X 
Transnistria stiri: 1448
Preşedintele stiri: 4073

Raportul de activitate al Avocatului Poporului pentru 2023, prezentat în plenul Parlamentului

28 iun. 07:05   Societate
1705 1

Raportul privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023 a fost audiat de deputați în cadrul ședinței plenare de astăzi.

Documentul a fost prezentat de Avocatul Poporului, Ceslav Panico, și de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi.

Potrivit datelor statistice, pe parcursul anului trecut, Oficiul Avocatului Poporului a înregistrat 1043 de cereri cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților omului. Cele mai multe dintre ele, 804 au fost adresate Avocatului Poporului, iar restul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului. 34% dintre ele au fost acceptate, iar acestea vizează dreptul la un proces echitabil, la ocrotirea sănătății, la muncă și protecția muncii, precum și la asistență și protecție socială. De menționat că, în 61 dintre cazuri s-a constatat încălcarea drepturilor și libertăților omului.

Documentul mai prezintă datele Studiului de percepții asupra respectării drepturilor omului în Republica Moldova, care reflectă situația din diferite domenii. Datele arată că percepția privind dreptul la cel mai înalt standard de sănătate a depășit 52 %, comparativ cu 20,9 %, cît s-a înregistrat în anul 2016. A crescut și nivelul percepției față de respectarea dreptului la un proces echitabil, care s-a majorat de la 13 % la 38 %. Progrese s-au înregistrat și în domeniul respectării dreptului la asistență și protecție socială, care a ajuns la aproape 45 %. De asemenea, față de anul 2016, nivelul percepției dreptului la muncă și protecția muncii s-a triplat și a depășit 60 %. Raportul mai conține date despre respectarea drepturilor omului în stînga Nistrului și situația generală privind prevenirea torturii, precum și situația persoanelor deținute în instituțiile penitenciare sau reținute de poliție.

La fel, în cadrul ședinței plenare de astăzi, a fost prezentată situația privind respectarea drepturilor copiilor. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a menționat că printre cele mai problematice aspecte identificate în 2023 figurează sărăcia, disponibilitatea serviciilor de suport pentru copiii aflați în dificultate, furnizarea serviciilor destinate copiilor cu comportament deviant și protecția minorilor față de orice formă de violență.


În baza informațiilor din Raport, au fost emise o serie de recomandări pentru autorități, cu scopul de a îmbunătăți nivelul de respectare a drepturilor omului în Republica Moldova. În acest sens, reprezentanții instituțiilor statului, prezenți la ședință, au expus acțiunile implementate cu scopul de a asigura respectarea drepturilor omului.

Raportul anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023 conține și unele perspective pentru perioada următoare. Printre acestea figurează contribuirea la integrarea standardelor Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului în legislația practică, consolidarea Oficiului Avocatului Poporului, precum și intensificarea conlucrării cu instituțiile statului.

În baza raportului prezentat, a fost elaborat un PROIECT de hotărîre, care conține o serie de recomandări pentru Oficiul Avocatului Poporului, precum și pentru alte instituții ale statului. Printre recomandările adresate Avocatului Poporului figurează monitorizarea implementării legislației în domeniu și implicarea la perfecționarea mecanismelor de apărare a drepturilor și libertăților omului. Totodată, se recomandă comisiilor permanente ale Parlamentului să desfășoare audieri publice pe subiectele abordate în Raportul Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor și libertăților omului și să realizeze controlul parlamentar pe problemele sistemice din domeniu.

1
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?