X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Descoperire extraordinară, ce arată că nu suntem singuri în univers: Blocuri de viață găsite în Calea Lactee

13 iul. 2022,, 03:00   Ştiinţă şi IT
4771 0

O echipă internațională de oameni de știință a făcut o descoperire extraordinară în urma unui studiu amplu, care a fost publicat în revista Frontiers in Astronomy and Space Sciences pe 8 iulie 2022.

Astronomii au găsit blocuri ale construcției vieții plutind în Calea Lactee, lucru care crește șansa ca viața să fi evoluat pe alte planete din galaxia noastră.

Cercetătorii au descoperit molecule organice, cunoscute sub numele de nitrili, în norii interstelari, susținînd teoria conform căreia particule similare care au dus la formarea vieții au ajuns pe Pămînt.

Teoria este denumită ”lumea ARN (acidul ribonucleic)”, care arată că ingredientele vieții au ajuns pe meteoriți și comete în timpul unei perioade de bombardament puternic din urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani.

Conform acestui scenariu, viața de pe Pămînt s-a bazat inițial pe molecula ARN, cu ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic) evoluînd mai tîrziu.


Nitrilii pot ajuta la formarea ARN-ului, iar o echipă de cercetători de la Centrul de astrobiologie din Madrid, Spania, Laboratorul RIKEN din Japonia, Departamentul de știință din Santiago de Chile, Universitatea Bologna din Italia și Universitățile Maryland și Towsin din Statele Unite a descoperit mai multe tipuri de nitrili care plutesc într-un rezervor din centrul Căii Lactee.

”În studiu arătăm că chimia care are loc în mediul interstelar din centrul Căii Lactee este capabilă să formeze eficient nitrili multipli, care sînt precursori moleculari cheie ai scenariului lumii ARN”, a spus dr. Victor Rivilla, de la Centrul de astrobiologie din Spania.

Viața de pe Pămînt a apărut în urmă cu aproximativ 3,8 miliarde de ani, la aproximativ 700 de milioane de ani după formarea plantei noastre. Dar cum s-a produs este încă un mister.

Astronomii au folosit două telescoape din Spania și au măsurat lumina care revine din regiunea din centrul Căii Lactee, pentru a determina compoziția chimică a particulelor sale. ”Am detectat pînă acum cîțiva precursori simpli ai blocurilor de construcție a vieții ale ARN-ului. Dar există încă molecule cheie lipsă, care sînt greu de detectat”, a spus dr. Izaskun Jimenez Serra de la Centrul de astrobiologie din Madrid.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?