Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4038

Noua Zeelandă: Victimele erupţiei vulcanice din 2019 în White Island, despăgubite de instanţă

2 mar. 05:00   Societate
2155 0

Companiile de turism şi cele care administrează White Island din Noua Zeelandă, unde o erupţie vulcanică a ucis 22 de persoane în 2019, au fost condamnate la plata unor despăgubiri de 5,6 milioane de euro acordate victimelor, a hotărît vineri un tribunal din Auckland.

Mulţi dintre cei 25 de supravieţuitori ai spectaculoasei erupţii au suferit arsuri foarte grave, transmite agerpres.ro

Cele cinci companii însărcinate cu organizarea excursiei la care au participat 47 de turişti către insula vulcanică în ziua erupţiei au fost condamnaţi să despăgubească victimele şi familiile acestora cu suma de 10 milioane de dolari neozeelandezi (5,6 milioane de euro).

Companiile de turism şi administratorul insulei, Whakaari Management Limited, precum şi White Island Tours şi compania de elicoptere Volcanic Air Safaris au fost în plus condamnate la plata unor amenzi.

Institutul GNS Science, care monitorizează vulcanii neozeelandezi, a fost condamnat de asemenea la plata unei amenzi.

Plata despăgubirilor este ''o recunoaştere simbolică'' a suferinţelor victimelor, a declarat judecătorul Evangelos Thomas, de la tribunalul districtual Auckland.

Grupul de turişti a fost ''fizic, mental şi emoţional'' traumatizat de erupţie, a subliniat el, iar mulţi dintre ei poartă încă cicatrici fizice.

Companiile au fost condamnate pentru lipsuri în evaluarea şi gestionarea riscurilor asociate vulcanului, a precizat judecătorul.

După erupţie, nu mai fost aprobat niciun tur în barcă sau în avion către această insulă.

Un număr de 22 de persoane din grupul de 47, în majoritate turişti australieni, au murit în urma erupţiei masive care s-a produs pe 9 decembrie 2019 la vulcanul din White Island, situat în nordul Noii Zeelande.

În imaginile video difuzate la tribunal s-a putut vedea cum turiştii încercau să fugă de un nor imens de cenuşă vulcanică, care i-a înghiţit rapid. Într-una din secvenţe, unul din ghizi ţipă la turişti: ''plecaţi repede'', iar mulţi se împiedică în fuga lor disperată din faţa erupţiei.

3
1
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?