Secretul creării parfumului Cleopatrei a fost dezvăluit

Oamenii de ştiinţă par să fi descoperit o metodă de a aduce înapoi parfumurile din antichitate și a le păstra pentru posteritate.

Un număr tot mai mare de cercetători doresc însă acum să reconstruiască arome antice și să le folosească pentru a afla mai multe despre viețile oamenilor de demult, scrie dcnews.rо

Noi investigaţii de laborator sînt în desfășurare pentru a înțelege „cum mirosea trecutul” și pentru a identifica ce parfumuri din prezent ar trebui păstrate pentru posteritate. „Este un simț vital. Mirosul a fost, de asemenea, foarte important în trecut, cu atît mai mult cu cît, pe atunci nu totul era atît de igienizat”, a declarat Barbara Huber, cercetător doctor în arheologie la Institutul de Geoantropologie Max Planck din Jena, Germania.

Provocarea de a găsi mirosuri din trecut este cu atît mai mare cu cît presupune surprinderea unui fenomen efemer. Compușii de miros sînt volatili în natură - odată ce sursa lor dispare, și ei dispar, evaporîndu-se în aer. Și majoritatea mirosurilor provin din materiale biologice - plante, alimente, corpuri umane și animale - care se degradează rapid, a explicat Huber.

De unde vine "mirosul istoriei"

Oamenii de știință pot studia reziduurile biomoleculare imperceptibile, rămase pe arzătoarele de tămîie, sticlele de parfum, vasele de gătit și borcanele de depozitare a alimentelor, folosind tehnici precum cromatografia, un proces de separare a componentelor dintr-un amestec și spectrometria de masă, care poate detecta diverși compuși prin calcularea greutății diferitelor molecule.

Biomoleculele care ar conține cea mai mare informație, potrivit lui Huber, includ lipide - grăsimi, ceară și uleiuri - care nu sînt solubile în apă. Ele se găsesc adesea încorporate în ceramică poroasă, după ce au fost folosite în articole precum combustibil pentru lămpi sau unguente parfumate, pe care oamenii le-au pus cîndva pe corpul lor sau pe cadavre.

Cum ar urma să fie replicat parfumul celebrei Cleopatra

În lucrarea sa, Barbara Huber a studiat arzătoarele de tămîie găsite în situl arheologic Tayma, cea mai veche așezare a Arabiei Saudite, care datează de 5.000 de ani, pentru a încerca să reconstruiască „peisajul olfactiv” al oazei antice. Ea a detectat metaboliți secundari care au relevat utilizarea de rășini parfumate ce conțin tămîie, smirnă și fistic, din clădiri private, morminte și temple. Cercetătoarea a lucrat apoi cu un parfumier pentru a încerca să recreeze aromele, dezvăluind cum ar fi putut miros aceste locuri, cu mii de ani în urmă. „Rășinile păreau foarte asemănătoare, dar cînd le arzi, au un miros total diferit. Deci, de exemplu, tămîia avea, într-adevăr, un miros bogat, balsamic, puteai simți că a fost folosită pentru a curăța casele corect, pentru a evita un miros neplăcut”, a explicat femeia.