Noutăţi

Consiliul European

Astahov Subiectul protecției copiilor luați din familiile ruse trebuie discutat la Consiliul Europei
11 noi. 2014,, 03:00  
Astahov: Subiectul protecției copiilor luați din familiile ruse trebuie discutat la Consiliul Europei Acțiunile autorităților din Norvegia în cazul cazului copiilor ruși luați din familiile lor pe durata șederii sau călătoriei în străinătate contravin normelorConsiliul Europei (CE), de aceea problema protecției drepturilor lor trebuie examinată la nivelul tuturor țărilor membre ale Consiliului Europei. D
CE susţine accesul Gazprom la conducta Opal
31 oct. 2014,, 04:00  
CE susţine accesul Gazprom la conducta Opal Comisia Europeană menţine planurile de a lua o decizie în favoarea accesului companiei ruseşti Gazprom la capacităţile conductei Opal până la sfârşitul lunii octombrie, a declarat o sursă din conducerea UE. Prin Opal este pompat gazul rusesc spre Europa prin conducta Nord Stream, însă din cauza restricţi
Democrații cer ajutorul CE în definitivarea reformei procuraturii
9 oct. 2014,, 17:25  
Democrații cer ajutorul CE în definitivarea reformei procuraturii Vicepreședintele Parlamentului, democratul Sergiu Sîrbu, a solicitat astăzi Consiliului Europei să acorde asistența necesară autorităților în definitivarea reformei procuraturii. Cu acest mesaj s-a adresat astăzi Sîrbu noului șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Jose Luis Herrero, informează NO
Leancă la invitat pe preşedintele Consiliului European la Chişinău
6 sep. 2014,, 12:30  
Leancă l-a invitat pe preşedintele Consiliului European la Chişinău Prim-ministrul Iurie Leancă l-a felicitat pe omologul său polonez, Donald Tusk, cu ocazia desemnării sale în funcţia de preşedinte al Consiliului European şi l-a invitat să efectueze o vizită în Moldova. Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la un comunicat al Biroului relaţii cu presa al Guver
Băsescu pleacă la Consiliul European Miza noastră este Republica Moldova VIDEO
24 oct. 2013,, 11:53  
Băsescu pleacă la Consiliul European: Miza noastră este Republica Moldova (VIDEO) Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, care sînt principalele probleme care se vor discuta în următoarele două zile la lucrările Consiliului European: agenda digitală europeană, gradul de implementare al Tratatului fiscal, oprirea şomajului în rîndul tinerilor şi Summitul de la Vilnius, în cadrul cărui
Miniștrii europeni ai comerțului cer URGENTAREA examinării propunerii CE privind liberalizarea exporturilor de vin ale RMoldova în UE
19 oct. 2013,, 12:55  
Miniștrii europeni ai comerțului, cer URGENTAREA examinării propunerii CE privind liberalizarea exporturilor de vin ale R.Moldova în UE Miniștrii europeni ai comerțului, reuniți vineri, la Luxemburg, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE) al UE, au subliniat necesitatea ca propunerea Comisiei Europene privind liberalizarea exporturilor de vin ale Republicii Moldova să fie examinată rapid, informează un comunicat al Consiliului. Cons
Wolfgang Schaeuble Turcia nu face parte din Europa
5 iul. 2013,, 08:31  
Wolfgang Schaeuble: Turcia nu face parte din Europa Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a declarat că Turcia nu ar trebui să se alăture Uniunii Europene, dat fiind că nu este parte a Europei, exprimînd destul de clar opoziţia Berlinului faţă de vechea candidatură a Ankarei. Germania a presat blocul comunitar cu 28 de membri să amîne o nouă rund
Preşedintele Consiliului European se va retrage din politică la finalul mandatului
18 mar. 2013,, 10:21  
Preşedintele Consiliului European se va retrage din politică la finalul mandatului Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, în vîrstă de 65 de ani, a anunţat duminică faptul că va renunţa la politică, la finalul mandatului său european, care se încheie la sfîrşitul lui 2014. "Membri ai familiei mele se vor afla pe liste (în Belgia). Cel care vrea să voteze pentru un Van Rompu
Consiliul European
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510