X 

istorie

Cărți editate în România care recunosc limba moldovenească FOTO
20 apr. 2019,, 10:15  
Cărți editate în România, care recunosc limba moldovenească (FOTO)Moldovenii.md a publicat cîteva pagini din cartea "Monografia orașului Botoșani", editată în anul 1938, autor al acestei cărți fiind Artur Gorovei (1864-1951) - unul dintre cei mai notorii folcloriști ai României, etnograf, traducător, academician român, vicepreşedinte al Societăţii Americane de Folclor din C
Istoria ursului care a călătorit peste 700 de kilometri
18 apr. 2019,, 20:30  
Istoria ursului care a călătorit peste 700 de kilometriLocuitorii dintr-un sat din Peninsula Kamceatka, în estul Rusiei, au avut un șoc cînd au văzut un urs polar plimbîndu-se pe străzi, în căutare de mîncare, la sute de kilometri distanță de habitatul său obișnuit. Animalul a călătorit peste 700 de kilometri pentru a ajunge în satul rusesc și a ajuns complet epu
Cum vor fi marcați cei 660 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc
17 apr. 2019,, 11:20  
Cum vor fi marcați cei 660 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc?În cadrul celebrării a 660 de ani de la înființarea Statului Moldovenesc, în Moldova se vor desfășura o serie de evenimente - eveniment istoric crucial pentru țara noastră, transmite Noi.md. Despre acest lucru s-a discutat la întrevederea pe care președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut-o cu Dumitr
Safta soția domnitorului Gheorghe Ștefan
15 apr. 2019,, 06:00  
Safta – soția domnitorului Gheorghe ȘtefanSafta era fiica vistiernicului Toader Bou si a Agafiei Prăjescu. Era a doua soție a logofătului Gheorghe Ștefan. Iată cum descriu cronicile împrejurările acestei căsătorii: «Gheorghe Ștefan Vodă, cînd era boier, murindu-i ju-pîneasa, a ramas văduvoi; și întîlnind o jupîneasă săracă, frumoasă, tînără, anume
Străşeni un oraş în inima Moldovei
14 apr. 2019,, 18:30  
Străşeni – un oraş în inima MoldoveiStrăşeni este un oraş în partea centrală a Republicii Moldova, centrul administrativ al raionului cu acelaşi nume. În 2008 avea o populaţie de 18 311 locuitori şi o suprafaţă de 60,82 km pătraţi, dintre care circa 1 156 ha sînt terenuri cu destinaţie agricolă. Suprafaţă construită al oraşului constituie ci
Ion Ștefăniță Nu fac parte din diverse scheme nu mă vînd și nu mă cumpăr
11 apr. 2019,, 17:58  
Ion Ștefăniță: ”Nu fac parte din diverse scheme, nu mă vînd și nu mă cumpăr”În ultimul timp, activitatea Agenției de inspectare și restaurare a monumentelor este criticată dur – și de specialiștii din diverse sfere de activitate, și de societatea civilă. Noi am decis să ascultăm și cealaltă parte și să oferim tribuna persoanei care conduce această autoritate și care este ținta num
Originea numelui oraşului moldovenesc Galaţi
31 mar. 2019,, 18:25  
Originea numelui oraşului moldovenesc GalaţiExistă o multitudine de teorii formulate prin care s-a încercat stabilirea provenienţei numelui acestei mari aşezări port la Dunăre. Ipoteza avansată de istoricul gălăţean Paul Păltînea este acceptată ca fiind cea mai plauzibilă. Conform studiilor sale, publicate în lucrarea «Istoria oraşului Galaţi de la
Bayern Munchen a realizat cel mai scump transfer de fundaș din istorie
28 mar. 2019,, 20:00  
Bayern Munchen a realizat cel mai scump transfer de fundaș din istorieBayern Munchen a anunțat prima mutare pentru noul sezon. Echipa pregătită de Niko Kovac a bifat transferul lui Lucas Hernandez, de la Atletico Madrid. Bayern Munchen a confirmat mutarea lui Lucas Hernandez marți, prin intermediul paginii de Twitter. Jucătorul francez a fost transferat pentru 68 de milioane
Teatrul Ginta Latină rămîne în istorie Cum a fost redenumit
28 mar. 2019,, 15:00  
Teatrul Ginta Latină rămîne în istorie. Cum a fost redenumit"Teatrul fără nume" este noua denumire a Teatrului Ginta Latină din Chişinău. Odată cu această schimbare, artiştii au venit şi cu surprize pentru spectatori. Pe lîngă spectacole, vor fi organizate şi întruniri unde publicul va putea împărtăși trăirile simţite în sală, dar va putea veni și cu sugestii pentr
Un plagiat didactic mortnăscut
13 mar. 2019,, 19:45  
Un plagiat didactic mort-născutÎn anul 2006 în republica noastră a apărut un al treilea la număr manual de istorie universală pentru clasa a XII-a, semnat de Nicolae Enciu sub redacţia ştiinţifică a profesorului universitar, membrului corespondent al AŞM Demir Dragnev. Insăşi apariţia unui nou manual întotdeauna este un lucru pozitiv, d
Sculptor şi creator al parcului din s Cioburciu Ciobruci
9 mar. 2019,, 18:00  
Sculptor şi creator al parcului din s. Cioburciu (Ciobruci)Născut la 3 iunie 1919 în satul Prianzerki, regiunea Penza, Rusia ‒ decedat la 5 iulie 1999 în satul Cioburciu (Ciobruci). În anul 1938 a absolvit Colegiul de Artă din or. Rostov, alte studii în domeniul artelor plastice nu a făcut. În anul 1939 s-a înrolat în armată. A luptat pe parcursul întregului războ
Moldoveanca care ar fi putut schimba destinul Rusiei
8 mar. 2019,, 14:00  
Moldoveanca care ar fi putut schimba destinul RusieiDomniţa Elena (Olena), fiica lui Ștefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev s-a născut la Suceava, nu se cunoaște cu certitudine data nașterii (1464/1466). În anul 1479 Ştefan a început tratativele pentru o căsătorie dinastică între fiica lui şi moştenitorul cneazului Moscovei, Ivan Ivanovici. O solie a țarulu
Niște lucrări de istorie contemporană pentru elevi și studenți cu zeci de greșeli
6 mar. 2019,, 18:00  
Niște lucrări de istorie contemporană pentru elevi și studenți, cu zeci de greșeliÎn ultimii ani au cunoscut o largă răspîndire şi au prezentat un anumit interes manualele de istorie universală contemporană pentru clasa a IX-a şi cursul de prelegeri „Istoria universală. Epoca contemporană”, care au văzut lumina mai multor ediţii, autor fiind Anatol Petrenco, profesor universitar, doctor ha
Vechiul oraș Chișinău care mai poate fi salvat FOTO
6 mar. 2019,, 12:20  
Vechiul oraș Chișinău care mai poate fi salvat (FOTO)Talente din Moldova. Uimitorul oraș vechi Chișinău în acuarelă de la pictorul Vasile Movileanu. Artistul Vasile Movileanu a pictat Chișinăul cu dragostea unei persoane talentate. Dar în lucrările sale el a păstrat orașul vechi Chișinău, care deja ne părăsește, însă care poate fi încă salvat. Vasile Movilea
Comoară de monede antice romane găsită în Elveţia
5 mar. 2019,, 20:15  
Comoară de monede antice romane găsită în ElveţiaUn fermier elveţian a descoperit mai mult de 4000 de monede antice romane de bronz şi de argint în livada lui de cireşi, după ce a văzut ceva sclipind într-un muşuroi de cârtiţă. Comoara a fost descoperită în Ueken, în nordul cantonului Aargau. Cântărind în jur de 15 kg, monedele, aflate într-o stare excep
Un proces interminabil
5 mar. 2019,, 17:40  
Un proces interminabilÎncă un manual editat în 2011 pe bani româneşti: Chicuş N., Cibotaru N., Gonţa Gh., Negrei I. Istoria românilor. Epoca modernă. Manual pentru clasa a 11-a. Ce-i drept, cu mai puţin naţionalism agresiv-primitiv, însă şi el nu recunoaşte poporul moldovenesc, dreptul lui la autodeterminare şi la fel este supraîn
Opinie Rusia ar trebui să pregătească specialişti în istoria Moldovei
5 mar. 2019,, 14:31  
Opinie: Rusia ar trebui să pregătească specialişti în istoria MoldoveiSenatorul rus, președintele Comitetului Consiliului Federației pentru Relații Internaționale, Konstantin Kosaciov, consideră că Rusia ar trebui să pregătească specialişti în istoria ţărilor din spaţiul postsovietic. Potrivit presei ruse, citate de Infotag, despre aceasta el a declarat luni, în cadrul unei
Prima menţiune documentară a comisului în Moldova
17 feb. 2019,, 14:15  
Prima menţiune documentară a comisului în MoldovaAcum 583 de ani, în Moldova este pentru prima oară atestat documentar comisul. Înevul mediu comisul era dregătorul, care avea grijă de caii şi de grajdurile curţii domneşti, precum şi de aprovizionarea lor cu furaje. Comisul ținea evidenţa cailor, transporta caii trimişi de domn sultanului şi îl însoţea pe
În Moldova a fost inaugurată reprezentanţa Societății de Istorie Militară din Rusia
12 feb. 2019,, 10:40  
În Moldova a fost inaugurată reprezentanţa Societății de Istorie Militară din RusiaÎn Moldova a fost inaugurată reprezentanța Societății de Istorie Militară din Rusia. Conducător al noii structuri a fost desemnat șeful organizației obşteşti „Clubul istorico-patriotic rus", Alexei Petrovici, transmite Noi.md. Obiectivele creării noii reprezentanţe prevăd popularizarea istoriei militare a
660 de ani la întemeierea Statului Moldovenesc Președinția a organizat o Adunare Festivă VIDEO
2 feb. 2019,, 14:30  
660 de ani la întemeierea Statului Moldovenesc: Președinția a organizat o Adunare Festivă (VIDEO)Astăzi, la inițiativa Șefului statului Dodon Igor, în sediul Președinției renovate, a avut loc Adunarea Festivă dedicată Aniversării a 660-a de la întemeierea Statului Moldovenesc, scrie Noi.md. Potrivit consilierului prezidențial Corneliu Popovici, astfel de evenimente sînt foarte importante pentru Republ
Nobili ruși de origine moldovenească Partea II
27 ian. 2019,, 23:30  
Nobili ruși de origine moldovenească (Partea II)Evgheni Pcelov După anexarea Basarabiei la Rusia, primul guvernator al acestei regiuni (deși nu pentru mult timp) a fost numit consilierul de stat al acestei regiuni Scarlat Sturza, care s-a pomenit în Rusia după Pacea de la Iaşi, semnată în anul 1791. Istoria acestei familii boierești datează de la înc
Nobili ruși de origine moldovenească Partea I
27 ian. 2019,, 13:45  
Nobili ruși de origine moldovenească (Partea I)Evgheni Pcelov După cum se știe, componența nobilimii ruse era multinațională. Acest lucru s-a datorat, în primul rînd, faptului că odată cu alipirea unor noi teritorii la Imperiul Rus, elitele locale, de regulă, făceau parte din pătura privilegiată a Rusiei, fie se "încadrau" în ea, fie îşi păstrau statut
Află semnificația denumirilor și istoria sectoarelor din Chișinău
26 ian. 2019,, 13:01  
Află semnificația denumirilor și istoria sectoarelor din ChișinăuCapitala are o poveste foarte interesantă, pe care din păcate puțini o cunosc. Vezi ce semnifică de fapt denumirile și care este istoria sectoarelor din Chișinău. 1. Sectorul Centru Sectorul Centru a luat ființă la începutul secolului al XIX-lea pe locul unor terenuri agricole şi de pășunat. Ca unitate
Cine ştie drumul în Europa
21 ian. 2019,, 17:50  
Cine ştie drumul în Europa?Manualul lui Ion Şişcanu şi Ioan Scurtu „Istoria românilor. Epoca contemporană. Manual pentru clasa a XII-a. Chişinău, 2001", deja în introducere (p. 4) ne comunică: „Invităm tînăra generaţie să-şi îndrepte studiul istoric asupra neamului românesc... în toată desfăşurarea lui istorică în sec. al XX-lea". Teză
Moldovenii care scriu istoria rubrica ce te face să te mîndrești cu țara în care teai născut
19 ian. 2019,, 22:10  
”Moldovenii care scriu istoria”, rubrica ce te face să te mîndrești cu țara, în care te-ai născutE bine cunoscut faptul că moldovenii sînt un popor muncitor, care luptă pentru ce își dorește să obțină, indiferent de greutățile, pe care le întîlnește în cale. Din acest motiv, am decis să lăsăm proiectul despre oamenii, care indiferent de zi sau noapte luptă pentru visul său și tot ce fac, fac cu plăcere.
Istoria strîmbă a domnului Petrencu
15 ian. 2019,, 18:00  
Istoria strîmbă a domnului PetrencuManualele de istorie, editate cu susținerea Bucureștiului, abundă de numeroase greșeli și falsificări factologice. Despre aceasta nu numai odată au scris experții și istoricii autohtoni. Elevii moldoveni se văd nevoiți să învețe în baza materialelor, ce nu corespund adevărului științific. Noi.md în repet
Un proces interminabil
13 ian. 2019,, 19:30  
Un proces interminabilÎncă un manual editat în 2011 pe bani româneşti: Chicuş N., Cibotaru N., Gonţa Gh., Negrei I. Istoria românilor. Epoca modernă. Manual pentru clasa a 11-a. Ce-i drept, cu mai puţin naţionalism agresiv-primitiv, însă şi el nu recunoaşte poporul moldovenesc, dreptul lui la autodeterminare şi la fel este supr
536 de ani de la căsătoria domniței Elena Voloșanca
12 ian. 2019,, 18:00  
536 de ani de la căsătoria domniței Elena Voloșanca536 de ani în urmă, la 12 ianuarie1483 avea loc căsătoria domniţei Elena (Olena), fiica lui Ștefan Cel Mare, domnul Moldovei şi a Evdochiei de Kiev cu Ivan, fiul și moștenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea. Elena s-a născut la Suceava, nu se cunoaște cu certitudine data nașterii (1464/1466).
Ultimii cronicari moldoveni
2 ian. 2019,, 02:00  
Ultimii cronicari moldoveniLa începutul veacului XVIII letopisania moldovenească continuă să rămînă singurul gen de creaţie literară laică. Însă forţa împrejurărilor istorice, ideile iluministe, care, fie prea lent, dar pătrundeau totuşi în ţările asuprite de Poarta Otomană, demonstrau că anumite forme de creaţie nu mai corespundeau in
Alexandru cel Bun un mare domn al Moldovei
1 ian. 2019,, 22:00  
Alexandru cel Bun – un mare domn al MoldoveiAstăzi se împlinesc 587 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun (1400 - 1432). A fost cea mai lungă, după Petru I Muşat, domnie. S-a caracterizat prin stabilitate, pace şi dezvoltare în toate domeniile. Alexandru cel Bun a continuat opera de întregire a ţării, întîi de
Cele zece urgii biblice au avut loc
25 dec. 2018,, 05:00  
Cele zece urgii biblice au avut locCele zece urgii sau plăgi care s-au abătut, potrivit Vechiului Testament, asupra egiptenilor pentru ca faraonul să-i lase pe evrei să plece, ar putea fi ceva mai mult decît simple povestiri biblice. Un grup ce cercetători au găsit dovezi ştiinţifice ale unei serii de calamităţi care au început cu înroşirea
Reformatau reformat conform unor șabloane străine
25 dec. 2018,, 01:33  
Reformat-au reformat… conform unor șabloane străinePartea II (Începutul - 21.12.2018) După 25 de ani de reforme în sistemul educațional calitatea predării s-a înrăutățit constant, iar deficitul de cadre didactice se face tot mai simțit. Despre aceasta am vorbit în prima parte a materialului. Cele mai mari prejudicii le aduc învățămîntului național aceia, car
Cum unii savanţi continuă să toarne duhonie peste sufletele elevilor
20 dec. 2018,, 18:20  
Cum unii „savanţi” continuă să toarne duhonie peste sufletele elevilorÎn faţa noastră se află un manual pentru cl. a IX-a, editat în 2011 în România pe banii celor de pretutindeni: „Istoria românilor. Epoca contemporană", autor al căruia este unul din fondatorii concepţiei sovietice a construcţiei socialiste în Moldova Boris Vizer. Este o lucrare totalmente xenofobă, plină de f
Cum se toarnă venin pe sufletele copiilor
19 dec. 2018,, 21:31  
Cum se toarnă venin pe sufletele copiilorVom analiza unele aspecte ale manualului dlui Boris Vizer (fost autor al Istoriei Moldovei şi laureat al Premiului de stat al R.S.S.M., unul din fondatorii concepţiei sovietice a construcţiei socialiste în Moldova): Istoria contemporană a românilor. Materiale pentru clasa a IX-a. Chişinău, 1997 (și astăzi pre
Profesionişti de care soi şia selectat Ghimpu istorici sau xenofobi
18 dec. 2018,, 17:40  
„Profesionişti” de care soi şi-a selectat Ghimpu: istorici sau xenofobi?Cîţiva ani în urmă, examinînd starea învăţămîntului istoric şi a „ştiinţei istorice” din Republica Moldova, un grup de cetăţeni, adresîndu-se Preşedintelui de aunci al ţării, V. Voronin, afirmau că „dacă mai continuă încă vre-o cîţiva ani o asemenea «educaţie», noi vom avea nu tineri pregătiţi pentru integrar
Falsificarea istoriei a devenit un mod de existenţă al unor savanţi
17 dec. 2018,, 18:10  
Falsificarea istoriei a devenit un mod de existenţă al unor „savanţi”În faţa noastră este un alt manual editat în 2011 pe bani româneşti: „Istoria românilor. Epoca modernă. Partea II (1850-1918). Manual pentru clasa a VIII-a", unul din autorii căruia este faimosul Dragnev D., odinioară cîntăreţ al „prieteniei poporului moldovenesc cu marele popor rus", iar în prezent cunosc
Se pot lăsa proeuropenii Dragnev şi Varta de falsuri şi xenofobie
13 dec. 2018,, 15:30  
Se pot lăsa „proeuropenii” Dragnev şi Varta de falsuri şi xenofobie?..Vom continua analiza manualelor editate pe bani româneşti în 2011, de astă dată „Istoria românilor. Epoca modernă. Partea I. Manual pentru clasa a VII-a", autori D. Dragnev şi I. Varta – ce-i doi eroi care în 2002 au născut unul din cele mai xenofobe manuale de istorie a românilor, plin de ură de cavernă faţă
Care valori le insuflă dl D Dragnev elevilor
12 dec. 2018,, 17:01  
Care „valori” le insuflă dl D. Dragnev elevilor?Vom analiza „Istoria medievală a românilor. Manual pentru clasa a VI-a. Chişinău, 2001” (utilizat și astăzi în școli), autor Dragnev Demir, odinioară promotar al moldovenismului de tip sovietic. Deja în introducere (p. 130-131) autorii menţionează, că în manual va fi vorba doar de istoria „neamului românesc”.
Oare se va lăsa dl D Dragnev de falsuri şi xenofobie
11 dec. 2018,, 18:30  
Oare se va lăsa dl D. Dragnev de falsuri şi xenofobie?Vom analiza o perlă didactică editată pe bani româneşti în 2011 pentru copiii moldoveni: „Istoria medievală a românilor. Manual pentru clasa a VI-a", autor Dragnev D. Deja în introducere (p. 131) el menţionează, că în manual va fi vorba doar de istoria „neamului românesc", sintagmă de esenţă rasistă. Avem o i
Un alt manual de sorginte xenofobă
11 dec. 2018,, 17:00  
Un alt manual de sorginte xenofobăVom analiza manualul „Palade Gh. Istoria românilor. Epoca contemporană. Manual pentru clasa a IX-a. Chişinău, 2002" (și astăzi este folosit în școlile Republicii). Chiar din introducere (p. 3) copiii află că „în compartimentele cuprinse în manual sînt prezentate evenimentele, procese sociale şi economice, act
Xenofobie sub lozinci proeuropene
10 dec. 2018,, 20:30  
Xenofobie sub lozinci „proeuropene”?Vom analiza două manuale de istorie a românilor care cuprind epocile antică şi medievală. Autor al primului din ele – „Istoria românilor. Manual pentru clasa a V-a. Chişinău, 2000" (și astăzi este folosit în școlile Republicii) – este dl Parasca P. Din introducere (p. 121) elevilor li se insuflă că ei vor „st
Despre cultivarea urii la copiii noştri
9 dec. 2018,, 10:38  
Despre cultivarea urii la copiii noştriVom analiza manualul „Istoria românilor. Epoca modernă. Manual pentru clasa a XI-a de liceu. Chişinău, 2002”, autorii căruia sînt Ion Varta şi Demir Dragnev care propagă doar ură faţă de ţările vecine și popoarele conlocuitoare. Acest manual este și astăzi valabil în școlile Republicii și nicăieri nu recunoaș
Oare avem nevoie de o istorie xenofobă
9 dec. 2018,, 04:18  
Oare avem nevoie de o istorie xenofobă?În ultimii 28 de ani în republica noastră nu se termină discuţia în vederea predării-învăţării istoriei în şcoală, discuţie, în care a fost implicat şi Consiliul Europei. În contextul revenirii în anii 2010-2011 (contrar tutror recomandărilor Consiliului Europei) la predarea cursului xenofob de Istorie a româ
Profesorii vor studia epistolia din secolul XX pentru secolul XXI privind istoria tragică a Moldovei
28 noi. 2018,, 16:21  
Profesorii vor studia epistolia din secolul XX pentru secolul XXI, privind istoria tragică a MoldoveiIstoria tragică a Moldovei din secolul al XX-lea prin prisma experienței personale. Epistolia din sec. al XX în sec XXI-lea. Cum să predăm istoria, cum să-i instruim și să-i educăm pe elevi, ca să evităm repetarea tragediilor. La Chișinău se desfășoară seminarul pentru profesorii disciplinelor civile. Cent
Mărgăritare moldovenești în dicționarul lui Vladimir Dal
25 noi. 2018,, 12:15  
Mărgăritare moldovenești în dicționarul lui Vladimir DalAflîndu-se în Moldova, Vladimir Dal a înregistrat anumite cuvinte care ulterior au fost introduse în renumitul său Dicționar explicativ al limbii ruse. În urmă cu 217 ani, la 22 noiembrie 1801, s-a născut Vladimir Ivanovici Dal, autorul Dicționarului explicativ al limbii ruse vorbite în care, apropo, au fo
Ioan Nicoară Potcoavă domn al Moldovei
23 noi. 2018,, 23:00  
Ioan Nicoară Potcoavă – domn al MoldoveiAstăzi se împlinesc 441 de ani de la urcarea lui Ioan Nicoară Potcoavă pe tronul Moldovei. Fratele după mamă a lui Ion Vodă cel Viteaz (domnul Moldovei între 1572-1574), Ioan Nicoară Potcoavă este cunoscut publicului larg datorită romanului lui M. Sadoveanu ce-i poartă numele. Deşi a stat pe tronul Moldovei
Adevărul despre Republica Democratică Moldovenească
23 noi. 2018,, 19:00  
Adevărul despre Republica Democratică MoldoveneascăMaterialul de mai jos vă familiarizează cu evenimentele de la începutul anilor 1917-1918 - o perioadă tumultuoasă din istoria țării noastre. În publicația ce urmează vă propunem să luați cunoștință de mişcarea pentru emanciparea naţională din Basarabia, proclamarea Republicii Moldoveneşti, intensificarea l
Alexandru Movilă un vlăstar al dinastiei Movileștilor
22 noi. 2018,, 19:33  
Alexandru Movilă – un vlăstar al dinastiei MovileștilorAstăzi se împlinesc 405 de ani de la începutul domniei lui Alexandru Movilă în Moldova. Acesta a domnit între 22 noiembrie 1615 - 2 august1616. Este al doilea fiu al lui Ieremia Movilă și a fost ridicat pe tron cu ajutor polonez. În noiembrie 1615 Movileștii, în frunte cu Elisabeta, văduva lui Ieremia Movi
Iancu Sasul un luteran pe tronul Moldovei
21 noi. 2018,, 22:01  
Iancu Sasul – un luteran pe tronul MoldoveiAstăzi se împlinesc 439 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Iancu Sasul. El a domnit în Moldova în anii 1579-1582. Era fiul lui Petru Rareș și Ecaterina Weiss din Brașov. Gr. Ureche ne informează: „de naşterea sa sas, de lege luteran”. Aflînd din copilărie de la mama sa ca este fiu de domn, ren
Omul de Neanderthal nu era mai violent decît Homo sapiens
20 noi. 2018,, 00:30  
Omul de Neanderthal nu era mai violent decît Homo sapiensRămăşiţele verilor noştri, neanderthalii, au urme de lovituri destul de multe, dar nu mai multe decît oamenii din Epoca de Piatră. Frecvența fracturilor şi a altor răni într-un eşantion mare de cranii de neanderthal şi Homo sapiens este aproximativ la fel, conform echipei condusă de Katerina Harvati de la
istorie
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061