Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Serebrian: La Tiraspol nu există dorință de a implica regiunea într-un conflict deschis

24 mai. 06:43   Societate
2074 0

La Tiraspol nu există dorință de a implica regiunea transnistreană într-un conflict deschis, nici cu Chișinăul și nici cu Ucraina.

Declarația aparține vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, potrivit căruia administrația de facto de la Tiraspol are o retorică împăciuitoare cînd e vorba de securitatea regiunii. Vicepremierul Serebrian spune că orice acuzație din partea Tiraspolului privind o militarizare excesivă a Republicii Moldova este gratuită, întrucît bugetul țării pentru apărare este, în continuare, unul extrem de mic, notează IPN.

Vicepremierul pentru Reintegrare dă asigurări că la Tiraspol nu există dorința implicării regiunii în război. Oleg Serebrian spune că atitudinea pacifistă a pretinselor autorități de la Tiraspol este determinată de evoluțiile de pe frontul ucrainean.

„Nu am sentimentul că la Tiraspol există dorință de a implica regiunea într-un conflict deschis, nici cu Chișinăul, cu atît mai mult cu Ucraina. În urma discuțiilor pe care le avem cu Tiraspolul, formale sau neformale, nu ascund că există și discuții neformale, n-am avut niciodată convingerea că se trișează la acest capitol. Nu mă îndoiesc de faptul că dacă evoluția pe frontul din Ucraina ar fi alta și comportamentul Tiraspolului ar fi altul. Ar prinde la curaj. Dar din cîte vedem, războiul din Ucraina devine un război de poziții, asta înseamnă că este un război de durată. Și Ucraina trebuie să fie pregătită, dar și noi trebuie să fim pregătiți. Și sprijinul pentru Ucraina a celor din Vest trebuie să fie altul, nu doar cuvinte frumoase. Partenerii mai avuți trebuie să contribuie cu un sprijin mai puternic pentru Ucraina”, a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Oleg Serebrian spune că, în ultima perioadă, în stînga Nistrului au avut loc exerciții și mișcări de verificare a capacităților tehnicii blindate. Potrivit vicepremierului, Tiraspolul și-ar fi propus să acționeze „în oglindă”, în contextul exercițiilor militare care au loc în dreapta Nistrului.

„Au fost anumite exerciții pe loc, s-au pornit motoarele, s-au făcut verificări, să zicem că sunt niște teste de rutină. Sperăm să se limiteze la asta și să nu fie niciun fel de demonstrații de forță. Poate că unii vor să creeze prin aceste acțiuni un fel de contrapondere pentru exercițiile care au loc pe malul drept și ei le văd ca fiind amenințătoare. Eu am spus și în cadrul formatului 1+1, cînd am fost acuzați de militarizare excesivă, bugetul miliar al Republicii Moldova este mai mic decît bugetul militar al celui mai mic stat membru NATO, al Luxemburgului. Noi avem 100 de milioane de euro pentru apărare, iar bugetul pe apărare al Luxemburgului ajunge la 500 de milioane de euro. Noi avem de recuperat încă foarte mult pentru a crea o armată capabilă să facă față sfidărilor de securitate. În regiunea transnistreană bugetului militar, de securitate și miliție, i s-a acordat prioritate timp de 30 de ani”, a mai spus vicepremierul pentru Reintegrare.

Recent, componenta Federației Ruse din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii a informat că, în perioada 17 mai – 17 iunie 2024, intenționează să efectueze manevre de verificare prin mișcare a capacităților tehnicii blindate staționate la posturile de pacificare. Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a calificat asemenea acțiuni drept inoportune în contextul situației regionale de securitate.

3
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?