În fapt, bănuitul ar fi susținut că, prin intermediul avocatului său, ar putea convinge persoane cu demnitate publică să adopte o decizie de judecată favorabilă pentru trei inculpați, cercetați pentru huliganism.
Mai exact, bănuitul ar fi pretins 60 de mii de lei pentru a determina persoane cu demnitate publică în gestiunea cărora se afla cauza pornită în privința celor 3 persoane să adopte o decizie nonprivativă de libertate. În conformitate cu probele administrate, 10 mii de lei urmau să-i revină avocatului, care avea rol de mijlocitor, iar 50 de mii – persoanelor cu demnitate publică.
Astfel, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, persoana a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul CNA.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată pînă la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Adăuga comentariu