ANRE propune reducerea tarifului la gazele naturale

ANRE propune reducerea tarifului la gazele naturale

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a propus, în cadrul dezbaterilor publice organizate astăzi, reducerea tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali în medie cu 20,3 la sută, pînă la 4420 lei pentru o mie de metri cubi de gaze (fără TVA).


Tarifele pentru furnizare și pentru consumatorii finali urmează să fie aprobată într-o ședință ulterioară, data convocării căreia nu a fost anunțată, informează MOLDPRES.


Șeful Departamentului analize economice şi tarife al ANRE, Alexandru Mija, a menționat în ședință că autoritatea de reglementare a luat în calcul la stabilirea proiectului de tarif un cost de transport al gazelor mai mic, decît cel solicitat de furnizorul de gaze. Respectiv, indicatorii privind consumul tehnologic și pierderile tehnice au fost ajustați, ceea ce a dus la diminuarea tarifului de distribuție a gazelor.


Moldovagaz a solicitat reducerea cu 11,4 la sută a tarifului mediu pentru consumatorii finali, de la 5545 lei pentru o mie de metri cubi de gaze, pînă la 4914.97 lei (fără TVA de 8 la sută). La estimarea tarifului, întreprinderea a luat în calcul un preț de import al gazelor de 178 dolari pentru o mie de metri cubi, un curs de schimb de 17.68 lei pentru un dolar SUA și un consum în anul 2018 de 1 miliard 50 milioane de metri cubi de gaze.


Stocul datoriei istorice a Moldovagaz față de Gazprom pentru consumul pe partea dreaptă a Nistrului se ridică la 726 milioane de dolari SUA.


Mai mulți experți au menționat că reducerea tarifului la gaze ar putea fi și mai mare, dacă s-ar lua în considerare unii factori care țin de cheltuieli, gestionarea mai bună a rețelelor, redistribuirea echitabilă a veniturilor de la tranzitul de gaze, în condițiile în care 71 la sută din aceste conducte sînt gestionate de Chișinău. S-a mai menționat că, deși Republica Moldova, dispune de capacități de transportare și distribuire a gazelor de 17,5 miliarde de metri cubi pe an, sînt utilizate doar ceva mai mult de 6 la sută, iar din capacitățile de tranzit de 42 miliarde de metri cubi pe an doar jumătate.


Experții au mai propus să fie examinată posibilitatea reevaluării trimestriale a tarifelor, dat fiind faptul că prețul de import al gazului este stabilit pentru fiecare trimestru, iar rata efectivă a cursului de schimb leu/dolar este cunoscută.


Solicitat de MOLDPRES, expertul IDIS ”Viitorul”, Victor Parlicov, a menționat după ședința publică că ANRE a declanșat revizuirea tarifului „într-un mod corect și profesionist”. Pe de altă parte, el a spus că s-a procedat tîrziu la reevaluarea tarifelor, abia după ce au venit semnale din mediul politic și societatea civilă. ”Ar putea să apară întrebări la consumator, de ce la stabilirea tarifului a fost luat în calcul un curs de circa 17.60 lei pentru un dolar, în situația în care cursul actual e sub 17”, a menționat Parlicov. El a mai adăugat că nu au fost aprobate de ANRE costurile suportate de întreprindere pentru anii 2015, 2016, 2017. De asemenea, din 23 mii de kilometri de conducte, multe dintre care au fost construite din banii populației, autorităților publice locale și celor centrale, doar 8 mii sînt luate la balanța Moldovagaz, restul sînt doar administrate de aceasta, ce este iarăși o problemă.


ANRE a anunțat că va mai fi organizată o dezbatere publică, în cadrul căreia vor fi stabilite tarifele pentru transport, distribuție a gazelor naturale, precum și pentru consumatorii finali.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load