Arşiţa stiri: 153
Jocurile Olimpice stiri: 128
Transnistria stiri: 1411

SUA se feresc să își ia angajamente clare față de aderarea „ireversibilă” a Ucrainei la NATO

7 iul. 17:40   Externe
3062 0

Statele Unite ale Americii au promis vineri că summitul NATO de săptămîna viitoare de la Washington se va încheia cu o declaraţie comună de susţinere a procesului de aderare a Ucrainei la Alianţa Atlantică, dar au evitat să se angajeze să includă cuvîntul "ireversibil", aşa cum a solicitat Kievul, informează EFE, preluată de Agerpres.

„Sperăm că declaraţia finală a summitului, care încă se negociază, va include semnale foarte puternice de sprijin pentru aderarea Ucrainei şi, de asemenea, va sublinia importanţa ca Ucraina să realizeze reforme în chestiuni economice, de securitate şi democratice", a explicat pentru presă o sursă din cadrul Administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden.

Aceeaşi sursă a evitat să răspundă la întrebarea dacă termenul "ireversibil" va fi inclus sau nu în comunicatul final, o solicitare expresă făcută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Poziţia Administraţiei Biden este că declaraţia conţine un "limbaj puternic" în care este clar că Ucraina se va alătura NATO în viitor.

Potrivit unor surse europene, aliații negociază acum limbajul comunicatului final și își doresc să fie ”cît mai puternic” pentru a-și demonstra sprijinul pentru aderarea Ucrainei. Dar cotidianul britanic The Telegraph a dezvăluit recent că SUA blochează eforturile britanice și europene de a pune în scris o cale „ireversibilă” către aderarea la NATO pentru Ucraina.

Ucraina a suferit din cauza corupției, în special în forțele sale armate, de la dizolvarea Uniunii Sovietice, scriu jurnaliștii britanici. Zelenski a demis mai mulți lideri militari ca parte a unui efort de a reduce problema, în special în domeniul achizițiilor din domeniul apărării. Joe Biden a semnalat „corupția semnificativă” într-un interviu acordat revistei Time anul acesta, în timpul căruia a exclus să susțină „aderarea Ucrainei la NATO”. Ucrainei i se va spune că este în prezent prea coruptă pentru a adera la NATO, o lovitură majoră pentru președintele Volodimir Zelenski, scrie cotidianul britanic The Telegraph.


Alianța va solicita Kievului "pași suplimentari" înainte ca negocierile de aderare să avanseze, a declarat un înalt oficial din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Poziția va fi prezentată în scris în comunicatul NATO care urmează să fie semnat la summitul anual al Alianței Nord-Atlantice, din 9 iulie, scrie sursa citată. "Trebuie să facem un pas înapoi și să aplaudăm tot ceea ce Ucraina a făcut în numele reformelor în ultimii peste doi ani", a declarat oficialul pentru The Telegraph.

Ceea ce oferă Ucrainei Administraţia Biden este un angajament pe termen lung de a-i garanta apărarea şi de a îmbunătăţi pregătirea trupelor Kievului, în ceea ce Washingtonul a numit o "punte" către viitoarea sa calitate de membru al Alianţei.

La summitul de anul trecut din Lituania, Zelenski şi-a văzut zădărnicite aşteptările ca Alianţa Atlantică să adreseze o invitaţie oficială Ucrainei pentru a negocia aderarea, un pas pe care majoritatea ucrainenilor îl consideră indispensabil pentru a transmite un semnal puternic preşedintelui rus Vladimir Putin.

Statele Unite se opun aderării cît timp durează războiul, deoarece aceasta ar presupune existenţa unui conflict direct între Alianţa Atlantică şi Rusia. Însă Kievul doreşte ca aliaţii să recunoască că viitoarea aderare a Ucrainei este un proces fără întoarcere.

1
2
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?