Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Studenții, despre implicarea în promovarea referendumului: "Trebuie să învăț, nu am timp pentru așa ceva"

1 iun. 10:45   Societate
2611 0

După ce în spațiul public a apărut scrisoarea Ministerului Educației prin care autoritatea solicită universităților să promoveze referendumul proeuropean, șefii de la educație au venit cu o reacție.

Conducerea Ministerului Educației spune că nu se implică în promovarea plebiscitului și că nu a făcut decît să dea un mail din partea grupului de inițiativă „Ambasadori pentru Referendum”. De cealaltă parte, unii experți în electorală privesc gestul ca și implicare a instituțiilor statului în inițiative politice.

În solicitarea semnată de secretarul de stat al Ministerului Educației, Adriana Cazacu și transmisă universităților pe 23 mai, rectorilor li se solicită să ofere suportul în asigurarea unei bune desfășurări a procesului de promovare a inițiativei „Ambasadori pentru Referendum”. În document se menționează că este vorba de o inițiativă apolitică, iar în prima etapă recrutarea tinerilor pentru program se va face prin intermediul unor prezentări informative în instituțiile de învățămînt, notează Noi.md cu referire la tv8.

Solicitarea a stîrnit mai multe critici în spațiul public, mulți spunînd că Ministerul Educației ar încălca autonomia universitară. Fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a subliniat că situația de față reprezintă o utilizare directă a resursei administrative.

Studenții spun că nu au vorbit cu nimeni, deocamdată, despre referendum.


„Nu am auzit de așa ceva nu sînt informat. La dorință ar trebui să fie”.

„Dacă vi s-ar solicita, vă veți implica?

- Cred că nu, am alte treburi, trebuie să lucrez, să învăț, nu am timp pentru aceasta”.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Adriana Cazacu susține că circulara trimisă are caracter de recomandare. Mai mult, inițiativa nici nu aparține instituției, ci vine din partea grupului de inițiativă „Ambasadori pentru Referendum”.

Referendumul privind integrarea europeană va avea loc pe 20 octombrie și se va desfășura concomitent cu alegerile prezidențiale.

3
3
1
2
26

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?