Transnistria stiri: 1377
Eurovision stiri: 499

Trădare "frățească" în destinul lui Alexandru Ioan Cuza

15 feb. 04:00   Societate
1952 0

Oamenii din întreaga lume știu încă din copilărie cine sînt, de unde își trag rădăcinile și transmit cu mîndrie aceste cunoștințe generațiilor următoare. Însă nu putem spune acest lucru despre majoritatea dintre noi, locuitorii Republicii Moldova.

Acest paradox are o singură explicație - din cei 2000 de ani ai erei noastre, doar vreo 600 de ani am fost independenți: 190 de ani în timpul și după domnia lui Burebista și 165 de ani - cînd teritoriul de est a statului dacic, de la Carpați pînă la Nistru, a fost liberă (trebuie subliniat faptul că nu a fost niciodată sub ocupație romană).

Statul moldovenesc a fost independent timp de 232 de ani în timpul domniei Mușatinilor, în ciuda pierderii unei părți a teritoriului în urma războaielor cu turcii, și alți 7 ani de libertate ne-au fost dăruiți în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Iar timp de 1400 de ani am fost sub ocupație. Toți cei care au scris istoria acestui stat au încercat să justifice prezența lor pe teritoriul nostru. Din păcate, istoria poporului și a țării noastre este însoțită de multe acte de trădare.

Trădarea a fost cea care a jucat un rol fatal în destinele lui Burebista, ale regelui dac Decebal și ale lui Alexandru Ioan Cuza. Primul și ultimul domn moldovean al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, Alexandru Ioan Cuza, și-a iubit Patria cu toată ființa sa, a slujit-o cu credință și devotament toată viața și a devenit o adevărată icoană a moralitate pentru popor, precum și un model de urmat în slujirea Patriei.

Cu toate aceste, el a avut parte de răutate și trădare și a fost nevoit să părăsească țara spre binele tuturor. Ziua trădării pentru Alexandru Ioan Cuza a fost 11 februarie 1866. În acea zi, la ora 5 dimineața, un grup de ofițeri înarmați cu pistoale a intrat în palatul său regal, l-a trezit pe domnitor și l-a obligat să semneze actul de abdicare de la tronul României. Această faptă este de o gravitate fără precedent, întrucît ofițerii în cauză îi juraseră anterior credință domnitorului, unii dintre ei erau chiar din paza palatului.
Astfel, și-au dezonorat numele colonelul N. Haralambie, colonelul I. Călinescu, colonelul D. Crețulescu, fratele prim-ministrului de atunci, maiorul D. Lecca, căpitanul C. Pilat, căpitanul A. Berindei, căpitanul A. Candiano-Popescu, căpitanul A. Costescu, trădîndu-l pe Alexandru Ioan Cuza. Drept urmare ei cu toții vor face carieră ca generali sub domnia regelui Carol I.

141 de ofițeri ai armatei române, de la sublocotenenți la colonei, i-au scris în același an 1866 un memorandum lui Carol I, cerînd ca trădătorii să fie pedepsiți. Cu aroganța tipică unui prusac primitiv și needucat, Carol I a ignorat memorandumul, l-a numit pe A. Candiano-Popescu adjutant regal și îl va urmări pe Alexandru Ioan Cuza cu ură neagră pînă la moarte.

În opinia istoricilor, condamnat merită nu faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost răsturnat (căci el însuși a declarat în decembrie 1865 că era gata să renunțe la tron), ci cum și de către cine a fost făcut acest lucru. După abdicare, Cuza a rămas prizonier timp de 48 de ore în casa dușmanului său personal C. Ciocîrlan, iar la 13 februarie 1866 a fost urcat într-o trăsură și escortat la Brașov, Austria. Înainte de a părăsi țara, a declarat: "Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine decît cu mine! Să trăiască România!". Cuza se stabilește la Viena și la Florența, unde cumpără două mici proprietăți. În 1867 îi scrie o scrisoare lui Carol I în care îi cere permisiunea de a se întoarce în țară și de a locui la Ruginoasa. Carol îl refuză.
La 15 mai 1873, la vîrsta de numai 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza moare la Heidelberg, Germania. Regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei își exprimă durerea și tristețea pentru moartea marelui domnitor, în timp ce Carol I nu a trimis niciun mesaj. Trupul neînsuflețit a fost adus în țară și înmormîntat la Ruginoasa, sute de mii de țărani i-au jelit moartea cu lacrimi amare și cu adevărată durere.

Amintim că orice ar fi făcut Cuza-Vodă, el și-a croit întotdeauna drum cu măiestrie prin vîltoarea necruțătoare a timpului său. A condus țara cu credință, cu toată dăruirea, dar numai timp de șapte ani (1859 -1866). Cu toate acestea, în acest scurt timp a făcut pentru țară mai mult decît au făcut alți domnitori de-a lungul vieții lor.

În primul rînd, a creat guvernul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, cu capitala la Iași și cu limba moldovenească drept limbă oficială; 500.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, desființînd astfel sclavia, confirmînd acest lucru prin lege; printr-o lege specială a abolit servituțile, care îi presase pe țărani timp de secole. La 26 octombrie (7 noiembrie) 1860, domnitorul a înființat Universitatea din Iași cu patru facultăți: drept, filosofie (filologie), științe naturale și teologie, iar în 1864 a înființat Universitatea din București.

13
0
0
3
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?