X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Rusia rămîne principalul consumator de mere moldovenești

10 apr. 2023,, 07:45   Societate
2447 0

Republica Moldova a exportat puțin peste 19 000 de tone de mere în luna martie a acestui an, mai mult decît în luna februarie cînd țara a exportat circa 15 000 de tone, dar mult mai puțin decît nivelul mediu al exporturilor din luna martie din ultimii cinci ani (circa 25 000 de tone).

Sursa mai scrie că în martie 2022, etapa inițială și într-un fel cea mai dificilă a războiului din Ucraina, au fost exportate aproximativ 11 000 de tone, în aceeași lună a anului 2021 - aproape 19 000 de tone, iar în martie 2020 - 27 000 de tone, potrivit EastFruit.

În martie 2023, piața rusă a preluat mai puțin de 50% din exporturile moldovenești de mere. Este vorba de 9 800 de tone. În topul țărilor cumpărătoare sînt și Kazahstan (5 600 de tone), și România (1 400 de tone).

De asemenea, Republica Moldova a exportat un voluma mare de mere pe piața din Emiratele Arabe Unite - 549 de tone, Arabia Saudită - 340 de tone, Oman - peste 100 de tone.

Țara noastră a exportat în martie circa 1 000 de tone de mere pe mare prin porturile din România.


Specialiștii organizațiilor de producători agricoli, referindu-se la datele Serviciului Vamal al Republicii Moldova, notează că prețul mediu din martie pentru merele exportate este de 0,77 USD/kg. În opinia lor, „avînd în vedere situația de pe piețele tradiționale și logistica încă dificilă, acesta este un preț bun”.

Exporturile ușor intensificate în martie au fost transformate într-o ușoară creștere a prețurilor cu ridicata minime pentru soiurile Gala, Granny Smith, Golden Apple cu 0,01-0,02 USD/kg la începutul lunii aprilie. Operatorii pieței consideră că creșterea treptată a prețului merelor va continua și în această lună.

8
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?