Puterea stiri: 7333
Criza energetică stiri: 1081

Stamate: „Nu trebuie să avem așteptări foarte mari de la ANI imediat”

1 iul. 07:50   Societate
1636 0

Unii inspectori de integritate ai ANI sînt de bună-credință, alții sînt așa cum sînt. Astfel comentează președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, actele de constatare ale ANI prin care nu au fost găsite abateri de la lege la verificarea averilor unor actuali și foști demnitari.

Olesea Stamate spune că deciziile ANI sînt luate în baza fostei legi, potrivit căreia subiecții declarării indicau valoarea contractuală a bunurilor. Acum, potrivit noii legi, este indicată valoarea de piață a bunurilor, transmite Noi.md cu referire la IPN.

Recent, Autoritatea Națională de Integritate a încetat procedura de control a averilor și intereselor deputatului Bogdat Țîrdea, ex-ministrului apărării, Alexandru Pînzari și ex-președintelui Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima. ANI a constat că nu există diferențe între cheltuielile și veniturile declarate de către cei trei subiecți supuși controlului.

„Eu nu cunosc ce se întîmplă în interiorul ANI, ce fac inspectorii, cît de corect verifică, ei sînt independenți în activitatea lor de verificare a averilor. Această instituție nu este curățată în adevăratul sens al cuvîntului. Inspectorii care au lucrat pînă acum în cadrul ANI, continuă să lucreze. Poate au plecat 2-3. Din cei care au rămas unii sînt de bună-credință, alții sînt așa cum sînt. Nu trebuie să avem așteptări foarte mare de la această instituție imediat. Întrebarea este de ce aceste dosare au stat sub preș la ANI ani de zile, fără a se da o soluție. Interesul conducerii anterioare a ANI a fost să țină aceste dosare fără soluționare. Ceea ce pot spune preliminar, doar văzînd actele de constatare, aceste decizii se bazează pe vechea lege, atunci cînd aveai posibilitatea să declari o valoare a bunului pe care dorești, contractuală, cadastrală și dacă avea un contract de vînzare-cumpărare a unei mașini cu 10 mii de lei, o declarai. Acum, potrivit legii noi, se declară bunurile la prețul de piață”, a spus Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

De cealaltă parte, fostul secretar de stat al Ministerului Justiției, Nicolae Eșanu, spune că ANI trebuie să verifice raportul venituri-cheltuieli ale demnitarilor în baza propriei evaluări, nu a cifrelor indicate în declarația de avere.


„Am spus asta și fostelor guvernări, nu are importanță ce declară o persoană, important este să fie evaluat corect ce avere are, inclusiv cea care nu este pe numele său. Trebuie să existe un mecanism prin care să se identifice averea pe care o are, scrisă pe el sau pe vecin, să existe pîrghii prin care să se demonstreze că este patrimoniul său. Faptul că o persoană declară un preț de piață, asta trebuie să fie secundar. Dacă statul va intra în detaliile unor contracte private, va pierde. ANI nu trebuie să depindă de ce declară omul. ANI trebuie să decidă pornind de la propria evaluare”, a spus juristul Nicolae Eșanu.

Autoritatea Națională de Integritate a rămas fără conducere în aprilie 2022, după ce Rodica Antoci și-a prezentat cererea de demisie. Interimatul funcției este asigurat de vicepreședintele ANI, Lilian Chișcă. Potrivit legii, Consiliul de Integritate urmează să demareze procedura de concurs pentru a-l desemna pe viitorul președinte ANI.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав