Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Procesul intentat de Clima împotriva șefei statului rămîne la Judecătoria Chișinău

19 noi. 2021,, 14:27   Societate
3459 1

Procesul intentat de fostul președinte al Curții de Apel Chișinău, magistratul Vladislav Clima, împotriva șefei statului, Maia Sandu rămîne la Judecătoria Chișinău, cu sediul Rîșcani.

Magistrații Curții Supreme de Justiție au respins cererea de strămutare a cauzei civile la Judecătoria Cahul. Încheierea a fost pronunțată joi, 18 noiembrie, de către Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al CSJ în componența judecătorilor – Tamara Chișca-Doneva, Nicolae Craiu și Aliona Miron, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

Judecătorii au constatat că ține de competența Judecătoriei Chișinău, cu sediul Rîșcani să examineze cauza Clima – Sandu.

„În conformitate cu art.196 alin.(1) din Codul administrativ, acțiunea în contencios administrativ se depune la instanța de judecată în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea publică care a desfășurat activitatea administrativă contestată, daca legea nu prevede altfel. Avînd calitatea de pîrît în prezenta acțiune, Președintele Republicii Moldova, în calitatea sa de autoritate publică, are sediul în mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt nr. 154. Prin urmare, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani dispune de competență teritorială la examinarea prezentei cauze de contencios administrativ”, se arată în decizia CSJ.

Astfel, magistrații CSJ au decis să remită pentru examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, procesul intentat de judecătorul Vladislav Clima împotriva președintei R. Moldova, Maia Sandu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?