X 
Cutremure stiri: 506

Trupurile neînsuflețite ale persoanelor decedate în accidentul din Vinița vor fi repatriate astăzi

9 feb. 2019,, 11:15   Societate
2659 0

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI continuă gestionarea cazului prin activitatea Celulei de Criză în urma accidentului de circulație produs în regiunea Vinița. Ofițeri din cadrul IGSU se află în Ucraina și efectuează toate procedurile necesare de repatriere a cadavrelor persoanelor decedate.

Totodată angajații IGSU comunică cu responsabili din cadrul instituției medicale unde sînt internați oamenii traumatizați. Potrivit acestora la moment rămîn internate patru persoane starea cărora este stabilă. La externarea acestora IGSU va organiza transportarea în siguranță în Republica Moldova.

Identitatea persoanelor decedate a fost stabilită, iar repatrierea corpurilor neînsuflețite urmează a fi efectuată astăzi. Toate procedurile de aducere acasă a oamenilor decedați se efectuează de angajații IGSU și serviciul consular. Rudele și apropiații persoanelor care au avut de suferit în accidentul din apropierea regiunii Vinița sînt informate, iar cu aceștia lucrează psihologii IGSU.

Mai mult, procedurile de trecerea a hotarului țării sînt gestionate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Amintim că la solicitarea Guvernului Republicii Moldova la IGSU a fost creată Celula de Criză pentru gestionarea situației în urma accidentului cu implicarea cetățenilor Republicii Moldova.

Potrivit informației oferite de Serviciul de Stat pentru Situații Excepționale din Ucraina trei persoane: o femeie și un bărbat în vîrstă de 26 de ani și un alt bărbat în vîrstă de 44 de ani au decedat, iar alte 4 persoane au suferit diverse traumatisme.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав