Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Premieră medicală în Moldova: Unui bărbat i-a fost reconstruită parțial fața

22 feb. 2019,, 09:31   Societate
3139 0

Chirurgii IMPS al Institutului de Medicină Urgentă au realizat, în premieră pentru Republica Moldova, o intervenție de protezare individualizată a osului cranio-facial unui bărbat în vîrstă de 28 de ani, ce prezenta un defect osos post traumatic, al osului frontal, zigomatic și orbitei.

Pacientul a fost supus unei prime intervenții chirurgicale în regim de urgență, în rezultatul căreia i-a fost salvată viața. În baza datelor tomografiei computerizate, a fost planificat modelul virtual al suprafeței scheletului osos și design-ul protezei din titan în baza părții neafectate ce prevedea orificii pentru suspendarea mușchilor faciali și conținutului orbitei.

Ulterior, medicii chirurgi au efectuat intervenția de reconstrucție.

Intervenția chirurgicală a fost efectuată în prima jumătate a anului 2018 de către chirurgul oro-maxilo-facial, Suharschi Ilie, neoruchirurgul Bolduma Dorin, șeful Sceției Oftalmologie, Șevciuc Rodica, șeful Secției Oro-maxilo-facială, Cebotari Mihai, medicii rezidenți Gavril Ana și Eni Elena, sub tutela șefului Departamentului Neurochirurgie, Glavan Iulian, șefului Catedrei Oro-maxilo-facială, Chele Nicolae, precum și a profesorilor universitari Scerbatiuc Dumitru și Topalo Valentin.

Bărbatul a avut o evoluție post-operatorie fără complicații, la aproximativ 12 luni postoperator implantul fiind integrat perfect în organism, fără vreun semn de respingere.


Totodată, în perioadă de recuperare, acesta s-a aflat sub supravegherea medicilor atît pentru monitorizarea stării de sănătate, cît și pentru efectuarea procedurilor medicale necesare.

Costul intervenției chirurgicale efectuate și a serviciilor medicale aferente, au fost acoperite de către Compania Națională de Asigurări în Medicină.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?