentanții sistemului judecătoresc nu a dorit să participe la evaluarea activității procurorului general suspendat din funcție.

Anterior, a refuzat să participe la activitatea comisiei Marianna Alexandru, consiliera procurorului-șef al Departamentului de investigare a crimei organizate și terorismului (DIICOT) din România. CSP al fost anunțat, că ea nu va putea participa la evaluarea activității procurorului general al RM. Cauza evocată era că procurorii români nu au dreptul să aplice legislația Moldovei.

Ciocnindu-se de probleme la formarea comisiei, cei din CSP au decis că activitatea acesteia va fi funcțională și în componență trunchiată. La finele lui aprilie comisia a finalizat evaluarea activității lui A.Stoianoglo. La începutul lunii mai a fost aprobat și raportul final, expediat apoi în adresa lui Stoianoglo și a avocaților săi cu propunerea de a-și expune poziția în decurs de 5 zile. Inițial, rezultatele erau cunoscute unui cerc redus de persoane implicate și decizia privind publicarea lor urma să fie luată de comisie ori de Stoianoglo în persoană. Dar în scurt timp raportul a apărut deja în mai multe medii.

Activitatea lui Stoianoglo în perioada noiembrie, 2019 – octombrie, 2021 a fost apreciată reieșind din opt criterii, inclusiv eficiența, conștiinciozitatea, comunicarea internă și externă, administrarea resurselor umane. Membrii comisiei au acordat de la -10 la +10 puncte pentru fiecare indice. Punctajul maxim el l-a obținut pentru «calitatea planificării activității procuraturii» – 5,81. Cel minim – pentru «eficiența instituțională și aportul la sporirea /reducerea încrederii față de procuratură» – 4,51. Ion Matușenco, care-l reprezenta pe procurorul general suspendat, a acordat numărul maxim de puncte, de care însă nu s-a ținut cont la calcularea rezultatului final : membrii comisiei le-au anulat.

Reieșind din concluziile sonorizate, deciziile luate de Stoianoglo în privința rotației procurorilor din procuraturile teritoriale, pe care el i-a somat să părăsească sistemul, și pornirea unor cauze disciplinare pe numele unor procurori sau angajați demonstrează un management prost al resurselor umane. În plus, au fost audiați mai mulți procurori sau angajați ai instituției, precum și foștii adjuncți ai lui A.Stoianoglo. În rezultat, nota finală a constituit 2,19 puncte, adică «nesatisfăcător».

«Ca la Eurovision»

Raportul comisiei a fost prezentat CSP pentru examinare și o decizie privind rezultatul final. Zilele trecute procurorul general suspendat a avut posibilitatea să vorbească în fața CSP. A.Stoianoglo susține, printre altele, că s-a ciocnit cu mari complicații în căutarea procurorilor care să instrumenteze dosarele de rezonanță. «Nu vreau să spun nimic rău, dar în procuratura noastră toți îs cumetri, rude, și nu am putut găsi un om. Eu le spuneam că trebuie investigat cazul, și mi se răspundea că nu pot, deoarece unii au studiat împreună, unii prietenesc înde ei», - le-a spus Stoianoglo membrilor CSP.

«La Procuratura generală întotdeauna a existat departamentul investigații. După adoptarea legii în a. 2016 el nu s-a mai regăsit în procuratură. Investigațiile erau, în fond, concentrate în două procuraturi – de combatere a corupției și a criminalității organizate. Intrat în funcție, am înțeles că fiecare procuror care investiga dosare în aceste procuraturi, avea în lucru peste 50 de dosare penale. Cu un asemenea volum de lucru, procuratura practic nu putea efectua investigații eficiente», - a menționat procurorul general suspendat din funcție.

Din spusele sale, decizia a fost de a trimite o parte din dosare spre a fi investigate de procuraturile teritoriale. «La începutul a.2021un procuror avea în sarcină 5-20 de dosare. În condițiile în care apăruse necesitatea de a investiga dosare de rezonanță, noi am considerat corectă crearea unei secții speciale, care avea dreptul să investigheze cazurile de rezonanță», - a adăugat Stoianoglo.

Conform recentelor amendamente la Legea privind procuratura, dacă activitatea lui Stoianoglo obține un punctaj redus, următorul pas poate fi demiterea lui de către șefa statului, la propunerea CSP. Dacă CSP ajunge la concluzia că a fost încălcată procedura și asta a influențat decisiv rezultatele, el poate întoarce raportul pentru o repetare a procedurii de evaluare a eficienței. În acest caz, comisia are la dispoziție maxim 10 zile pentru a reacționa la obiecții.

Pe o rețea socială, în comentariul său privind decizia comisiei Stoianoglo a scris, că «autoritățile au avut nevoie de șapte luni pentru a se izbăvi de procurorul general nedorit ». El a apreciat activitatea comisiei ca fiind «un absurd și un circ, mereu însoțit de schimbarea regulilor de evaluare, a regulamentelor, a selectării persoanelor potrivite ». Stoianoglo arată, că pe autorii suspendării sale nu i-au cumințit nici măcar recomandările Comisiei de la Veneția.

«În ele se menționa categoric, că în statele de drept nu există o așa procedură ca evaluarea performanțelor procurorului general. Procesul evaluării poartă un caracter vădit politic, deoarece toate modificările legislative și procedurile au fost luate concret contra procurorului general în acțiune. Întregul proces de evaluare este controlat de președinta țări și de CSP. Și principalul – procedura de evaluare, stabilită în lege, nu poate fi aplicată în cazul procurorului general în acțiune, dat fiind că la angajarea sa aceste condiții nu existau», - subliniază Stoianoglo.

Unul dintre avocații procurorului general suspendat din funcție , Iurie Mărgineanu a adresat CSP cererea de suspendare a examinării raportului privind evaluarea activității lui Stoianoglo. Cererea dată a urmat după ce avocații au contestat în instanță decizia comisiei, prin care acesta a obținut o notă nesatisfăcătoare. Dosarul a fost trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău.

Un alt avocat al lui Stoianoglo, Vasile Gafton, a declarat că unii membri ai comisiei au comis încălcări. «Este o situație similară celei de la Eurovision. Ceilalți membri ai comisiei eu anulat aprecierile date de reprezentantul dlui Stoianoglo. Ce mai e și cu această procedură, în care trei membri ai comisiei anulează aprecierile date de un al membru!? Există numeroase încălcări comise de membrii comisiei, care vor fi contestate », - a declarat Gafton. Potrivit lui, apărarea va folosi toate instrumentele prevăzute de lege: «Nimeni nu a anulat accesul liber la justiție. E altceva, că justiția noastră nu este independentă».

Săptămâna aceasta, Alexandr Stoianoglo a luat din nou cuvîntul în țafa membrilor CSP. El a menționat că în timpul mandatului său nu a deschis dosare la comandă și nu a implicat Procuratura în jocuri politice. "Vreau să mă adresez colegilor mei – am lucrat împreună timp de un an și 9 luni, nu cred că ați avut un procuror general care a comunicat mai mult cu Consiliul decît mine. Cred că sînteți de acord că am fost deschis și respectuos față de dumneavoastră. Știți că nu am promovat în funcții oameni loiali, nu am nevoie de oamenii mei în sistem. Arătați-mi un exemplu, cînd am făcut așa ceva?

Împreună am făcut multe lucruri bune, fapt ce a asigurat eficiența Procuraturii. În timpul mandatului meu, nu am inițiat nici un dosar politic, la comandă. Mi s-a reproșat că am luat o astfel de decizie în legătură cu Dodon, dar de ce nu spune nimeni cîte decizii am luat în legătură cu doamna Sandu, domnul Grosu. Politicienii au vrut întotdeauna să implice procuratura în jocuri politice", a declarat Stoainoglo.

În urma rezultatelor ședinței CSP, convocată pe 23 mai, CSP a luat decizia privind aprobarea raportului Comisiei de evaluare și înaintarea către Președintele Maia Sandu a propunerii de demitere a procurorului general suspendat. "Am spus de mai multe ori că această evaluare nu este obiectivă, nu respectă legislația actuală și practica existentă. Evaluarea portă un caracter politic, deoarece a fost efectuată prin introducerea unor modificări la lege. Și reprezentanții Comisiei au fost selectați pe criterii politice. Chiar și membrii CSP sînt în mare parte angajați politic", a menționat procurorul general suspendat.

Acum ei se joacă cu legea

Ex-procurorul de Chișinău Ivan Diacov a spus în comentariul privind cazul Stoianoglo, că actuala putere a procedat inuman. Din spusele lui, chiar și fostul șef de stat Vladimir Voronin a fost mai uman în anii președinției sale și nu și-a permis un asemenea comportament față de funcționarii, pe care dorea să-i înlocuiască cu oamenii săi. «Nu cred că doamna Sandu trebuia să acționeze așa de dur. Ar fi spus că nu are nevoie de Stoianoglo, și el s-ar fi conformat. Acum ei se joacă cu legea, cu oamenii. Uitați-vă la această comisie – cum au modificat-o, cum au născut-o. Și ce au născut într-un final?» – a menționat Diacov în emisia unui post TV privat.

Conform pronosticurilor sale, investigarea și examinarea dosarului Stoianoglo poate dura întreaga perioadă în care actuala administrare se va afla la putere. «Acest om va fi distrus, și e păcat. Și instituția statului va fi distrusă, statul va fi lovit sub centură, pentru că am mai spus: cine controlează procuratura, controlează statul. Dacă nu ar fi așa, ei nu ar lupta așa de înverșunat și prin asemenea metode», – a adăugat fostul procuror al capitalei.

Ex-deputatul Zurab Todua, reprezentat al «Congresului civic», a numit dosarul Stoianoglo «rușinea actualei puteri», și crede că procurorul general suspendat din funcție «nu merită atitudinea, pe care o manifestă față de el aceste autorități, și ceea ce i se incriminează ». În opinia sa, ieșirea optimă din această situație este să i se ceară scuze lui A.Stoianoglo, și acesta să fie restabilit în funcție. Însă politicianul este convins că «ei vor continua încercările de a-l judeca și a-i incrimina ceea ce el nu a făcut».

Sergiu Mocanu, șeful mișcării ”Antimafie” acuză actuala putere de neprofesionalism. În opinia lui, situația formată în jurul figurii procurorului general suspendat din funcție va avea urmări negative pentru mecanismul statului. «Ei nu au nimic, au pierdut mult timp și au pus o «bombă» ce urmează să explodeze. Azi revin toate investigațiile lui Stoianoglo privind furtul miliardului și alte dosare», - susține Mocanu.

În opinia deputatului-socialist Vasile Bolea, vice-președinte al comisiei drept, numiri și imunități, prin suspendarea din funcție a procurorului general și a adjuncților săi Procuratura generală a fost capturată. El crede că «autoritățile au nevoie de această instituție pentru a dispune de un instrument, un par, inclusiv politic», o dovedesc ”acțiunile la comandă și cele de intimidare, care-s mai dure ca pe timpul lui Plahotniuc”. Deputatul explică situația prin faptul că ”procurorul general suspendat din funcție nu dorea să îndeplinească unele cerințe venite de la președinție sau de la cei care se află acum la putere”.

Fostul ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite, Igor Munteanu, consideră că experiența demiterii procurorului general a avut loc "cu traume" de ambele părți, inclusiv în privința autorităților, care au primit multe cartonașe roșii din partea Comisiei de la Veneția. "Dacă vom porni de la începutul acestei confruntări, de la 5 august, cu introducerea amendamentelor la lege care nu permiteau procurorului general să facă parte din componența CSP, acest lucru a fost contestat la Comisia de la Veneția. A fost solicitat un aviz, acesta a fost negativ. Ambele părți au intrat într-o confruntare directă, nu s-a putut găsi o soluție amiabilă", a spus Munteanu, subliniind că procurorul general este o figură extrem de importantă pentru întregul sistem juridic din Republica Moldova.

Vorbind despre urmărirea penală a procurorului general suspendat din funcție, experții menționează că dosarul există, dar nu se știe dacă va exista și o sentință. Din spusele lor, sistemul nostru judiciar a demonstrat eșec după eșec în investigarea majorității dosarelor de rezonanță, care de cele mai multe ori se dovedeau a avea nuanțe politice. În același timp, este important ca procurorii care investighează dosarul să fie onești și să nu fie bănuiți de implicare în reglările de conturi dintre diverse grupuri de influență din sistemul procuraturii. Mulți comentatori împărtășesc opinia, că autoritățile folosesc toate instrumentele pentru ca procurorul general suspendat din funcție să fie demis și să nu revină în fotoliul său.

Ion Munteanu

6

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав