Vremea caniculară dereglează întreg echilibru al organismului, provocînd stări de stres, astenie fizică şi nervoasă, migrene, moleşeală, insomnie, surmenaj fizic şi intelectual, deshidratare, acutizarea bolilor cronice, etc. Cei mai vulnerabili sînt copii mici, persoanele în etate și cele cu boli cronice, gravidele, persoanele care lucrează în aer liber, persoanele fără adăpost, etc.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică de cod galben de caniculă, valabilă în perioada 28 iunie – 4 iulie pe întreg teritoriul țării, temperatura maximă a aerului va atinge valori de peste +33 grade Celsius.
Pentru a reduce efectele negative ale caniculei asupra sănătății venim cu următoarele recomandări:
Evitați expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui:
evitați să ieșiți din casă între orele 11:00 – 17:00
purtați haine din fibre naturale
utilizați mijloace de protecţie: pălării, umbrele, ochelari de soare, cremă protectoare cu factorul de protecție nu mai puţin de 50%, ce se va aplica cu 30 de minute înaintea expunerii la soare şi reaplicată periodic la fiecare 2 ore;
evitați eforturile fizice intense (antrenamente sportive, grădinărit) în perioada zilei, cînd temperatura atinge valorile maxime
mențineți o igienă bună a corpului. Frecvent sau la necesitate faceți duș/baie.
Hidratați-vă sistematic și adoptați un regim alimentar sănătos
consumați zilnic cel puţin 2 litri de lichide (apă potabilă, apă minerală ceaiuri din plante) la temperatura aerului;
evitați consumul de cafea, băuturilor alcoolice, inclusiv a berii sau vinului, a băuturilor îndulcite, a băuturilor prea reci sau fierbinți;
consumați zilnic fructe și legume în stare crudă, ca fiind o sursă importantă de vitamine şi substanţe minerale importante organismului în timpul caniculei, de asemenea, dispare senzaţia de sete continuă, datorită efectului treptat de eliberare a apei din produsele vegetale;
asigurați o alimentație cu conținut caloric redus (lactate, fructe, legume) săracă în grăsimi, evitați consumul de alimente cu conținut sporit de grăsimi, sare, zahăr, a bucatelor prăjite, sau afumate
plimbările în aer liber şi practicarea activităţilor fizice se recomandă doar în orele dimineții pînă la orele 11.00 sau seara după orele 18.00.
Aerisiți și igienizați sistematic încăperile la domiciliu și la locul de muncă
închideți ferestrele expuse la soare în orele de caniculă, acoperiți ferestrele cu jaluzelele și/sau draperii
reglați climatizorul, astfel încît temperatura să fie cu 5 grade mai mică decît temperatura de afară
nu trebuie folosite ventilatoarele dacă temperatura aerului depășește 32°C
igienizați zilnic locuința și aerisiți încăperile frecvent
deconectați sau reduceți intensitatea luminii artificiale şi deconectaţi de la reţea aparatele electrocasnice de care nu aveți strictă nevoie.
Protejați copiii, vîrstnicii și persoanele cu boli cronice de efectele caniculei
Pe timpul caniculei copii sînt cei mai vulnerabili din cauza, că temperatura lor crește de 2-3 ori mai repede decît la adulți:
dați-i copilului să consume cît mai des lichide proaspete, chiar dacă acesta nu le cere
evitați să lăsați fără supraveghere copilul pînă la 5 ani, chiar pentru perioade scurte în automobilele parcate la soare
evitați deplasări la distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare
asigurați-vă cu rezervă de apă în cantități suficiente, în cazul unei deplasări
evitați plimbările cu copii în orele caniculare
evitați scăldatul copilului în apă rece
preparați mîncarea copilului imediat înainte de a fi consumată.
Aveți grijă ca persoanele în etate cu dificultăți de deplasare, persoanele cu dizabilități să fie asigurate cu cel puțin 2 litri de apă potabilă/zi, manifestînd solidaritate și sesizînd asistența socială, autoritățile publice locale.
Persoanele în vîrstă devin vulnerabile, datorită metabolismului și procesului de termoreglare încetinit, inclusiv și acutizării bolilor cronice (hipertensiune, diabet, boli respiratorii, de inimă, etc.). Continuarea tratamentului bolilor cronice se efectuează sub supravegherea medicului de familie.
În caz, dacă starea generală se agravează sau au apărut semne de insolație, cum ar fi: dureri de cap, ameţeli, dereglarea respiraţiei, mărirea frecvenţei bătăilor de inimă, febră, etc. – apelația de urgență ajutorul medical, la 112.
Adăuga comentariu