Viitoarele provocări revoluționare ale timpului nostru. Meditații pe reflecția Jocurilor Olimpice. Partea 1

Recenta Olimpiadă de la Paris a arătat ce planuri infernale și chiar satanice are aristocrația neagră, numită uneori culisele lumii.

Nu mai este un secret, că timpul nostru respiră sentimente apocaliptice. Istoria are loc sub ochii noștri, mai mult, pare să intre în stadiul final al dezvoltării ei. Viitorul este în procesele fundamentale care mătură lumea. O preocupare deosebită formează schimbările geopolitice, care ar putea amenința stabilitatea și viitorul unor proiecte civilizaționale. Cea mai serioasă provocare este degradarea și deformarea artificială a civilizației europene.

Pe calea deformării

Pe parcursul ultimului mileniu a avut loc nimicirea deliberată a civilizației indo-europene. La început ea a fost dezmembrată în zone locale. Secole în șir aceste zone au existat aparte și nu au contactat reciproc. Încercarea de a le uni, în sec. XIX, distorsionat semnificativ straturile culturale grandioase care existau în alte centre locale ale ecumenismului indo-european. Și dacă în trecut cultura persană a jucat un rol semnificativ în lumea indo-europeană, atunci noul Iran a fost complet integrat în moștenirea civilizației arabe. Factorul islamic a devenit mai important ca moștenirea națională antică a culturii persane. Anul 1979 a fost un Rubicon. India măreață a fost îngustată semnificativ. I-au fost înlăturate statele islamice, destul de puternice – precum Pakistan – și mai puțin semnificative – precum Bangladesh, Maldive, statele budiste (Sri Lanka, Nepal, Bhutan etc.).

Deformarea civilizației este evidentă: India modernă, ca și Iranul, este cu un ordin de mărime mai mică ca statele ei strămoșești antice. Cine poate spune astăzi că Iranul a fost altă data imperiul universal al ahemenizilor și sasanizilor, că el forma nu o față regională a culturii, ci un model universal al lumii? Dar asta a fost în trecutul îndepărtat. Rămășițele acelor civilizații zac îngropate sub ruinele politicilor coloniale occidentale.

Doar proiectul japonez a rămas pe rădăcinile sale străvechi și era legat și de lumea indo-europeană. Puțini oameni știu despre acest lucru, dar opera istoricului și antropologului german Dr. Slavik pe tema alianțelor militare japoneze și indo-europene antice le-a dovedit identitatea și ascensiunea la o singură rădăcină culturală.

Totuși, procesele care au loc în prezent continuă să uimească prin viteza degradării. Literalmente, în fața ochilor noștri, proiectul conservator occidental este pe moarte. Liberalismul în formele sale marginale distruge o cultură și civilizație puternice altă dată. Dar procesele acestei decăderi trebuie percepute ca un întreg. Moartea Occidentului nu înseamnă doar deformări interne și degradare, ci și factori externi puternici, și provocări geopolitice puternice de destabilizare a Orientului Mijlociu.

Sărind peste cal

Ce vedem azi în Orientul Mijlociu, la pragul lumii europene? Recent, proiectul socialist al lumii arabe a fost complet distrus. Partidul Ba'ath, Partidul Renașterii Socialiste Arabe, care, cu structurile sale regionale, a îmbrățișat civilizația arabă, a încercat să o integreze într-un proiect universal, cu excepția Siriei, a fost distrus. Proiectul care a făcut posibilă construirea de punți între arabi și Occident, între arabi și Moscova, a fost distrus. Proiectul nu este cel mai rău, pentru că, oricum ar fi, moștenirea ideologică a acestei structuri politice a fost construită pe baza valorilor universale sociale, dar și umaniste. Astăzi acest proiect practic nu există. Fie prin intervenție externă, fie prin procese revoluționare interne, proiectul bunăstării statelor din Orientul Mijlociu a fost distrus. Moștenirea lui Nasser și Assad a fost redusă la zero.

Politica aventurieră a lui Saddam Hussein, care, cu toate talentele sale politice și de conducere, a implicat Irakul, cea mai puternică țară din Asia, într-o confruntare militară fie cu Republica Islamică Iran în 1979, fie cu Kuweit la începutul anilor 90, sau într-o confruntare cu nefericitul popor kurd, o națiune străveche uriașă care încă nu are propriul său stat și nu își poate dezvolta pe deplin moștenirea culturală și religioasă originală și foarte interesantă, a subminat acest proiect.

Nici politica lui Nasser în confruntarea cu Israelul nu a oferit impulsuri pozitive pentru dezvoltarea stabilității regionale și a unui proiect social în Orientul Mijlociu. Ca urmare, vedem moartea acestor regimuri, o catastrofă întinsă în timp și apariția unor forțe islamice radicale, care să le înlocuiască. Ele pot fi înțelese: odată cu moartea proiectelor socialiste, pendulul istoriei a balansat radical spre dreapta, iar aceste popoare revin la rădăcinile lor civilizaționale fundamentale, identificând ideea islamică și revelarea Coranului în centrul noului proiect. În general, acesta este un factor pozitiv pentru un tradiționalist. La urma urmei, cu cât o persoană este mai aproape de Dumnezeu, iar Coranul, la fel ca Tora și Biblia, este revelația lui dată prin profeți, cu atât acea persoană este mai perfectă și mai umană.

Dar în fumul războaielor, confruntărilor și revoluțiilor din Est, forțe marginale și radical ies în prim-plan, aducând cu ele sângele și prăbușirea a mii de ani de dezvoltare a acestei civilizații. Aceste forțe destabilizează regiunea, terorizează populația locală, ignoră alte straturi culturale (Israelul și lumea evreiască), distrug moștenirea culturilor antice și schimbă în rău relațiile cu creștinii.

Să ne amintim, în acest sens, ce a devenit Libanul modern, care înainte de 1975 era Elveția Estului. Să observăm că inițial și islamul, și creștinismul au avut aceeași rădăcină, acestea fiind religiile cărții și religiile unui singur Dumnezeu, religiile revelației divine. Ele s-au bazat pe revelații evreiești (Tora) și zoroastriene (Avesta), învățăturile monoteiste care au creat lumea în care trăim astăzi.

Dar cineva a dorit să sară peste cal, și să aducă forțele radicale în prim-planul istoriei. Aceste forțe nu au nimic constructiv în ele. Israelul s-a confruntat demult cu această problemă și a învățat să trăiască în condiții de confruntare dură. Dar orice are o limită, iar evenimentele recente din această țară prezic perspective foarte proaste.

Pe calea lui Lucifer?

Europa se confruntă cu o serioasă provocare geopolitică, iar reacția ei e departe de a fi adecvată. De ce? Răspunsul este evident: nu există nimeni care să poată da un răspuns rezonabil. Forțele care altă dată au apărat civilizația europeană sunt acum implicate activ în distrugerea acesteia. Valorile creștine și străvechi sunt respinse, iar în locul lor este o viziune paranoică a viitorului, unde predomină ideile de evoluție nelimitată și liberalism radical. Ce viitor are o civilizație care interzice purtarea crucii și pune sub semnul întrebării teoria evoluției? Istoria arată că puternicele imperii din trecut s-au prăbușit. Nu sunt ruinele Baalbek și Palmyra un exemplu în acest sens? Astăzi asistăm la distrugerea deliberată a celei mai vechi moșteniri a umanității. Să vedem cum evoluează această situație alarmantă.

După revoluțiile burgheze din Europa, vechea lume aristocratică cu suprastructura ei creștină a căzut. Dar acesta nu a fost finalul, ci începutul. Continuarea acestei revoluții a fost marxismul. El a fost înlocuit de filozofi libertari. Sub conducerea sociologului german Max Horkheimer, Școala de la Frankfurt a început să „traducă” teoria marxistă în termeni culturali. Theodor Adorno, Eric Fromm, Max Horkheimer au început să ceară o nouă revoluție marginală care să înlocuiască vechea creștinătate conservatoare. În urmă cu șaptezeci de ani, filozoful radical italian Antonio Gramsci a declarat, că cea mai importantă sarcină a stângii revoluționare era „preluarea culturii”.

Iată ce scrie William Lind, directorul Centrului pentru Conservatorism Cultural la Free Congress Foundation: „Industria divertismentului... a înghițit complet ideologia culturii marxiste și o predică, nu doar direct, ci și în mod alegoric: femeile puternice înving bărbații slabi, copiii sunt mai înțelepți ca părinții lor, enoriașii cinstiți demască preoții hoți, aristocrații de culoare fac față violenței în zonele săracilor albi, homosexualii sunt acceptați în cele mai bune case... Toate acestea sunt basme, distorsiuni a realității, dar mass-media transformă basmele în realitate, le transformă în o realitate mai evidentă ca lumea de dincolo de geam...”

Așa dar, am fost erodați pe toate fronturile. Pentru un nou proiect? Nu, pentru cataclisme sociale distructive masive. Pentru haosul general, care va mătura totul și pe toți, și într-o zi elita ascunsă de ochii profanilor ne va da un nou proiect și îl vom accepta, îngenunchind în masă. Simbolismul închiderii Jocurilor Olimpice de la Paris în august, curent a arătat-o. Luciferianismul în acțiune, sincer și credibil!

Verigile aceluiași lanț

După revoluțiile arabe din Est și viitoarele revolte fundamentaliste ale emigranților în Occident, vom accepta orice cale care ne va da speranță de existență. Acesta este sensul a ceea ce are loc și este motivat și creat de om. Aceasta nu este o reacție socială naturală. Nici măcar lupii înrăiți fără voia liderului nu vor ataca satul și locuitorii săi. Există întotdeauna o forță motrice, care determină cursul viitor al evenimentelor. În spatele fiecărei voințe se află o providență, a cărei natură poate fi divină, sau demonică. Faptele oamenilor sunt o oglindă a adevăratului lor scop.

Dar astăzi putem afirma cu încredere, că acest proiect duce omenirea la cataclisme geopolitice masive, iar pe viitor, poate, la o apocalipsă creată de om. Pentru a realiza acest lucru, lumea europeană este pusă artificial în față cu alte regiuni creștine ale lumii (civilizația bizantin-ortodoxă) și aceste două avanposturi ale civilizației indo-europene și creștine sunt aduse la nivelul confruntării și epuizării extreme. Pentru ce? Răspunsul este simplu - împărțiți și cuceriți. Împărțindu-ne și învrăjbindu-ne, le va fi mai ușor să ne termine.

Dar, ca un bun jucător de șah, lumea din culise face mișcări care au multe consecințe. Concomitent cu isteria fundamentalistă revoluționară, mase uriașe de oameni se mută din Orientul Mijlociu și țările Maghreb. Printre acești oameni nefericiți se numără și refugiați săraci, dar se infiltrează în Europa pentru a rezista în continuare și a destabiliza în continuare. Ulterior, vor crea celule teroriste. Ne vor asigura că totul este bine și normal, și multă vreme ne vor obliga să închidem ochii la această nebunie. Ni se va spune vechea poveste despre lipsa de toleranță la creștini și europeni. Dacă reacționăm diferit, s-ar putea chiar să fim acuzați de rasism, pentru că scopul este unul singur - să nu ne lase să ridicăm capul. Nu permiteți organizarea rezistenței și protejați-vă casa, copiii și viitorul.

Toate acestea sunt verigi dintr-un singur lanț, atent planificate de către cei din culise. Suntem lipsiți nu doar de mintea, ci și de sufletul nostru, ni-s smulse din memorie rădăcinile care ne leagă de trecut. Muzeele de artă modernă (și în esență paranoică) din lumea noastră au fost mult timp mai importante ca moștenirea lui Rafael, Leonardo și Botticelli. Lumea din culise este mai plăcută ca „pătratul negru”, ca lucrările lui Titian și Perugino, Durer și Velazquez. Aceasta este esența lumii în care trăim. Acesta este soarta sa istorică și culturală. Ei încearcă să ne priveze de dreptul la autoidentificare civilizațională.

Încă în a.1983 John Dunphy scria în revista "Humanist": „Bătălia pentru viitorul omenirii va avea loc în sălile de clasă și va fi condusă de profesori, care se recunosc ca prozeliți ai unei noi credințe, ai unei noi religii a umanității... Acești profesori ar trebui să-și trateze îndatoririle cu același elan ca și cei mai cunoscuți predicatori, căci sunt aceiași păstori, doar că în loc de amvon au masa profesorului... Sălile de clasă trebuie și vor deveni, cu siguranță, arene de conflicte între vechi și nou - între creștinismul în decadență, cu toate însoțitorii ei și noua credință a umanității, care promite oamenilor pace, în care ideea iubirii pentru aproapele, care nu a fost niciodată realizată în creștinism, va fi atinsă și în această luptă, victoria va fi a noastră ...”

Suntem conduși spre eșafod. Foarte încet, dar sistematic. Veacul omului este scurt și de multe ori nu avem timp să înțelegem esența proceselor istorice și sociale. Dar cei care creează istoria raționează în termeni de milenii, au timp și resurse financiare pentru asta și, cel mai important, au un plan și un scop. Nu avem altceva de făcut - doar să încercăm să supraviețuim. Prin urmare, pentru a supraviețui, trebuie să înțelegem esența lumii în care ne aflăm, și vom discuta acest lucru în a doua parte a studiului nostru.

Veaceslav Matveev

(va urma)