Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4077

Licitația de la Aeroportul Chișinău ajunge, din nou, în atenția Consiliului Concurenței

2 iul. 11:09   Societate
2656 1

Criteriile de eligibilitate stabilite pentru companiile care urmau să aplice la licitațiile pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău au ajuns anterior în vizorul Consiliului Concurenței (CC).

Aceasta pentru că, mai multe dintre ele „stîrneau semene de întrebare”, spune președintele CC, Alexei Ghertescu. Însă, înainte ca experții să se fi expus, licitațiile s-au încheiat. Dacă aceleași reguli se vor păstra și pentru la următoarea licitație, CC ar putea relua ancheta, iar în caz că se va demonstra că legea concurenței e încălcată, autorii caietului de sarcini se pot alege cu sancțiuni, afirmă șeful CC, notează noi.md cu referire la agora.

În perioada aplicării pentru licitațiile de la Aeroportul Chișinău, Consiliul Concurenței a inițiat o analiză a condițiilor stabilite pentru companiile care urmau să se înscrie. Aceasta pentru că se vehicula că multe dintre reguli ar fi prea restrictive.

Președintele CC, Alexei Ghertescu, a declarat în cadrul unei întîlniri cu presa la „Academia de jurnalism economic” că cea mai indicată ar fi fost consultarea unor experți pentru elaborarea caietului de sarcini care să prevadă regulile de eligibilitate pentru companii.

”Nu sîntem noi cei care trebuie să indicăm cum să se dezvolte Aeroportul, cum trebuie să fie date în locațiune aceste spații din Aeroport. Dar au apărut aceste întrebări despre condiții, că par să fie destul de restrictive. Trebuie să fie o logică care să stea în spatele acestor reguli. Chiar și cînd condițiile de participare se restricționează - asta tot ar putea fi normal, doar că trebuie să fie o anumită argumentare”, spune Alexei Ghertescu, președintele Consiliul Concurenței.


Întrebat care sînt scenariile cu privire la respectarea normelor cu privire la concurență în caz că licitația pentru spațiile comerciale va fi reluată, președintele CC a menționat că totul depinde de noul Caiet de sarcini.

”Acesta admite că CC ar putea demara noi investigații, iar autorii Caietului de sarcini, fie că e Ministerul Infrastructurii, APP sau AIC, s-ar putea alege cu sancțiuni.

Noi am analizat această procedură, analiza fiind stopată din cauză că au fost anulate procedurile de tender. Eventual, urmează să vedem care vor fi condițiile pe viitor și în ce mod se va desfășura această procedură. Există probabilitatea că modalitate de desfășurare a acestui tender ar putea restricționa concurența și ar putea fi și o investigație din partea CC. Acum astfel de investigație nu este”, a declarat Ghertescu.

De menționat că licitația pentru locațiunea activelor neutilizate din cadrul Aeroportului Internațional a eșuat de două ori. Prima licitație a fost anunțată la data de 18 ianuarie, pentru zonele cunoscute ca Zona Sterilă și Zona Duty Free. Prima încercare a eșuat, fiind înregistrate doar două companii - Lagardère și LeBridge. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunțat anularea concursului, dînd vina pe sabotarea procesului.

La scurt timp, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că licitația eșuată va fi cercetată într-o anchetă.

La începutul lunii martie, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar la 25 martie una dintre cele două companii care tindeau la locațiunea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat că s-a răzgîndit și că nu va mai participa la licitația repetată. Astfel, Agenția Proprietăți Publice a decis să modifice condițiile de participare, încercînd să atragă mai multe companii internaționale cu renume.

Ulterior, la 29 mai, Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat inițierea celei de-a treia licitații publice. Însă, la 21 iunie, Comisia de licitație a decis suspendarea procesului. Decizia a fost luată după Hotărîrea Curții Constituționale din 20 iunie cu privire la restricția de privatizare a aeroportului.

Licitația a fost suspendată și în urma recomandării Agenției Proprietății Publice.

Decizia de reluare a licitației publice va urma odată cu adoptarea modificărilor la Legea cu privire la administrarea și deetatizarea proprietății publice.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?