Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Preşedintele FIFA doreşte pedepsirea vinovaţilor pentru incidentele din Turcia

19 mar. 03:00   Sport
1605 0

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a calificat drept "absolut inacceptabile" incidentele petrecute duminică la meciul dintre Trabzonspor şi Fenerbahce (scor 2-3) din campionatul de fotbal al Turciei, solicitînd pedepsirea celor vinovaţi.

Zeci de suporteri ai lui Trabzonspor au luat cu asalt terenul de joc, la finalul meciului pierdut la limită de favoriţii lor, atacînd jucătorii echipei vizitatoare şi stafful tehnic al grupării din Istanbul, transmite agerpres.ro


Jucătorii lui Fenerbahce şi arbitrii partidei au avut nevoie de protecţie din partea personalului de securitate, fugind la vestiare pentru a scăpa de furia fanilor gazdă.

Meciul de la Trabzon fusese întrerupt de mai multe ori din cauza obiectelor aruncate pe teren de spectatori.

"Violenţa văzută la meciul din Super Liga turcă dintre Trabzonspor şi Fenerbahce este absolut inacceptabilă, pe teren sau în afara acestuia, iar aşa ceva nu are loc în sportul sau în societatea noastră", a precizat Infantino într-un mesaj postat pe reţeaua X.

"Am spus-o deja şi o repet: fără excepţie, în fotbal, toţi jucătorii trebuie să fie în siguranţă pentru a disputa jocul care aduce o atît de multă bucurie atîtor oameni din întreaga lume. Facem apel către autorităţile competente să se asigure că acest lucru este respectat la toate nivelurile, iar autorii evenimentelor şocante de la Trabzon trebuie să fie traşi la răspundere pentru acţiunile lor"', a adăugat conducătorul FIFA.

Luni dimineaţă, Ministerul turc de Interne a anunţat că poliţia a arestat cel puţin 12 suporterii ai echipei Trabzonspor, informează agenţia EFE.

"Au fost demarate proceduri judiciare şi administrative în legătură cu cele douăsprezece persoane identificate pînă acum. Investigaţiile asupra incidentelor sînt în desfăşurare", a explicat ministrul de Interne Ali Yerlikaya.

Federaţia turcă de fotbal a dat publicităţii un comunicat în care a subliniat că "se vor aplica sancţiunile penale necesare responsabililor pentru incidente, după încheierea cercetărilor, pentru a se preveni repetarea acestora".

Conform regulilor Comisiei de disciplină a Federaţiei turce de fotbal, Trabzonspor urmează să să joace fără spectatori pe teren propriu între şase şi opt meciuri.

1
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?