Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Și-au transformat casa într-un muzeu

22 aug. 2022,, 07:43   Societate
4387 0

Menirea unui om este de a lăsa urme frumoase pe pămînt. O spun doi soţi din Floreşti care ghidaţi de acest principiu şi-au transformat locuinţa într-un muzeu.

A luat fiinţă din dragostea pentru familie, dar şi pentru tezaurul şi valorile naţionale. Uşile muzeului Vatra Neamului sînt deschise pentru oricine vrea să se teleporteze în timp, transmite Tvr Moldova.

În muzeul familiei Leșenco din Gura Căinarului, Floreşti, se găsesc zeci de obiecte vechi de secole, adunate atît de la familie, cît şi de la săteni. Doamna Olga păstrează cu sfințenie cadourile de la nunta sa, basmaua de la nașă, fața de masă împletită de mama ei, dar și o năframă veche de 250 de ani care a fost purtată de cinci generaţii de femei.

Olga Leșenco, locuitoare, Gura Găinarului, Floreşti: "Cel mai vechi şi cel mai valoros obiect în amintirea măicuţei mele este această năframă. Aşa şi se numeşte. A purtat-o străbunica că era din Prajila şi bunica mea Olga."

Privirile vizitatorilor sînt furate şi de două lăzi de zestre, dar și un pat de pe vremea țarismului. Un exponat cu care se mîndreşte familia Leşenco este un pian din 1836, adus din Germania, care stătea prăfuit de mai mulți ani în casa de cultură din localitate. Iar lista exponatelor vechi pare nesfîrşită.


Olga Leșenco, locuitoare, Gura Găinarului, Floreşti: "Furculiţele acestea is din 1903. Un covor, din 1923. Cusăturile făcute de mama. Ceas din 1950. Patefonul tot e foarte vechi. Am un sunduc."

Muzeul a fost înfiinţat în urmă cu cîţiva ani şi s-a născut din dragostea pentru familie, dar şi valorile şi tezaurul naţional.

Olga Leșenco, locuitoare, Gura Găinarului, Floreşti: " În amintirea mamei şi a bunicii, ne-am gandit să facema cest muzeu. Durerea pierderii unei mame care te-a născut şi crescut, am decis să rămînă ceva în urmă. Tot timpul ne-am gîndit să rămîna urme frumoase."

Muzeul a fost inclus într-un circuit turistic şi poate fi vizitat de către oricine. Iar denumirea de Vatra Neamului nu a fost aleasă deloc întîmplător.

Vladimir Leșenco, locuitor, Gura Găinarului, Floreşti: "Totul porneşte de la temelia unei case, iar în case, înainte, întotdeauna erau cuptoare. Iar cuptorul are vatră şi pe vatră se cocea pîinea care era modul de existenţă a unui ţăran."

Acum locuinţa familie transformată în muzeu e plină de exponate, dar loc se mai poate găsi pentru obiecte care pot avea o valoare, mai ales sentimentală.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?