Groapa de fundament de la Buiucani va fi astupată

Groapa de fundament de la Buiucani va fi astupată

Ieri au început lucrările de acoperire a gropii de fundament pe șantierul de construcție din str. Alba-Iulia 93, sectorul Buiucani.


Șantierul este abandonat din anul 2014, deoarece dezvoltatorul a fost implicat în litigii de judecată cu locatarii blocurilor megieșe, pentru intenția de a ridica o construcție multietajată.


Săpătura ocupă o suprafață de 6,5 ari pe domeniu public și a fost pornită abuziv. Obiectivul blochează căile de acces în curțile vecine, făcînd dificilă intervenția serviciilor de urgență. Mai mult, șantierul nu a fost salubrizat timp de 5 ani, iar gardul de protecție este deteriorat, reprezentînd un pericol pentru oamenii care locuiesc în apropiere.


Primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a remarcat că săpătura a fost transformată într-o groapă de gunoi, iar copiii din curțile învecinate erau lipsiți de terenuri de joacă.


Astuparea gropii de fundament va dura cîteva zile, reieșind din volumul mare de pămînt (2000 m³) care va fi adus și compactat în zonă. Lucrările sînt executate de subdiviziunile municipale de profil, dar sînt implicați și anumiți dezvoltatori, pentru transportarea solul excavat de pe șantierele de construcții din sector.


După lichidarea gropii de fundament din curtea de blocuri de pe str. Alba-Iulia, 93, teritoriul va fi amenajat în comun cu asociațiile de proprietari.


 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load