X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Nemerenco a publicat "lista lungă de încălcări" identificate la CNAMUP: s-a transformat într-o moșie

17 mai. 2023,, 09:03   Societate
4481 0

Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) s-a transformat într-o moșie. Cel puțin de această părere este ministra Sănătății Ala Nemerenco, care a publicat fragmente din raportul comisiei de anchetă a verificării gestionării administrative a instituției în perioada iunie 2022 - ianuarie 2023.

Ministra a precizat că cestea sînt doar o parte din încălcări, iar lista este lungă. Nemerenco a precizat că raportul va fi trimis la ANI și CNA, notează tv8.

Astfel, Comisia de anchetă a constatat:

- lipsa de activitate a serviciului de audit;

- lipsa unui control administrativ al activității subdiviziunilor;


- diferențe între statele de personal aprobate în ședința Consiliului de Administrație și cele înaintate pentru aprobare ministrului, ce denotă falsificare în acte;

- angajările, evidența contractelor de muncă - cu încălcări mari;

- o mare parte din personalul administrativ (arhiva, relațiile externe, secția petiționări și relații cu publicul, psihologii, auditul etc.) au lucrat de la distanță chiar și după anularea CSE pandemice, fără reglementări ale muncii la distanță, fără o evidență a normei de muncă, fără raportare sau prezentare a lucrului îndeplinit;

- gestionare frauduloasă a contractelor de muncă;

- angajări în funcții în baza studiilor ce nu corespundeau cerințelor postului (cu atestat de școală medie în funcții care cer studii superioare);

- reducerea funcțiilor fără preavizarea personalului;

- transfer în funcții necorespunzătoare;

- deși angajarea prin concurs se cere doar pentru șefi de subdiviziune, prin concurs erau angajați și șoferii, și alt personal (se cam știa de ce și la ce preț);

- majoritatea angajaților în funcții de șefi în echipa administrativ-financiară, logistică și suport sînt rude între ei (circa 60 persoane) - soț/soție, copii, cumnați etc.;

- prezența a mai multor conflicte de interes în cazul rudelor și plății salariilor;

- cumulare de funcții și atribuire de plăți suplimentare de către conducerea instituției și aparatul administrativ fără aprobarea Consiliului de Administrație;

- angajarea contrar legii (muncă la distanță, fără prezentarea în oficiu) a propriilor copii care aveau funcții de conducere în alte instituții (cu ce se ocupau în afară de a ridica salarii bune nu e clar nimănui);

- adaos la salariu de pînă la 200% pentru indicatori de performanță angajaților care erau în conflict de interese cu cei care luau decizii referitor la mărimea plăților;

- plata indicatorilor de performanță și suplimentelor de pînă la 260% angajaților cu funcții înalte;

- lipsa diferenței între indicatorii suplimentari și cei obligatorii, astfel una și aceeași performanță era plătiți de 2 ori;

- în serviciul de relații externe angajații au beneficiat de plăti pentru performanță fără a fi raportată vreo performanță, iar raportul anual de activitate nu a conținut nicio activitate pe externe decît un Acord care nu a putut fi demonstrat; angajați prin cumul - persoană cu funcții de conducere într-o altă instituție, de asemenea un vicepreședinte de partid, dar și alți apropiați conducerii;

- procedurile de achiziții publice efectuate cu încălcări, multe din ele divizate în contracte de mică valoare;

- activitatea Centrului de instruire în domeniul medicinii de urgență și calamităților cu deficiențe mari (formatorii nu posedă ei singuri instruire la subiectul pe care îl predau, nu există diferențe în tematica programelor de instruire pentru medici și asistenți medicali, la testare etc)

„Favoritismul, nepotismul, protejarea intereselor proprii, fraudarea banului public, încălcări financiare a cadrului legal ani de-a rîndul demonstrează transformarea CNAMUP într-o moșie, de pe care nu puteai să-i muți nici cu forța. Nici acu nu se dau duși - s-au ascuns prin concedii din cont propriu, prin funcții mai mici și așteaptă, poate vine schimbarea înapoi”, a conchis Nemerenco.

11
0
0
1
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?