Totul s-a întîmplat la etajul șase. Mama ar fi pus căruciorul între ușile ascensorului și s-a întors în apartament să ia gunoiul. În acest timp, unul dintre locatari a chemat liftul la etajul 8. Acesta a pornit și din nefericire a strivit căruciorul între uși, iar copilul a căzut în gol. În urma acestui incident, activitatea tuturor celor 104 ascensoare din orașul Ungheni a fost sistată pentru a fi verificate.
Locatarii blocului sînt îngroziți de cele întîmplate. Prima care a auzit strigătul de ajutor al mamei a fost vecina de la etajul doi.
„Aud strigăte: „Deschideți ușa!". Am ieșit repede din apartament, văd că ușa e deschisă, iar cei doi copii plîng. Aud din nou cum ea strigă: „Deschideți ușa, vă rog frumos că a căzut băiatul meu în gol”. Am încercat s-o liniștesc și îi spuneam că totul va fi bine. Cu greu l-au scos pe copil, el plîngea și am început și noi toți să plîngem, eram toți foarte stresați.”
Oamenii spun că ascensorul deseori avea probleme, fie răspundea greu la comenzi, fie le încurca.
„Îmi era frică fiindcă avea apucături, se oprea singur și mă temeam și chiar cîteodată mă porneam cu căruciorul pe scări, că mă gîndeam că o să îmi stric căruciorul. În loc să se oprească, el se ducea și eu zic, nu am înțeles, de ce nu te dai jos”;
„Deja mai bine merg pe jos, mai în siguranță, familia, eu trăiesc la al șaptelea, ea la al șaselea, foarte curați, o familie cuminte, grijulie”;
Am intrat în ascensor, m-am coborît jos, el nu mergea, apoi s-au închis ușile, am vrut să le deschid și nu se deschideau. Am chemat liftierii, că el nu lucra și ca să îl remonteze, nu mergea”.
Reprezentanții Asociației proprietarilor de locuințe, în gestiunea căreia se află ascensoarele din oraș, recunosc faptul că acestea se defectează mai des, dar dau vina pe gradul lor de uzură.
„- Situația că ascensoarele sînt vechi, noi am avut o comisie în tot orașul de examinare a ascensoarelor, s-a verfiicat, s-au făcut listele, defectele și acum merge procedura de reînnoire a ascensoarelor. - Totuși, e drept că au mai fost cazuri cînd puteau oamenii să se blocheze? - Da, pe zi nu e un caz. - Dar atunci dacă nu a fost doar un caz, de ce nu s-a făcut o reînnoire? - Din lipsă de resurse, înțelegeți, noi lucrăm în ziua de astăzi, s-a defectat, s-a reparat, repornit și iarăși”, a declarat președintele Asociației de locatari, Nicolae Rusu.
După acest incident, autoritățile locale au dispus deconectarea tuturor ascensoarelor din oraș, pentru cîteva zile, pentru a fi supuse verificărilor.
„sîntem într-o anchetă internă de a elucida toate circumstanțele care au dus la incident, ca aspect tehnic. Am dispus sistarea imediată, deconectarea de la sursa electrică pentru a suspenda toate ascensoarele pînă nu ne clarificăm cu fiecare ascensor în parte”, a declarat primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie.
Cazul micuțului a ajuns și în atenția Ministerului Sănătății. Aceștia au fost informați că starea băiețelului de doi ani este una foarte gravă.
„Copilul de doi ani este într-o stare foarte gravă. Are un politraumatism care practic a afectat nu doar oasele, atunci cînd ne referim la diferite fracturi, dar sînt leziuni ale organelor interne și copilul a fost stabilizat implicînd consultanți de la Chișinău astfel ca să îl putem transporta. El a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului”, a spus ministra Ala Nemerenco.
Adăuga comentariu