X 
Arşiţa stiri: 228
Transnistria stiri: 1464
Preşedintele stiri: 4137

Ziua Independenței: De ce nu au fost difuzate pe TV, concertele pentru care s-au cheltuit 10 milioane de lei?!

28 aug. 11:29   Societate
4 ore in urma 2133 0

Concertul din acest an organizat de Ziua Independenţei în Piața Marii Adunări Naționale și care a costat aproape 10 milioane de lei, nu a fost transmis LIVE de postul public de televiziune pentru a putea fi urmărit de toți cetățenii țării.

Spectacolul a fost transmis doar pe platformele guvernamentale, dar nu până la final, motivul potrivit Executivului, fiind că unii artiști nu permit acest lucru, prin clauze contractuale.

Acțiunea a stîrnit nemulțumire, în rîndul mai multor cetățeni care s-a întrebat cum a fost posibilă o astfel de situație în condițiile în care din banii contribuabililor Guvernul a cheltuit 10 milioane de lei pentru cele 3 concerte organizate de Ziua Independenţei Republicii Moldova, transmite Noi.md cu referire la Newtv.md.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a încercat să explice prin drepturi de autor, dar și dorința să vină mai mulți oameni în Piața Marii Adunări Naționale, ori să privească online pe platformele guvernamentale.

„De fapt, unii artiști nu permit, prin clauze contractuale, difuzarea integrală a prestației lor în direct, pentru a încuraja participarea publicului la concerte. În alte cazuri, achitarea suplimentară nu este justificată. De exemplu, spectacolul de astăzi a fost transmis integral până la prestația Irinei Rimes, inclusiv. Singura prestație indisponibilă online a fost cea a interpretei Loreen, pe care au putut să o admire zecile de mii de fani direct în PMAN. Anul acesta s-au depus eforturi comune cu mai mulți parteneri ca un număr cât mai mare de cetățeni să aibă posibilitatea să vadă spectacolul din PMAN, inclusiv la postul public de televiziune. M-am bucurat de exemplu, că un număr impresionant de oameni au urmărit concertul online pe platformele guvernamentale (fără costuri suplimentare). Sau știm despre mai multe grupuri de turiști care vor veni mâine la concertul Deliei, Alternosferei și Okean Elzy”, a explicat Daniel Vodă.

De menționat că, cele trei zile de concert organizate de Guvern cu ocazia celor 33 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, la care au fost invitați artiști și trupe locale și internaționale, va costa visteria statului aproape zece milioane de lei.

2
4
0
2
21

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe 31 august, în Moldova este sărbătorită în mod tradițional Ziua Limbii de Stat. Cum să păstrăm limba maternă, în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав