X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4062

Parlamentul va examina inițiativa legislativă privind protecția animalelor

12 iun. 22:00   Societate
1814 1

Proiectul de legeprivind protecția animalelor a fost examinat în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei mediu, climă și tranziție verde.

Inițiativa legislativă, care aparține unui grup de deputați ai Fracțiuni „Partidul Acțiune și Solidaritate”, prevede crearea unui cadru normativ privind protecția animalelor împotriva tratării cu cruzime, provocării durerii, decesului, precum și asigurarea bunăstării acestora.

DOCUMENTUL prevede elaborarea unui sistem informațional de identificare și înregistrare a datelor cu privire la animalele de companie și a deținătorilor acestora. Autorii proiectului susțin că acest lucru va permite cunoașterea exactă a numărului de animale pe care le dețin proprietarii și va asigura, totodată, înregistrarea animalelor fără stăpîn. De asemenea, se propune înființarea unui serviciu specializat, în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, responsabil de elaborarea politicilor naționale pentru protecția animalelor și gestionarea populației de animale fără stăpîn.

Alte prevederi ale proiectului se referă la cerințele pentru întreținerea animalelor, precum și la măsurile de prevenire a relelor tratamente și a abuzului față de animale; cerințele privind înregistrarea animalelor; utilizarea animalelor în activități de agrement, turism și sport; sacrificarea și eutanasierea animalelor etc.

„Legislația Republicii Moldova prevede pedepse pentru actele de cruzime faţă de animale, dar lipsa prevederilor normative clare privind atribuțiile autorităților publice centrale și locale, organizarea şi implementare a unui sistem de responsabilitate pentru fiecare actor duce la incapacitatea atingerii unor standarde ale UE în acest domeniu”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.


De menționat că, anterior, proiectul de lege privind protecția animalelor a fost supus mai multor runde de consultări publice cu participarea reprezentaților autorităților publice, ai asociațiilor de profil și ai societății civile. Proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare și aprobare în prima lectură.

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?