Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Arheologii israelieni au găsit dovezi ale producerii de arme în masă în urmă cu 7.200 de ani

24 noi. 2023,, 02:00   Ştiinţă şi IT
15251 0

Arheologii israelieni au descoperit dovezi ale unei producţii de arme de război pe scară largă în această regiune a lumii, care datează din urmă cu 7.200 de ani, a anunţat miercuri într-un comunicat Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (IAA).

IAA a spus că acestea sînt cele mai timpurii dovezi de război şi înarmare organizată în regiunea de sud a Levantului, transmite agerpres.ro

Cercetătorii din echipa israeliană au examinat 424 de proiectile de praştie din perioada Calcoliticului timpuriu (5800-4500 î.e.n.) care au fost descoperite în două mari situri arheologice, En Esur şi En Zippori, ambele situate în nordul Israelului.

S-a descoperit astfel că sutele de proiectile de praştie din calcar şi dolomită erau aproape identice ca mărime, formă şi compoziţie, ceea ce indică o producţie industrială pe scară largă.

Cercetătorii au spus că pietrele erau netezite, cu o formă aerodinamică biconică specifică, permiţînd o proiecţie precisă şi eficientă.

Arheologii israelieni au menţionat că este pentru prima dată cînd proiectile de praştie au fost descoperite în excavaţii în concentraţii atît de mari, iar efortul depus pentru producerea lor indică o pregătire organizată pentru luptă.

Trecerea de la producţia individuală la producţia de masă, care angajează mulţi oameni, indică o escaladare a pregătirilor pentru război, eventual între puteri locale, au adăugat cercetătorii din Israel.

3
2
1
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?