X 
Arşiţa stiri: 225
Transnistria stiri: 1464
Preşedintele stiri: 4135

Tentativă de asasinat asupra lui Trump: Secret Service suspendă cîțiva angajați

24 aug. 10:45   Externe
9 ore in urma 2013 0

Cel puţin cinci agenţi ai Secret Service, însărcinat cu protecţia marilor personalităţi politice americane, au fost plasaţi în concediu administrativ în urma tentativei de asasinat împotriva candidatului republican Donald Trump de pe 13 iulie, relatează vineri media americane, preluate de AFP.

Directoarea agenţiei, Kimberly Cheatle, a demisionat pe 23 iulie, după ce şi-a recunoscut responsabilitatea în „cel mai important eşec operaţional al Secret Service de decenii”.

Fostul preşedinte a fost rănit la ureche de un tînăr care a atras asupra sa de pe o clădire din apropiere în timpul unui miting electoral din Butler, Pennsylvania, omorînd o persoană şi rănind alte două înainte de a fi ucis. Imaginile cu Donald Trump cu sînge pe chip şi cu pumnul ridicat au făcut turul lumii.

Candidatul s-a aflat luni în Carolina de Nord, protejat de geamuri antiglonţ, pentru primul său miting de campanie în aer liber de la această tentativă de asasinat, notează AFP, citată de Agerpres.

Printre agenţii plasaţi în concediu administrativ se află mai mulţi membri ai biroului din Pittsburgh, care au coordonat securitatea la mitingul de la Butler cu poliţia locală, potrivit media americane care nu detaliază condiţiile potenţialei lor reintegrări.


Contactat de AFP, Secret Service a citat un comunicat al purtătorului său de cuvînt care afirmă că nu poate comenta „chestiuni relative la personal”, dar reiterîndu-şi angajamentul de a face lumină asupra „actelor şi deciziilor membrilor săi” în timpul mitingului de la Butler.

6
1
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав