Potrivit Claims Conference, care reuneşte mai multe organizaţii evreieşti, 119.300 dintre aceşti supravieţuitori trăiesc în Israel, în timp ce 38.400 trăiesc în SUA şi 21.900 în Franţa, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.
"Aproape toţi supravieţuitori actuali erau copii în perioada persecuţiilor naziste şi au supravieţuit lagărelor, ghetourilor, evadării şi vieţii clandestine", precizează raportul, subliniind că tot copiii aveau "cele mai mici şanse să supravieţuiască".Avînd în prezent o vîrstă medie de 86 de ani, supravieţuitorii sunt "într-o perioadă a vieţii lor cînd nevoia de îngrijiri şi servicii creşte", a declarat într-un comunicat Gideon Taylor, preşedintele Claims Conference, adăugînd că "este timpul să se dubleze atenţia faţă de această populaţie în declin".
Acest "Raport demografic mondial asupra supravieţuitorilor Holocaustului" a fost elaborat în urma analizării mai multor baze de date provenite în special din programe de indemnizaţie şi asistenţă acordate supravieţuitorilor, programe gestionate de Claims Conference.
Claims Conference a fost înfiinţată pentru a-i ajuta pe supravieţuitori să primească indemnizaţii, după acordul încheiat în septembrie 1952 între Germania de Vest şi Israel.
În conformitate cu acest acord, Germania de Vest a acceptat să plătească peste trei miliarde de mărci germane la acea dată.
Prin acest gest, tînăra Republică Federativă Germană (RFG) s-a putut ralia din nou comunităţii naţiunilor după Al Doilea Război Mondial, Holocaust şi exterminarea a şase milioane de evrei.
După această dată, guvernul german a plătit peste 90 de miliarde de dolari pentru "a repara" suferinţele şi pierderile victimelor persecuţiilor naziste, după negocieri duse de Claims Conference.
Dintre supravieţuitori, cei care au fost deţinuţi în lagăre de concentrare primesc plăţi permanente, în timp ce persoanele care au fugit de regimul nazist obţin o despăgubire plătită o singură dată.
Adăuga comentariu