Aigai, unul dintre cele 12 orașe eoliene fondate în vestul Anatoliei în jurul anului 700 î.Hr., a fost un important centru comercial în epoca elenistică. Agora descoperită în cadrul proiectului „Patrimoniul viitorului” este o descoperire importantă, deoarece reprezenta centrul vieții sociale a orașului antic.
Săpăturile sînt conduse de profesorul Yusuf Sezgin, șeful Departamentului de Arheologie de la Universitatea Jelal Bayar din Manisa. Agora este situată lîngă clădirea parlamentului orașului și este înconjurată de porticuri cu coloane numite stoa. Printre descoperirile făcute se numără reliefuri care reprezentă un cap de taur și inscripții în cinstea zeului Apollo, ceea ce, potrivit lui Sezgin, indică faptul că aceste reliefuri pot fi legate de ritualuri religioase sau ofrande votive.
Sezgin a subliniat că reliefurile cu cap de taur găsite sub acoperișurile stoa-urilor sînt descoperiri rare și importante în lumea antică. Aceste artefacte, cel mai probabil, au legătură cu zeii, iar prezența lor poate indica evenimente importante, precum războaie sau ritualuri religioase.
Toate artefactele descoperite, inclusiv zeci de mii de piese ceramice, au fost transmise Muzeului Manisa după restaurare. Săpăturile continuă, iar arheologii intenționează să se concentreze pe restaurarea și conservarea agorei și a altor obiecte-cheie ale orașului antic.
Adăuga comentariu