Înălțimea celor mai mari lanțuri muntoase, cum ar fi Andes sau Himalaya, nu depinde de raportul dintre viteza de ridicare și eroziune (așa cum s-a crezut anterior), ci de forțele tectonice.
Oamenii de știință germani de la Centrul de cercetare geofizică GFZ și Universitatea din Münster au stabilit că cele mai înalte lanțuri muntoase de pe Pămînt s-au format acolo unde una dintre plăcile litosferice se împinge sub cealaltă în mantaua Pămîntului (subducție). Treptat (procesul durează milioane de ani) în locul ciocnirii plăcilor cresc munți.
Simularea pe calculator a arătat că înălțimea munților depinde exclusiv de echilibrul forțelor tectonice și de echilibrul izostatic al scoarței și mantalei Pămîntului, care ține munții deasupra materialului moale și fierbinte al mantalei. În acest sens, munții sînt ca un fel de aisberg care plutește în apă.
Toți munții studiați - Andes, Himalaya, Munții din Japonia și Sumatra - se află în echilibru de putere, în ciuda faptului că se află în diferite zone climatice și rata de eroziune pe care o au este, de asemenea, semnificativ diferită. Cu toate acestea, pentru a menține echilibrul în timpul eroziunii rapide, rata de creștere a crestelor muntoase crește, deși înălțimea lor rămîne aceeași.
Înălțimea munților, la rîndul său, este determinată de o combinație de tensiuni orizontale și verticale.
Adăuga comentariu