Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Ministrul Muncii și Protecției Sociale dă asigurări că asistenții personali și-au primit salariile

5 sep. 2023,, 22:06   Societate
3329 0

Asistenții personali din Republica Moldova au primit toate salariile care li se cuvin, dă asigurări ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Acesta a mai subliniat că din 2024, asistenții personali vor fi achitați din resursele bugetului de stat, astfel că nu vor mai exista restanțe la plata salariilor. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 5 septembrie a emisiunii „Freedom” de la TV8.

„Noi am identificat resursele din bugetul de stat. Toți asistenții personali din Republica Moldova sînt achitați de către consiliile raionale. Guvernul a făcut calculele pentru fiecare raion în parte, a distribuit aceste resurse și majoritatea consiliilor raionale au făcut rectificările de buget și acum, asistenții personali au primit toate salariile care li se cuvine”, a spus Alexei Buzu.

Ministrul a explicat că unii asistenți personali nu și-au primit salariile cu lunile, fiindcă o parte din ei sînt plătiți din resursele Fondului de protecție socială, care erau limitate.

„Această situație regretabilă s-a întîmplat, pentru că o parte din asistenții personali sînt finanțați din fondul de protecție socială, care acumulează resurse financiare din taxa aeroportuară, taxa de portabilitate, surse de venit care, în ultima perioadă, nu au acumulat veniturile preconizate.


Am schimbat legislația în vigoare. Din 2024, toți asistenții personali vor fi achitați din resursele bugetului de stat, asemenea situații nu se vor mai întîmpla”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Deși susține că la moment nu există restanțe salariale, Buzu recunoaște că lefurile pentru asistenții personali și cei sociali sînt foarte mici: „Salariile din asistența socială sînt foarte mici în raport cu complexitatea și importanța muncii pe care ei o prestează. Practic unele din cele mai mici salarii din sistemul public”.

2
0
0
2
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?