X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Donald Trump, dat în judecată de propriul şofer

10 iul. 2018,, 21:31   Externe
2451 0

Șoferul lui Donald Trump îl dă în judecată pe președintele american și îl acuză pe acesta că, în cei 25 de ani de cînd lucrează pentru el, acesta nu i-a plătit orele suplimentare.

El susține că Trump îi datorează aproximativ 200.000 de euro pentru munca depusă, scrie The Telegraph.

Noel Cintron, în vîrstă de 59 de ani, l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru 3.300 de ore suplimentare neplătite. Cintron, care a fost șoferul lui Trump pînă cînd acesta a preluat conducerea SUA, îl acuză pe președinte că i-a acordat doar două măriri de salariu în 15 ani și că nu i-a mai plătit asigurarea de sănătate după a doua mărire de salariu.

Cintron spune că era plătit cu 62.700 de dolari anual, adică puțin peste 5.000 de dolari salariu brut lunar, iar din 2006 a început să cîștige 68.000 de dolari. În 2010, salariul i-a fost mărit la 75.000 de dolari, cu condiția să renunțe la asigurarea de sănătate.

Șoferul îl acuză pe Trump că l-a exploatat și că, deși este milionar în dolari, s-a zgîrcit nu numai la măririle de salariu, dar și la plata orelor suplimentare.


„Domnul Cintron a fost remunerat generos pentru munca sa și în conformitate cu legea. Odată ce adevărul va ieși la suprafață ne așteptăm să fim răzbunați în instanță”, a declarat purtătorul de cuvînt al Trump Organization.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?