X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Manchester City a devenit campioană a Angliei pentru al patrulea an consecutiv

20 mai. 08:45   Sport
1399 0

În ultima etapă din Premier League, ”citadinii” s-au impus cu 3:1, pe teren propriu în fața lui West Ham United, iar această victorie le-a și adus titlul. Startul petrecerii a fost dat de suporteri imediat după fluierul de final.

Spectatorii au invadat terenul și a început sărbătoarea în casa lui Manchester City, pe stadionul Etihad. Iar după ce mulțimea a fost împrăștiată de pe teren a putut avea loc și ceremonia de premiere a campionilor.

În ultima etapă de campionat Manchester City avea nevoie doar de victorie în partida de pe teren propriu cu West Ham United pentru a fi sigură de cucerirea titlului și a nu depinde de rezultatul partidei Arsenal - Everton, ”tunarii” fiind și principalii contracandidați ai ”citadinilor” la titlu.

Totuși, City a turat motoarele la maximum încă din minutul 2. Phil Foden a deschis scorul și tot el a marcat pentru 2 - 0, în minutul 18. Pînă la pauză Mohamed Kudus a redus din diferență, însă West Ham United nu a putut mai mult de atît. Scorul final de 3-1 a fost stabilit de Rodri în minutul 51, iar Manchester City a cucerit titlul pentru a patra oară la rînd, devenid astfel și primul club din Anglia care reușește această performanță istorică.

Podiumul din Premier League a fost completat de Arsenal și FC Liverpool, iar în Liga Campionilor va evolua în sezonul viitor și Aston Villa, în timp ce Luton Town, FC Burnley și Sheffield United au retrogradat.

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?