X 
Eurovision stiri: 497
Transnistria stiri: 1341

Agenţia Spaţială Europeană atrage atenţia asupra riscului tot mai mare de coliziuni pe orbită

24 noi. 2023,, 03:00   Ştiinţă şi IT
1385 0

Numărul constelaţiilor de sateliţi din spaţiu este în creştere rapidă, augmentînd riscul de coliziuni care ar putea declanşa reacţii în lanţ şi ar putea provoca daune imense, a avertizat Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Josef Aschbacher, directorul general al ESA, a emis acest avertisment în timpul unei discuţii cu DPA la Berlin şi a recomandat implementarea unei legislaţii de reglementare a traficului spaţial, aplicabilă la nivel internaţional, transmite agerpres.ro


În prezent există aproximativ 8.800 de sateliţi activi pe orbita Pămîntului, potrivit ESA. Cel mai mare operator este SpaceX, care deţine în prezent peste 5.000 de sateliţi Starlink şi are în plan plasarea pe orbita terestră a circa 42.000 de sateliţi.

"Se adaugă în mod constant jucători noi", a explicat şeful ESA. "De aceea avem nevoie de reguli fiabile de trafic în spaţiu, care să stipuleze foarte clar, în orice situaţie, cine trebuie să ia măsuri evazive şi cine trebuie să se comporte într-un anumit mod şi cum să facă acest lucru", a precizat el.

O sarcină a constelaţiilor mari de sateliţi - grupuri de sateliţi cu o sarcină comună - este de a oferi întregii planete internet în bandă largă. Numărul de sateliţi activi pe orbita joasă a Pămîntului s-a multiplicat exponenţial într-un interval foarte scurt de timp.

Companii precum One Web, SpaceX, Blue Origin şi multe altele, inclusiv din China, au în plan plasarea pe orbită a zeci de mii de noi sateliţi, mulţi cîntărind între 150 şi 1.200 de kilograme -, la costuri cît mai reduse.

ESA şi-a stabilit obiectivul de a limita drastic crearea de deşeuri spaţiale pînă în 2030. Fiecare satelit care este apoi trimis în spaţiu trebuie îndepărtat de pe orbită la sfîrşitul perioadei sale de funcţionare, a spus Aschbacher.

China a distrus un satelit meteorologic dezafectat, în 2007, această acţiune demonstrînd cît de devastator poate fi impactul deşeurilor spaţiale. Potrivit estimărilor, acţiunile Chinei au creat peste 40.000 de fragmente de resturi cu diametrul de peste un centimetru. De atunci, una din două manevre de evitare a coliziunilor pentru sateliţii ESA a fost provocată de astfel de fragmente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?