X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Prodan spune că procesul managerial și educațional la Academia de Arte lasă de dorit

28 noi. 2023,, 17:28   Societate
2054 0

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice va fi supusă unui audit de către Ministerul Culturii, după ce în spațiul public au apărut imagini cu starea deplorabilă a căminului și a blocului I de studii.

Rezultatele vor fi anunțate la finele anului, transmite Noi.md cu referire la europalibera.org.

„Situația aceasta nu s-a creat nici într-o lună, nici într-o săptămînă, nici într-un an. Este rezultatul a 20 de ani, cel puțin. Ca să întreprindem ceva, trebuie, în primul rînd, să facem o radiografie. Vreau să clarificăm cum stau lucrurile, ce trebuie să facem, dacă e suficientă o reparație cosmetică, să dăm cu var și să schimbăm veceurile sau, totuși, e o problemă mai gravă”, a spus Europei Libere ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Ministrul susține că timp de un an, de cînd Academia de Arte a revenit în subordinea Ministerului Culturii, a reușit să înțeleagă că procesul managerial și educațional lasă de dorit.

„Suntem deja la al doilea an de activitate și înțelegem că nu merge bine. Și atunci, vreau să vedem care este starea de lucruri pe toate domeniile: în finanțe, în tot ce înseamnă management, în procesul educațional și utilitatea lui. Sunt foarte multe semne de întrebare în activitatea academiei în general. Eu am impresia că foarte multe lucruri se mimează, dar, ca să pot să demonstrez asta, am nevoie de o studiere mai profundă a activității academiei din toate punctele de vedere”, a explicat Prodan.


Ministrul mai spune că, în cei 20 de ani de cînd academia are același rector, administrația nu a depus eforturi pentru a îmbunătăți condițiile de studii, ba dimpotrivă, „le-a acceptat și nu s-a revoltat”.

Pe de altă parte, rectora Academiei de Arte, Victoria Melnic, a declarat anterior Europei Libere că instituția nu are bani pentru reparații majore. Aflată la conducerea academiei din 2004, Melnic afirmă că a semnalat de mai multe ori autorităților despre starea precară a blocului I de studii, monument istoric, dar a primit doar promisiuni.

Potrivit ei, avînd un număr mic de studenți, academia a avut anul trecut un buget de 42 de milioane de lei, dintre care 90% au mers pentru salariile angajaților.

Bugetul instituției a scăzut cu 20% din 2021, cînd universitățile au început să fie finanțate în funcție de numărul de studenți. Modalitatea de finanțare a academiei va fi revizuită, promite Sergiu Prodan, pentru că „în artă se apreciază talentul, și nu numărul de studenți”.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?