X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Pedepse mai aspre pentru transmiterea obiectelor interzise deținuților

20 iun. 2018,, 12:31   Societate
2864 0

Persoanele cu funcţie de răspundere sau care folosind situaţia de serviciu transmit deținuților obiecte sau substanțe interzise vor fi, în mod obligatoriu, privați de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru o anumită perioadă de timp.

În prezent, norma legală spune că aplicarea acestei pedepse nu este obligatorie. Modificările la Codul penal urmează să fie examinate, astăzi, de către Guvern.

Astfel, se propune o clasificare mai detaliată a pedepselor impuse, în funcție de obiectele sau substanțele transmise persoanelor deținute în instituțiile penitenciare. De exemplu, pentru transmiterea băuturilor alcoolice, drogurilor, a etnobotanicelor sau a analogiilor acestora, persoana riscă o amendă de la 750 la 1000 unităţi convenţionale, adică de la 37.500 pînă la 50.000 de lei sau închisoare de la doi la patru ani. Dacă încălcarea este săvîrșită de o persoană cu funcție de răspundere sau cu folosirea situației de serviciu, amenda impusă va fi între 42.500 și 50.000 de lei sau închisoare de pînă la cinci ani. Totodată, persoana va fi privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la cinci ani.

Pedeapsă mai dură va fi dacă persoana transmite în penitenciare substanțele explozibile, toxice, incendiare sau radioactive. În acest caz, persoana fizică riscă închisoare de la trei la cinci ani. Persoană cu funcţie de răspundere sau cu folosirea situaţiei de serviciu va fi pedepsită cu închisoare de la patru la șase ani și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la cinci ani.

Transmiterea altor obiecte sau substanțe interzise, se va pedepsi cu o amendă de la 500 la 600 de unități convenționale, adică pînă la 30.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 80 la 180 de ore sau cu închisoare de pînă la șase luni. Persoana cu funcție de răspunderea și cea care a săvîrșit acțiunea folosindu-se de situația de serviciu riscă o amendă de la 600 la 800 unităţi convenţionale, adică pînă la 40.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani. În toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la trei ani.


Autorii spun că necesitatea revizuirii pedepsei este condiţionată de cerinţa de a îmbunătăţi şi ajusta cadrul legal la necesităţile sistemului penitenciar şi, prioritar, la sarcinile acestuia de a asigura un mediu sigur atît persoanelor aflate în custodia statului, cît şi a personalului penitenciar care, ar putea fi expus unui pericol iminent, dacă deţinuţii ar dispune de obiecte interzise de lege.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?