Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4051

Reguli mai stricte în instituțiile de învățămînt

22 mai. 08:15   Societate
3358 0

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, promite reguli mai stricte în instituțiile de învățămînt.

Astfel, potrivit lui, accesul neautorizat în școli și ultragierea personalului didactic trebuie sancționate. Hărțuirea profesorilor și a directorilor de școală este inacceptabilă și duce la consecințe grave. În Estonia, unde sîntem la moment alături de colegi și în majoritatea lumii civilizate – nu intră nimeni în școală fără programare, a scris Dan Perciun pe Facebook.

„Voi ruga colegii din Parlament să ne sprijine în modificarea Codului Contravențional cu 2 articole noi. Primul privind ultragierea personalului didactic și al doilea privind sancționarea accesului neautorizat în instituție, contrar regulamentului intern al acesteia”, precizează Dan Perciun.

Articolul 65 (4) Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățămînt ar putea fi modificat astfel:

(1) Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățămînt, adică jignirea premeditată a onoarei, demnității sau reputației profesionale a acestuia, în exercițiul funcției se sancționează cu amendă de la 10 la 25 de unități convenționale aplicată persoanei fizice.


(2) Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățămînt însoțită de acte de huliganism şi/sau vătămare corporală, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiune, se sancționează cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu arest contravențional de pînă la 15 zile.

14
0
1
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?