Această declaraţie, potrivit serviciului de presă al liderului belarus, a fost făcută de el în cadrul unui mesaj adresat belaruşilor și rușilor cu ocazia Zilei Unităţii celor două națiuni.
„Între țările noastre nu există nici o înstrăinare, ci există libertatea de mișcare și ocuparea forței de muncă, garanțiile sociale, accesul egal la servicii medicale și educație. Este necesară continuarea extinderii cooperării Belarus-Rusia", a menţionat Lukașenko. El este convins că cele două țări trebuie să se contrapună creșterii serioase a concurenței mondiale, intensificării protecționismului și izolaționismul o „integrare autentică, eliminarea decisivă a barierelor și restricțiilor artificiale în economie, punerea în aplicare a proiectelor de amploare" – obiective care le sînt pe puteri împreună.
„Ziua Unității Popoarelor din Belarus și Rusia simbolizează ataşamentul ferm al țărilor noastre pentru prietenia de secole și valorile spirituale comune. Moștenirea indivizibilă a trecutului, care a inclus Marea Victorie și munca făuritoare a mai multor generații, a determinat decizia vitală de a construi împreună viitorul", a mai spus liderul belarus. Lukașenko a reamintit că în 2019 se împlinesc 20 de ani de la semnarea Tratatului de instituire a statului Unional, subliniind că această perioadă istorică relativ scurtă a fost marcată de realizări semnificative în multe domenii de cooperare, fiind plină de experiență neprețuită în rezolvarea eficientă a problemelor de importanţă majoră.
„Principiile încrederii și egalității reciproce, care stau la baza unității noastre, ne permit să promovăm o politică externă coordonată, să abordăm cu succes provocările și amenințările actuale. Construirea Uniunii asigură păstrarea unui spațiu umanitar comun, aprofundarea legăturilor culturale extinse, menținerea relațiilor umane calde", a subliniat președintele belarus.
Adăuga comentariu