X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Stratul de ozon îşi revine la normal

31 mar. 2020,, 05:00   Ştiinţă şi IT
3297 0

În anul 1987, statele lumii au semnat un protocol în care îşi asumau reducerea cantităţii de noxe care distrug stratul de Ozon.

Un studiu recent argumentează că stratul de ozon îşi revine, una dintre cele mai îngrijorătoare găuri din acesta, cea de deasupra Antarcticii fiind acoperită într-o proporţie îndeajuns de mare încât are un impact semnificativ asupra emisferei sudice, notează Science Alert.

Oamenii de ştiinţă susţin că Protocolul de la Montreal, parte a Convenţiei de la Viena pentru protejarea stratului de ozon prin oprirea graduală a emisiilor de substanţe care distrug integritatea acestuia, ar putea fi responsabil pentru oprirea şi chiar pentru inversarea schimbărilor curenţilor de aer de mare altitudine din emisfera sudică. Problemele stratului de ozon au făcut ca aceşti curenţi de aer să „migreze” mai mult către sud, schimbând şi circuitul apei pe suprafeţele de uscat din emisfera sudică. Astfel, Australia a fost supusă problemelor asociate secetei, norii de ploaie fiind împinşi dinspre regiunile de coastă, totuşi, dacă tendinaţa optimistă semnalată de cercetători se menţine asta ar însemna că această problemă s-ar putea ameliora.

<<Benzile meteorologice>> care ne aduc fronturile reci s-au redus către polul sud şi tocmai de aceea sudul Australiei a cunoscut o scădere a precipitaţiilor în ultimii treizeci de ani”, a explicat Ian Rae, expert în chimie organică al Universităţii Melbourne, Australia.

Măsurătorile şi modelele de evoluţie ale stratului de ozon arată că gaura de deasupra Antarcticii a revenit la dimensiunea din anul 1982, dar asta nu înseamnă că problemele au dispărut. Oamenii de ştiinţă atrag atenţia şi asupra faptului că mai sunt şi alte regiuni de pe glob ameninţate de stratul de ozon care se subţiază, una dintre acestea fiind China şi asta datorită relocării activităţii industriale în această ţară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?