X 
Cutremure stiri: 504

Nemerenco optează pentru sancțiuni mai dure aplicate pacienților care agresează cadrele medicale

24 iul. 20:55   Societate
4861 0

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, optează pentru sancțiuni mai dure aplicate pacienților care agresează cadrele medicale.

În opinia lui Nemerenco, astfel de cazuri ar trebui pedepsite nu doar cu muncă neremunerată în folosul comunității, ci și cu închisoarea.

Precizările au fost făcute de ministră în timpul unor declarații de presă din 24 iulie, în contextul celor mai recente cazuri în care echipe medicale de la Urgență au fost bătute de către pacienți, transmite TV8.

„Cred că ar fi foarte bine să se termine un așa caz nu doar cu muncă în folosul societății, care, de asemenea, este în acest articol inclusă, dar și cu vreun an-doi de închisoare. Și poate ar fi o lecție bună pentru întreaga societate ca să nu se mai întîmple așa lucruri”, a declarat Ala Nemerenco.

Nemerenco a punctat că cel mai frecvente cazuri de agresiune în privința cadrelor medicale vizează echipele de pe ambulanță și că, deși legea prevede sancțiuni dure, acestea nu sînt atît de des aplicate.


La începutul lunii iulie curent, un bărbat de 30 de ani a fost condamnat la un an de închisoare după ce ar fi lovit o asistentă medicală de la Institutul de Medicină Urgentă. Acesta și-a recunoscut vina, dar a declarat că nu regretă faptele comise.

Totul s-a întîmplat pe 15 martie 2019. Inculpatul a declarat în instanță că a reacționat violent, după ce femeia nu i-a permis să-și încarce telefonul pe holul spitalului.

3
1
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав