Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Moldovan National Youth Orchestra apare pentru prima dată în cadrul unui album

15 noi. 2022,, 00:00   Societate
3138 0

Moldovan National Youth Orchestra participă într-o primă colaborare în cadrul unui album. Este vorba despre albumul de jazz simfonic al Elenei Mîndru „Hybrid” ce include compoziții proprii, colinde și cîntece.

Elena Mîndru vine, pe final de 2022, cu o poveste muzicală care celebrează, prin emoții și trăiri concentrate în nouă piese, viața hibridă a artistei, stabilită în Finlanda. Un amestec de dor de casă, tradiții, poezia unui peisaj nordic, vulnerabilitate, familie, oglindirea valorilor copilăriei într-un spațiu cu totul diferit, toate acestea și-au găsit expresia în primul album de jazz simfonic al artistei, alături de cvartetul ei și de Orchestra Națională de Tineret a Moldovei.

Hybrid este acel album creat să fie background-ul muzical perfect al iernii 2022/2023 pentru oricine își dorește altceva decît acele „Christmas Carols” internaționale care se aud în toate magazinele și tîrgurile de Crăciun, dar și pentru cei care vor o alternativă la colindele tradiționale sau la muzica unei seri de iarnă. Elena Mîndru, împreună cu cvartetul ei și cu Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, condusă de dirijorul Andriano Marian, a generat un proiect de jazz simfonic care include atît compoziții proprii ale artistei sau ale altor membri ai cvartetului, cît și aranjamente speciale ale unor colinde tradiționale sau ale unor cîntece finlandeze de iarnă.

CD-ul este, de fapt, rezultatul unui proiect realizat în pandemie, cu aceeași orchestră, constînd într-un concert hibrid online-offline, marca Symphonic meets Jazz, publicat în patru părți.

Elena Mîndru va concerta pentru prima dată în Moldova pe 21 decembrie la concertul Pop Simfonic 8, pe 21 decembrie la Palatul Național.


Albumul „Hybrid” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Parteneri locali Ministerul Culturii al Republicii Moldova și DVV SHOW.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?