Despre cîntecele ”sub centură”

Despre cîntecele ”sub centură”

Se crede că arta există nu pentru a favoriza motivele josnice, ci pentru a ridica acest nivel. Și dacă autorii operelor de artă procedează exact invers?

«Nu mai doare deja…»

Oriunde am fi, auzim cîntece. Avem în jurul nostru un ocean de muzică. Acasă, în mijloacele de transport, în locurile publice, în ospeție sau pe stradă – peste tot, chiar împotriva voinței noastre, avem tangențe cu diferite piese muzicale și, fără a pătrunde în sensul cuvintelor, le interceptăm în mod mecanic sau chiar le intonăm.

Adesea audiem piesele interpreților ruși, în limba rusă. Și nici nu observăm cum s-a schimbat conținutul lor în ultima vreme.

Ne mai amintim de timpurile, cînd cerințele față de texte erau foarte mari. «Literaturnaia gazeta» analiza minuțios piesele lui Iurii Antonov, învinuindu-l de «prost gust». Printre altele, era învinuit pentru versul «жаль, что вечер мал (păcat că seara-i mică)» - seara nu poate fi mare sau mică, ea poate fi lungă sau scurtă, insistau zeloșii apărători ai exprimării corecte. Interpreții includeau în repertoriul lor piese compuse pe versurile lui Shakespeare, Kipling, Țvetaeva, Burns…

Dar iată că pe la finele anilor '80 rigorile și principiile stricte au fost spălate și erodate, vulgaritatea crasă și-a făcut loc chiar și în concertele oficiale, iar moderatorii confuzi, neștiind cum să se comporte, anunțau cu sfială ”o piesă în glumă”.

Mai departe însă lucrurile au luat o întorsătură deloc glumeață. «Ты отказала мне два раза, не хочу – сказала ты (Mi-ai refuzat de două ori, nu vreau mi-a spus tu)», «Я беременна, но это временно ( Îs gravidă, dar e ceva temporar)», «Он имел ее повсюду, он имел ее везде ( El a avut-o oriunde, el a avut-o peste tot)», «…ты люби меня везде – восемнадцать мне уже…(iubește-mă oriunde, am deja optsprezece ani)», «Уже не больно, и ты довольна, уже получше, а мне поглубже...(Nu mai doare și tu ești mulțumită, iar pentru mine e mai adînc)» și tot așa se auzea nu prin curți, sub acompaniament de chitară dezacordată, ci în sălile de concerte, în spoturile televizate, la posturile de radio.

Inițial, publicul era jenat, dar cu timpul s-a deprins. Oamenilor li se explica că dacă au ceva împotrivă, înseamnă că nu au simțul umorului și al stilului, că-s farisei și persoane „încuiate”. A apărut chiar și un termen special – «piese sexuale».

«În schimb e sincer!»

Între timp, în ”occidentul progresist” acest curent, care neliniștește candidul nostru ascultător, nu este nou. Spre exemplu, iată cum este descris conținutul noului album al unui interpret popular: «Piese despre sex. Cu mici excepții, R’n’B către anul 2015 înseamnă melodii narcisiste despre plăcerile bărbaților. Da, situația este corectată de fete, dar dacă piesa este scrisă de un bărbat, el vorbește egoist doar despre sine și propriile fapte eroice… În ele există multe amănunte senzuale, dar ele-s așa cum trebuie să fie: sincere, directe și frumoase, nu-i doar anatomie».

Opinia că anume relațiile senzuale ”sincere și directe” constituie ”relațiile corecte” a fost chiar fundamentată științific. «Mitul despre dragostea romantică este o minciună periculoasă - scrie psihiatrul american M. Skott Peck. – Eu, în calitatea mea de psihiatru, zilnic văd ce confuzie și durere aduce oamenilor acest mit». Potrivit spuselor lui, multe paciente nu se isprăvesc cu deziluzia provocată de faptul că în viața lor nu există o dragoste hollywoodiană mare: «Milioane de oameni irosesc foarte multe forțe pe încercările deșarte de a împăca realitatea propriei vieți cu mitul ireal despre dragoste».

Iar piesele sexuale au, prin urmare, menirea să ajute oamenii să se debaraseze mai repede de «miturile mincinoase despre dragostea romantică».

«Coloana sonoră a istoriei civilizației»

Numeroase studii ale savanților din diferite țări arată că influența muzicii asupra omului și a stării lui emoționale nu ar putea fi comparată cu influența altor factori externi.

De ce ne emoționează muzica în așa măsură? – este întrebarea pe care și-a pus-o și cercetătorul britanic David Robson într-un articol publicat pe BBC Future.

El exemplifică prin atitudinea față de muzică a Tribului Babinga din Africa Centrală. Această populație este cunoscută prin faptul că acolo orice ocupație este însoțită de muzică și dans. Antropologul Gilbert Rouget, care a locuit un timp printre reprezentanții Babinga, a descoperit că neparticiparea la ritualul ocupațiilor muzicale comune se consideră una dintre crimele cele mai grave.

«Mai clar decît atît nu se poate spune, că pentru a trăi omul are aceeași nevoie de muzică și de hrană, - a menționat savantul. – De aceea, multă lume dă crezare, cu greu faptului că muzica este doar coloana sonoră în istoria evoluției omenirii».

Există diverse teorii cu privire la menirea muzicii. Conform unei ipoteze populare, muzica a apărut ca răspuns la concurența sexuală a oamenilor ca și coada multicoloră a păunilor.

Unii cred că muzica a fost o formă timpurie de comunicare a oamenilor. Într-adevăr, unele motive muzicale poartă în sine codurile emoționale ale strămoșilor noștri. Probabil, anumite construcții sonore conțin sensuri universale, înțelese în mod egal de adulții de diferite vîrste și culturi, de copii mici și chiar de animale.

Am putea, deci, afirma cu certitudine că muzica a apărut ca un remediu prin care omul preistoric, care încă nu putea vorbi, își exprima sentimentele și emoțiile. E posibil că muzica a și devenit acea protolimbă, care a pregătit terenul pentru apariția vorbirii.

Oricare nu ar fi geneza și menirea inițială a muzicii, contemporanii noștri nu mai pot să nu facă legătură cu evenimentele propriei vieți.

Iar cîntecele formează una dintre cele mai cunoscute și puternice forme ale muzicii. Există îmbinări uimitoare de muzică și text. Și dacă melodia transmite omului senzații interioare, cuvintele îi afectează mintea şi ceea ce nu mai puțin important, subconștientul.

«Neghina mentală»

Din punct de vedere istoric, cîntecele erau create ca o metodă de a transmite următoarei generații experiența și cunoștințele, adică scopul lor de bază era dezvoltarea personalității, - consideră psihologul rus Victoria Marutti, autoarea proiectului consacrat dezvoltării personale. Cu ajutorul muzicii orice text pătrunde în subconștientul nostru mai ușor și mai sigur, grație poverii suplimentare asupra canalelor de percepție. Căci percepția de bază are scopul de a ne contopi cu tactul și ritmul melodiei, cuvintele fiind un fel de bonus. Și atenția pe care le-o acordăm este destul de superficială. Așadar, - conchide cercetătoarea, - cuvintele pot fi de orice fel, important e ca ele să armonizeze cu ritmul antrenant.

Desigur, textul în sine nu poate schimba viziunile, nici viața unui individ oarecare. Dar dacă îl auzi și repeți încontinuu, volens-nolens te lași purtat de acest val și îți apar propriile idei la tema dată.

Înseamnă, - conchide Victoria Marutti - că prin intermediul textelor poate fi inspirată orice dorință: sex, noi plăceri, obiecte de lux, dar și orice închipuire despre ce înseamnă să fii ”cool”. Desigur, textele doar aruncă o semincioară, dar dacă nu vom ”plivi” cu regularitate această neghină mentală, odată și odată ea va da lăstari.

Drept exemplu, autoarea studiului aduce hituri populare rusești din anii 1980-1990 și atenționează asupra semincioarelor, pe care acestea le aruncau în solul minților. Să zicem, piesa grupului „Kombinaţia”, care răsuna la toate posturile radio:

«Я мечтаю жить на Ямайке, (Visez să locuiesc pe Jamaica

На Ямайке балалаек нет. Pe Jamaica nu există balalaici
И нету счастья в личной жизни, Și nici fericire personală
Проходят зря мои года. Anii îmi trec fără rost
Ну, где ж ты принц мой заграничный, Unde ești, prințul meu străin
Приходи поскорей, я жду тебя! Vino, mai repede, te aștept

Американ бой, уеду с тобойAmericanboy, voi merge cu tine

Psihologul ne propune să tragem de sine stătător concluziile. În opinia sa, fata din text nu pur și simplu se chinuie în țara cu balalaici și crede că dincolo de ocean viața ei va deveni mai bună și mai fericită.

«Imaginați-vă, că auziți această compoziție peste tot. Poate că la început aceste cuvinte v-ar trezi dezgust, dar după ce muzica vă va cuprinde total, vă va schimba senzațiile interne și va trezi dorința să mai și dansați, nu veți mai observa sensul cuvintelor și le veți repeta mecanic. Așa apar visele false», conchide ea.

Și au purces domnișoarele din Rusia și spațiul post-sovietic peste hotare în căutarea flăcăilor de acolo, dar foarte puține dintre ele și-au găsit fericirea…

«Cîntecele nu influențează direct procesele globale, însă dau naștere îndoielilor, care pot fi dirijate cu ușurință. Și dacă ai în cap multe îndoieli, apărute nu se știe de unde, observă ce anume privești și asculți…», ne recomandă Victoria Marutti.

«Dragostea afurisită»

Dar dacă psihologul doar face aluzie la faptul că prin intermediul muzicii plăcute și a textelor ușurele cineva încearcă să vă influențeze comportamentul și valorile, există și dintre acei care o spun deschis.

Spre exemplu, adepta cunoștințelor ezoterice Liubovi Colosiuc este de părere că aici s-au implicat forțe tenebre. O mostră a acestei influențe este, în opinia ei, piesa binecunoscută și, s-ar părea, nevinovată despre ”dragostea afurisită”.

 «În subconștientul omului se înscrie informația «коротаем мы ночи длинные – нелюбимые с нелюбимыми (ne petrecem nopțile lungi – neiubiții cu cei neiubiți)». Și dragostea noastră este ”afurisită”. Omul nu pătrunde în sensul cuvintelor. Dar programul întunecat, alcătuit de ierarhii întunericului și suprapus acestui text, lucrează», previne Liubovi Colosiuc. Face trimitere și la etimologia termenului «окаянный» - Kain cel cu pecetea fratricidului, respins și afurisit de biserică. Cum e posibil să proslăvești o asemenea dragoste?!, exclamă autoarea.

Ea consideră că piesele de acest gen sînt vampiri energetici, fiind sigură că ele au fost create de autori întunecați, poate inconștient, dar la comanda forțelor întunecate.

«Estrada rusă a fost inundată de foarte multe piese de acest fel, de la finele secolului trecut încoace, însă boom-ul cel mai puternic s-a produs la începutul secolului curent. Dragostea a fost cîntată în toate timpurile, dar o asemenea vulgaritate ca în prezent lumea nu a mai cunoscut», constată autoarea.

Ea contrapune acestei situații romanțele din sec. 19, în care dragostea era poetizată cu eleganță, iar femeia era numită «geniul veșnicei frumuseți». Culmile creativității cîntecului de dragoste, în opinia autoarei, au fost atinse în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, - «Мне в холодной землянке тепло от твоей негасимой любви (În bordeiul rece mi-i cald datorită dragostei tale nestinse)» sau «Просто ты умела ждать, как никто другой (Tu ai știut să aștepți ca nimeni altul)» și alte capodopere, care în pofida tragismului evenimentelor ridicau dragostea la înălțimi nemaivăzute.

Multe piese frumoase au fost compuse și ulterior: «Эхо любви» (Ecoul dragostei) în interpretarea Annei Gherman sau «Нежность» (Gingășie) în interpretarea Maiei Kristalinskaia! Și ce s-a întîmplat mai apoi? se întreabă autoarea. - Anume în prezent în cîntece este proslăvită permisivitatea sexuală, destrăbălarea, violența. Interpreții au început să se dezgolească în fața spectatorului, ceea ce niciodată nicăieri nu era dezgolit».

Ea explică aceasta prin faptul că valorile lumii au fost înlocuite cu valorile antilumii, lucru de care se fac vinovate forțele întunericului. Anume de aceea a început să fie propagat cultul sexului.

 «Într-o lume denaturată»

De altfel, nu numai adepții cunoștințelor oculte, dar și savanții tradiționali recunosc că cu fiece deceniu cîntecele conțin mai multă violență și depresivitate. Cel puțin, la această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea Tehnologică Lawrens, Michigan, care au analizat cum s-a dezvoltat muzica pe parcursul a șase decenii. S-a dovedit că cele mai pozitive piese au fost create la mijlocul anilor 1950 și în perioada anilor 1982-1984. De pe la mijlocul anilor 1990 s-a făcut simțită o sporire a agresivității, punctul culminant al căreia a fost atins în anul 2015.
 

Deci, cultura cîntecului se schimbă în această direcție pretutindeni și în Rusia, și în țările occidentale. Și spațiul post-sovietic merge pe această cale. Aceleași tendințe, așa că degradarea muzicii ușoare nu poate fi explicată prin cauze social-politice. Oare cu adevărat să fie de vină forțele tenebre?

Dar dacă reprezentanții generației în etate și-au format demult gusturile muzicale, tineretul abia le formează și deci anume această categorie este supusă anumitor influențe. Iată de ce mulți cercetători studiază modul în care preferințele muzicale ale adolescenților de azi le influențează atitudinea valorică față de lume.

Între altele, sociologul rus Tatiana Rogaciova a analizat 52 de texte cîntate de interpreți contemporani nouă. «La nivel de valori acele texte arată că pentru tinerii de azi plăcerile prevalează. Le este caracteristică setea de îmbogățire, tendința spre o viață lipsită de griji, ei ironizează valorile generațiilor precedente», susține sociologul în studiul său.

Autorul crede că așa texte pătrund în conștiința adolescenților și contribuie la formarea unei închipuiri distorsionate despre necesitățile vitale ale individului, orientări de valoare, norme de vorbire și comportament.

«Cîntecul ca gen de artă, care reflectă viața și exprimă sufletul poporului, are menirea să formeze noțiunea de frumos, armonie, să dezvolte lumea spirituală a omului, să-l învețe să facă alegerea morală, să determine sensul vieții», susține sociologul. Iată de ce este foarte important să atragem atenție asupra textelor. «Unele dintre acestea distrug principalele valori umane, cum ar fi dragostea, familia, morala, sănătatea. Adolescenții au încredere în textele cîntate azi și le percep ca fiind exemplare, normative în sfera culturii vorbirii, dar și a reperelor morale», explică T. Rogaciova.

Cînd nu ai talent, dar bani îți dorești

Am cerut un comentariu de la Vasile Chirtoca, președintele Companiei „DAAC Hermes”, consilier municipal, un mare iubitor de cîntece, care împreună cu muzicianul Constantin Moscovici a contribuit la înregistrarea celor mai frumoase piese ale estradei moldovenești din anii '70-'80 ai secolului trecut, în interpretarea artiștilor de azi. Iată opinia Domniei sale:

„Muzica (cîntecul) – este un gen de artă supremă. Se spune că cele mai bune opere muzicale nu se compun – ele există în spațiu și compozitorii remarcabili (autorii) în clipele de revelație captează aceste sunete divine… Este un har al marilor talente și al geniilor, care nu-s foarte mulți. Și poeți-textieri remarcabili nu-s mulți. Foarte multă lume își dorește să compună, să se bucure de popularitate și să facă bani din aceasta. Mulți vor să cînte, dar opere ”divine” nu există pentru toți. Și atunci autorii mediocri, care s-au cam înmulțit la noi, varsă în sufletele imature ale tinerilor o ”muzică” mediocră și obscenități, pe care posturile de radio și TV le difuzează contra plată. După care vine și Internetul…

«Vulgar este sinonim cu lipsit de talent»

Celebrul compozitor moldovean Constantin Rusnac consideră că dominația vulgarității în arta cîntecului trebuie combătută prin cenzura artistică. Iată comentariul său pentru Noi.md.

„Eu mă mîndresc cu faptul că în anul 1982 mi-a fost conferit Premiul Comsomolului Leninist pentru ciclul de cîntece de dragoste pentru tineret. Puterea sovietică, așa cum era ea, înțelegea că creația consacrată dragostei trebuie stimulată.

Cred că este alarmant faptul că noțiunea de dragoste este înlocuită cu cea de sex. Căci dragostea este un sentiment mult mai complex și mai superior ca atracția sexuală. Dragostea presupune o muncă spirituală, ea necesită efort. Ea trebuie cultivată și altoită. Avem nevoie de dragoste pentru orice. De la dragostea pentru părinți, animale, natură, casă, Patrie, dragostea îl însoțește pe om întreaga viață. Și dacă nu vom învăța să iubim, în zadar vom mai merge acolo, de unde am fost trimiși în această lume.

Iată, se spune că pe atunci exista cenzura. Dar eu cred că cenzura este foarte necesară acum, poate chiar, mai ales, acum. Nu cea politică, desigur, cea artistică, de genul aceleia, pe care o făcea Consiliul artistic. Cum n-ar fi, el nu admitea ca în emisie sau pe scenă să ajungă vulgaritatea crasă sau lipsa de talent. Acum pornesc televizorul și roșesc la auzul sau văzul celor difuzate. Eu, om în toată firea! Ce să mai vorbim atunci despre copii!

La ce bun fac asta autorii contemporani? Cum s-ar spune, dacă fluieri în biserică, se aude mai departe. Adică, cu ieșirile lor scandaloase aceștia vor să camufleze lipsa talentului, asta e tot! Cei talentați cîntă dragostea, cei lipsiți de talent, pentru a atrage atenția, coboară ”sub centură”.

De ce se întîmplă așa? Societatea degradează per total, și nu este vorba numai despre noi, ci despre o tendință globală. Dar eu cred că nu este totul pierdut, există speranța că mai putem învinge răul. Există familii bune, unde se respectă cei șapte ani de acasă. Avem mulți copii talentați, trebuie să investim mult în educația lor. Dacă ei vor cunoaște cele mai bune opere din cultura mondială, nu vor mai fi vulnerabili în fața oricărui gen de vulgaritate.

În căutare de noi repere

Cunoscuta poetă Olesea Rudeaghina, autoarea versurilor multor piese ale compozitorilor moldoveni, șefa Asociației Scriitorilor Ruși din Moldova, din contra, nu crede că acum despre sex se cîntă mai mult ca despre dragoste. «Pur și simplu lumea s-a schimbat semnificativ», a comentat ea pentru Noi.md.

„Înainte, în spațiul nostru și în cîntece, omul aparținea țării, poporului, el era ostaș, deschizător de drumuri, apărător, constructor, creator, prieten fidel și de nădejde. Iar la acestea se cuvenea și o atitudine adecvată – romantică, înălțătoare. Față de mamă. Față de femeie. Estrada sovietică oficială oferea piese consacrate dragostei mărețe pentru Patrie și apoi dragostei propriu-zise. Interesele personale cedau în fața celor sociale. Un fel de urcuș ”spre culmi” – spre sinele individual, în anii '60-'70 ai secolului trecut, devenise cîntecul de autor, pătruns de noblețe și gingășie, sinceritate, curaj, tristețe și căutări nelimitate ale sinelui.

Astăzi, în lumea din care au fost eliminate definitiv reperele vechi, tinerii caută altele, noi. Or, fără a se baza pe careva idealuri, încearcă senzațiile tari și nu se complică să cugete asupra sensului aflării lor aici. În texte adesea este prezent sexul ca întruchipare supremă, ca modalitate de autoafirmate sau evadare din golul interior. Și prin aluzii, și în șoaptă, și foarte deschis, și chiar în bătaie de joc. Și totuși sexul cedează în fața dragostei. Din cele ce aud eu, în prezent apar multe piese talentate, originale, iar emisiile posturilor de radio abundă de Dragoste! Autorii se chinuie fără, suferă în căutare, tînjesc după, se căznesc, dacă o pierd. Capătă aripi dacă ”coincid” cu persoana iubită.

Eu nu fac parte dintre oamenii, care consideră că estrada de azi este un fenomen mizerabil, care nu merită atenție, deși există și primitivism și lipsa de talent a ”lenjeriei cîntătoare”, împreună cu textele slabe și muzica de doi bani. Dar zic să plecăm urechea la ce cîntă Dan Bălan, Do-Re-Dos, Nelly Ciobanu, Vitalie Dani, ”Zdob Și Zdub”, Geta Burlacu, «Brio Sonores» și mulți, mulți alți interpreți – despre ea, despre Ea. Despre Dragoste.

Svetlana Derevşcicova

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load