"Frank Borman a fost un adevărat erou american", a declarat într-un comunicat şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.
Acest pionier al explorării spaţiale a decedat marţi în statul american Montana, a precizat NASA.Pasionat de aviaţie, el şi-a început cariera ca ofiţer în cadrul US Air Force.
"Experienţa şi expertiza sa excepţională l-au făcut să fie ales de NASA pentru a se alătura celui de-al doilea grup de astronauţi", a subliniat Bill Nelson.
În 1965, el a călătorit pentru prima dată în spaţiu în cadrul misiunii Gemini 7, care a durat 14 zile. Această misiune a realizat prima întîlnire în spaţiu, reuşind să se apropie la cîteva zeci de centimetri de nava spaţială Gemini 6.
Misiunea Apollo 8 a decolat în decembrie 1968, avîndu-i la bord pe Frank Borman şi pe alţi doi astronauţi, James Lovell şi William Anders.
Celebra fotografie "Earthrise" ("Răsăritul Pămîntului") a fost realizată în timpul acestei misiuni.
"Serviciile sale pentru NASA şi pentru naţiunea noastră vor inspira, fără îndoială, generaţia Artemis să atingă noi ţărmuri cosmice", a declarat Bill Nelson.
NASA plănuieşte să se întoarcă pe Lună cu programul Artemis, succesorul lui Apollo. Misiunea Artemis 2 ar urma să decoleze la sfîrşitul anului 2024 şi să facă ocolul Lunii cu un echipaj la bord, o misiune comparabilă cu Apollo 8.
De data aceasta, NASA doreşte să stabilească o prezenţă umană durabilă pe Lună, pentru a o folosi ca trambulină pentru misiuni cu echipaj uman pe Marte.
Adăuga comentariu