X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Clubul de fotbal Sfîntul Gheorghe Suruceni a fost desființat

14 iul. 2023,, 14:48   Sport
2569 0

După 20 de ani de activitate, Clubul de fotbal Sfîntul Gheorghe Suruceni a fost desființat. Anunțul a fost făcut de reprezentanții clubului pe rețelele de socializare.

Clubul a fost desființat din cauza problemelor financiare.

"Din păcate, astăzi, 14 iulie 2023, povestea de 20 de ani a clubului de fotbal Sfîntul Gheorghe Suruceni a ajuns la final. Am încercat din toate puterile să evităm acest scenariu negativ, dar problemele financiare ne-au învins, chiar în decisivul acestei bătălii dure. Încă de la sfîrșitul sezonului 2022-2023 am purtat discuții cu mai mulți oameni, care, inițial, ne-au dat motive să credem că pot fi un colac de salvare pentru această echipă fantastică, dar nu s-a mai întîmplat. Astăzi am primit și ultimul răspuns negativ", se arată în mesaj.

"Totuși, plecăm din lumea „Sportului Rege” mîndri, deoarece am reușit să cîștigăm o Cupă și o Supercupă a Moldovei, chiar dacă în ambele finale am pornit cu șansa a doua. Ne-am mai trecut în cont un titlul de vicecampioni ai Moldovei, precum și o Cupă FMF, la fel, cînd puțină lume a crezut în noi", se mai spune în mesaj.

Sfîntul Gheorghe Suruceni a adunat trei prezențe la rînd în cupele europene, la prima participare, reușind să ajungă în turul II preliminar UEFA Europa League. Echipa a disputat patru finale consecutive de Cupă a Moldovei.


Membrii Clubului au adus mulțumiri suporterilor, sponsorilor și tuturor celor care i-au susținut.

"La final, mulțumim tuturor celor care au fost lîngă noi, care au crezut în noi, care ne-au susținut, indiferent de adversar sau competiție: suporteri, sponsori, parteneri, familii. Totodată, mulțumim și Federației Moldovenești de Fotbal pentru suportul pe care ni l-a acordat, precum și pentru tot efortul pe care îl depune ca fotbalul nostru să existe frumos. Mulțumim pentru tot și nu uitați, împreună am fost, sîntem și vom rămîne o forță".

0
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?